Imprimati articolul

Suntem în Postul Crăciunului

Postul Crăciunului e, ca în fiecare an pe vremea aceasta, în toi. Până la 1 decembrie, când, mai mult sau mai puţin intrăm în atmosfera sărbătorilor de iarnă, ne amintim de Intrarea Maicii Domnului în templu şi de Sfântul Apostol Andrei.

Intrarea în templu

Pe când avea Maria, pruncul mult dorit de Ana şi Ioachim, vreo trei ani, părinţii au dus-o la templu, aşa cum au făgăduit când femeia era încă, aşa cum fusese o viaţă, stearpă. Arhiereul de atunci, Zaharia, a luat copila şi, după voia Domnului, a purtat-o prin locurile din templu unde chiar el intra doar odată în an. Şi, după cum se spune la cele sfinte, Maria a rămas aici vreme de doisprezece ani, după care şi-a urmat viaţa, cum i-a fost scris şi cum ştim şi noi, cei de azi. Dar ziua aceea, 21 noiembrie, a rămas înscrisă în calendar şi creştinii îşi amintesc azi de ea.  

„Cel dintâi chemat“

Sfântul Andrei... Mare sărbătoare la creştini. Aproape că nu e casă care să nu aibă vreun sărbătorit. Cine a fost acest sfânt? „Cel întâi chemat la apostolie“, fiu de pescar, frate cu Petru, Andrei l-a urmat pe Iisus peste tot, a fost martor la minunile săvârşite, a aflat cuvânt de învăţătură, s-a bucurat când l-a desluşit, a plâns când Mântuitorul a fost răstignit, a fost fericit când a înviat şi a plecat în lume, în urma tragerii la sorţi, să predice credinţa creştină.

Se pot spune multe despre Andrei, dar trebuie precizat că el a fost primul care a ajuns pe plaiurile noastre, propovăduind Evanghelia şi botezându-i pe înaintaşii noştri. Originar din Betsaida, Andrei a fost şi ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Se spune că el a murit în timpul împăratului Nero, în oraşul Patras, din judeţul Constanţa, pe data de 30 noiembrie, răstignit pe o cruce în formă de X.

Din bătrâni se povesteşte...

Nu se ştie de ce, dar tradiţia spune că, în noaptea de 29-30 noiembrie, spiritele morţilor ies din morminte şi pornesc, aşa cum de puţine ori o fac, prin lumea viilor. De aceea, oamenii fac cruci cu căţei de usturoi pe la tocurile ferestrelor şi uşilor, se freacă pe la încheieturi cu el, îl pun şi pe la hornuri. Tot ca să evite întâlnirea cu strigoii, nu ies în puterea nopţii afară sau, dacă ies, fac gălăgie mare, închid bine vitele în grajduri, ca să nu apară ispita, se feresc de broaşte, câini ori pisici străine care se ivesc prin gospodărie. Căci, se spune, în noaptea asta strigoii se pot transforma în astfel de lighioane. Şi, dacă ele ating animalele sau oamenii, toţi se transformă, la rândul lor, în lupi şi câini. 

Tot în noaptea asta, tinerii pun grâu la încolţit. Dacă grâul creşte des şi frumos, înseamnă că au soartă bună, cu multă fericire. Dacă nu, nu... Fetele de măritat recurg şi la anumite... făcături de dragoste. Întorc ulcica şi bagă tăciuni aprinşi sub ea, în timp ce curg potop vorbele de legare a alesului. Sau se uită în fântână la miezul nopţii, ca să-l vadă pe cel sortit. Sau, între două lumânări, privesc luciul oglinzii, în speranţa că, în loc de chipul lor, îl întrevăd pe al ursitului. Sau încearcă să-l afle învârtind paharul cu apă pe cenuşa proaspăt scoasă din sobă. Sau mănâncă turte sărate, în ideea că vine el, cel aşteptat, să le aducă apă, ca să nu moară de sete. Sau pun 41 de boabe de grâu într-o batistă şi batista o bagă sub pernă, iar cel care vine noaptea în vis să fure grâul e sortitul. Aşa se spune din bătrâni că ar fi. Aşa sunt tradiţiile pe la noi. Dacă toate astea au ori nu sorţi de reuşită, nu mai ştiu să spun...

Nina MARCU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2009

֩ Comentarii