Imprimati articolul

TOYOTA

Lansat în Japonia în 1967, acest model a devenit rapid cunoscut la nivel mondial datorită performanţelor sale şi elementelor de siguranţă fără compromisuri. Toţi cei care au condus o dată un Hilux ştiu că pot avea încredere în acest vehicul pentru a urca o pantă, a traversa un râu sau a trece prin noroi. Nu e de mirare că s-au vândut peste 12.000.000 de vehicule Hilux peste tot în lume. Ca orice maşină Toyota, Hilux se caracterizează în primul rând prin fiabilitate, performanţe tehnice şi confort, fiind practic un autovehicul care inspiră încredere.

Design-ul său exterior atrage atenţia datorită măştii frontale a radiatorului şi a farurilor tip multireflectorizante. Şasiul este prevăzut cu bare transversale la îmbinări pentru a creşte rigiditatea şasiului şi robusteţea generală a maşinii, calitate pentru care modelul Hilux a devenit faimos.

Caracteristici cum ar fi suspensia cu braţe duble şi folosirea arcurilor lamelare asigură, chiar şi cu un maximum de încărcătură (sarcina utilă de peste 1 tonă pentru varianta Simpla Cabina), o extraordinară stabilitate şi un remarcabil control şi echilibru. Modelul Hilux este, de asemenea, incredibil de durabil, dispunând de panouri din tablă de oţel tratată anticoroziune (garanţie 6 ani de zile).

La interior, maşina garantează confort şi o călătorie plăcută. Habitaclul este spaţios şi luminos, fiind dotat cu scaune reglabile şi planşă de bord ergonomică şi, în funcţie de versiune, cu tapiţerie din piele, aer condiţionat automat. Fiecare element este conceput pentru a atinge un singur scop – confort maxim şi funcţionalitate optimă.

Toyota oferă în România caroseria dubla cabină, cinci locuri, cu 2 motorizări: 2.5D-4D 120CP şi 3.0D-4D 171CP (cutie manuală şi automată), sarcina utilă de peste 780 kg şi caroseria simplă cabină, „Cărăuşul“, cu 2 locuri şi motorizarea 2.5D-4D 120 CP, capabil de a transporta peste 1.000 kg, lungimea benei fiind de peste 2.300 mm.

Hilux este conceput şi proiectat pentru a minimiza din start eforturile de întreţinere. Reviziile se fac o dată la 15.000 km, iar costurile sunt extrem de atractive. În plus garanţia vehiculului este de 3 ani de zile, în limita a 100.000 km, care depăşeşte orice garanţie oferită de vreun producător european.

Vă rog să-mi înţelegeţi nostalgiile!

Amintirile au cel mai adesea darul de a te întoarce în timp, cu bune şi cu rele. Aşa se face că arareori poţi uita ceva ce ţi-a mers la inimă, ce te-a făcut cândva fericit. Răbojul amintirilor vieţii mele păstrează încrustat un moment pe care nu-l pot uita. Este vorba despre un film. Un film documentar. Se chema „Aproape totul despre grâu“ şi era realizat de Vaeni, un maestru al genului. De ce m-a tulburat pelicula cu pricina? Fiindcă reuşea să treacă dincolo de realitatea imediată. Vedea idei adică.

Semnificaţia bobului de grâu

Grâul, pâinea noastră cea de fiecare zi, căpăta sub lupa regizorului valoare de simbol. Grâul, ne demonstra domnia sa, înseamnă, dincolo de tot şi de toate, viaţă. Înseamnă grijă, veghe în zile şi nopţi de nelinişti, semnifică acea unică şi infinită coloană ce uneşte generaţiile. Până la urmă, istoria nescrisă se reazemă tot pe ani cu belşug ori cu sărăcie în hambare.
Bobul de grâu, mai zicea în limbajul imaginilor filmul, este legătura nemijlocită dintre om şi divinitate. Astăzi, în pofida evoluţiei ştiinţelor şi îmi place să cred chiar şi a minţilor noastre, realităţile involuează. Ne-au trebuit însă două decenii de demonstraţie în stil dâmboviţean pentru a ne petrece în uitare. „Eminamente agrară“ e o expresie desuetă pe care însă am fost şi suntem incapabili să o înlocuim cu altceva.

Sărăcia, dincolo de programe

Prin urmare, de la aproape 8 milioane tone de grâu, câte am recoltat în 1989, am ajuns la puţin peste 5 milioane tone în 2009. Statisticile sunt însă neîndurătoare. Ele spun că în 2003 am pus în hambare doar 2,47 milioane tone, după ce în 1996 şi 2007 recolta de grâu nu a depăşit trei milioane de tone.
În anii de cumpănă, evident, s-a apelat la importuri.

De ce? Este inerenta întrebare pe care românul, ţăran din tată în fiu, nu poate să şi-o reţină. Şi, explicaţii există. Peste 3 milioane de hectare nelucrate. Mai bine de 4 milioane de hectare îmbucătăţite. O agricultură rudimentară, decapitalizată, jefuită. Suprafeţele irigate aproape nu mai există, ştiinţa agricolă românească a fost voit aruncată în colaps, taxe mari, subvenţii anemice şi incoerenţă. Politica guvernelor, indiferent de culoarea şi, prin urmare, de programele lor, vorbă în vânt, apă de ploaie.

Nimic ori aproape nimic concret

Despre agricultură, aşadar, despre viaţă se vorbeşte doar la timpul viitor. Sigur, nu lipsesc excepţiile. Oameni luminaţi adică, investitori cu mult aur cenuşiu, care înfruntă realitatea şi oferă modele ce ne-ar putea scoate la liman. Numai că demonstraţia, vorba cu miez, nu sunt suficiente. Ministerul Agriculturii are cel mai firav buget de când ne ştim şi se ştie. Se zice că evaziunea fiscală în comerţul cu cereale depăşeşte 60%, adică peste două miliarde de euro.

Începe curând semănatul grâului. Mă întorc la filmul lui Vaeni şi mă întreb: cum vor arăta câmpurile la început de nou an agricol? În filmul cu pricina, armatele de tractoare prevesteau gâfâitul câmpiilor sub povara grânelor. Acum parcă totul s-a prelins în amintire. „Aproape totul despre grâu“ înseamnă, în zilele lui septembrie 2009, „a fost odată, ca niciodată…“
Înţelegeţi acum nostalgiile mele?

G. VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI NR.18, 16-30 SEPTEMBRIE 2009

֩ Comentarii