Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Forum   Contact   Arhiva
 

PARTENERI MEDIA

www.lumeasatului.ro trafic.ro

     

Imprimati articolul

Tratamente de sezon la floarea-soarelui

Sfatul specialiştilor

Unul dintre aceştia este Ion Mihai, administratorul Societăţii Agricole Ceres-Miroşi din Argeş. Fost cercetător şi specialist de renume, ne împărtăşeşte câte ceva din experienţa sa. Având în vedere că în toamnă a făcut o erbicidare totală cu Round up, terenul cultivat cu floarea-soarelui arată în acest moment curat de buruieni. După semănat a efectuat o erbicidare cu Guardian 2,5 l/ha, care a asigurat o foarte bună protecţie împotriva buruienilor problemă, în special a mohorului. Acum cultura este deja prăşită o dată şi urmează ca în următoarea perioadă să fie aplicat un îngrăşământ foliar complex, Corona, pentru că doza aplicată la semănat a fost destul de mică.

Acelaşi îngrăşământ va mai fi aplicat odată cu tratamentul preventiv de combatere a bolilor, unde pot fi utilizate produsele Falcon 460 EC 0,6 l/ha sau Pictor 0,5 l/ha. Bolile vizate, precum mana şi sclerotinia, se instalează în această perioadă în cultură, dar ele vor fi observate abia după înflorit. Contra dăunătorilor, înainte de înflorit se fac tratamente cu Faster 10 CE - 200ml/ha sau Fastac 10 EC - 100 ml/ha, mai ales că înainte de floarea-soarelui parcela a fost cultivată cu grâu la care a existat un atac puternic de viermele roşu al paiului. Pentru a evita extinderea dăunătorilor, acelaşi tratament poate fi aplicat odată cu erbicidatul.

Efecte economice remarcabile

Tratamentele de prevenire a bolilor aduc sporuri de cel puţin 400-500 kg/ha.Economic ar însemna că la o cheltuială de 100 lei/ha vom avea un plus de 400 sau chiar 500 lei/ha, sumă care nu este de neglijat.

BAYER recomandă

Prosaro 250 EC –  fungicid sistemic cu aplicare foliară ce combină acţiunea a două substanţe active: tebuconazol şi protioconazol. Împreună, prin efectul sinergic, cele două substanţe active formează un fungicid puternic cu acţiune preventivă, curativă şi eradicativă asupra unei game largi de patogeni. Se recomandă doza de 1 l/ha pentru  combaterea putregaiului alb şi a putregaiului cenuşiu şi aplicarea a cel puţin unui tratament în vegetaţie. Primul tratament se face preventiv în faza de 6-8 frunze a culturii iar cel de-al doilea, de la apariţia capitulului până la înflorit. În cazul în care se face un singur tratament se recomandă aplicarea lui la apariţia distinctă a capitulului.

Rovral 500 SC – fungicid de contact ce conţine substanţa activă iprodion. Este deosebit de eficace împotriva germinaţiei sporilor şi creşterii miceliului. Are acţiune preventivă, curativă şi parţial eradicativă şi se recomandă a se aplica în controlul putregaiului cenuşiu, a putregaiului alb, a pătării brun-cenuşii şi a alternariozei. Se recomandă aplicarea unuia sau a două tratamente în vegetaţie în doză de 1 l/ha. Ca perioadă de aplicare, recomandarea este aceeaşi ca şi la produsul Prosaro. În programul de tratamente recomandăm aplicarea fungicidului Prosaro ca prim tratament în faza de 6-8 frunze, urmând ca tratamentul cu Rovral să se facă la apariţia capitulului.

Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 12, 15-30 IUNIE 2010

Vizualizari: 606



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu



MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII

Ziare.com

ziare-pe-net.ro stiri in timp real!

Anunturi agricole


© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI