Imprimati articolul

Teamă şi speranţă

În urma înăbuşirii mişcării revoluţionare din 1848, atenţia cârmuirii Moldovei şi a domnitorului Mihail Sturza s-a concentrat asupra prevenirii prin orice mijloace a extinderii ideilor revoluţionare prin instituirea unei severe cenzuri şi întărirea pazei graniţelor, astfel încât Moldova să fie izolată de restul lumii.

Temerile cu privire la răspândirea ideilor revoluţionare erau cu atât mai întemeiate cu cât rapoartele unora dintre dregători confirmau existenţa unor propagatori ai acestora în satele de-a lungul graniţei. Ispravnicul ţinutului Dorohoi raporta la 24 iulie că un număr de oameni veniţi de peste hotare „sub masca de a cumpăra sare şi «titiun», care purtându-se printre locuitorii de aici, presoară soiuri de vorbe tulburătoare liniştii, îndemnând pre aceştia spre a se împotrivi atât la datoriile lor către proprietari, precum şi în plata dărilor către hazne“.

Tulburatorii veneau din Transilvania

Într-un ofis din 4 decembrie adresat isprăvniciei de Roman, domnitorul arată că în unele sate ale ţinutului ar fi ascunşi 250 de oameni „revoltanţi“, veniţi din Ardeal. Mihail Sturza recomandă să se facă cercetare „cu scumpătate“ şi toţi străinii descoperiţi să fie predaţi celui mai apropiat post militar, „întrucât unii oameni tulburători din Transilvania au umblat tainic prin Moldova pentru cumpărarea pripaselor de focuri împuşcătoare“. (arme de foc, n.n.)

Represariile la care erau supuşi românii din Transilvania au determinat un mare aflux din aceştia spre Moldova. În legătură cu primirea acestora s-au dat dispoziţii speciale potrivit cărora cei veniţi trebuiau să jure că „vor fi credincioşi în acest Prinţipat“. De asemenea, autorităţile trebuiau să se convingă că aceştia, venind în Moldova, „năzuiescu spre scăpare, iară nu vin cu vreun alt rău scop“.

La rândul său, propaganda pentru popularizarea programului revoluţiei muntene se efectua activ în întreaga Moldovă. Autorităţile acţionau, astfel că, într-un ordin al isprăvniciei de Suceava, din 22 iulie, se menţiona că anumiţi oameni „se poartă prin ţinut şi împărţesc cocărzi ce sunt semne neîncuviinţate ale sistemei de acum a Valahiei, împărţind între locuitori felurite vorbe ademenitoare“.

Acţiunile mărginaşilor

Răspândirea ideilor revoluţionare era cu atât mai lesnicioasă în regiunile limitrofe graniţei cu cât, din interese dictate de ocupaţiile lor obişnuite, ţăranii satelor de margine treceau frecvent de o parte şi de alta a hotarului.

Astfel se aduceau în Moldova – cum sublinia un act al starostiei Putna – „eşarfe româneşti ce sunt semne neîncuviinţate de ocârmuire“, dar şi articole înflăcărate din presa revoluţionară munteană care cereau „Unirea cu Moldova“. Moldovenii erau îndemnaţi să ridice „stindardul libertăţii“ şi să lupte împreună cu muntenii pentru a doborî „zidul dezunirii“ pentru „a alcătui un singur trup, precum suntem un singur suflet“.

În paginile ziarelor muntene Popolul suveran şi Pruncul român, care circulau clandestin şi în Moldova, se sublinia tăria care ar rezulta din unirea eforturilor revoluţionare comune pentru înfăptuirea unei „Românii“ în care să domnească libertatea. Dar toate acestea vor trebui să aştepte încă unsprezece ani, când pe 24 ianuarie 1859 Mihail Kogălniceanu avea să declare: „Unirea a fost înfăptuită!“.

Stelian CIOCOIU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.1, 1-15 IANUARIE 2009

֩ Comentarii