Imprimati articolul

Solul, flora şi fauna în agricultura eco

În cadrul unei gospodării organizate pe principiile alternativelor agricole, se pune, de acum, tot mai acut problema protejării solului, a faunei şi a peisajului în care funcţionează. Ca măsură imediată se au în vedere lucrările ameliorative ale solului şi realizarea unor perdele sau garduri vii care să protejeze culturile contra unor factori climatici nefavorabili. Este vorba de lucrări care urmăresc evitarea alunecărilor de teren, a eroziunii şi formarea de albii de către torente în scopul de a reduce pierderile şi distrugerea stratului de pământ vegetal.

Armonia cu natura

Se are în vedere ca solul, împreună cu celelalte componente ale cadrului natural, să alcătuiască un sistem aflat într-un anumit echilibru. Agricultorul ştie că, pentru a trăi în armonie cu natura, trebuie să respecte ciclurile ei, legile şi ritmurile sale. Această armonie poate fi asigurată prin mijloace tehnice de protecţie a solului, care privesc lucrări pedoameliorative, unele dintre ele solicitând investiţii mari, iar altele putând fi executate cu forţe proprii.

Cerinţe hidroameliorative

Obligatorie este executarea lucrărilor de desecare a tuturor suprafeţelor unde apa se strânge şi dă naştere unor ochiuri, ca urmare a faptului că terenurile sunt mai joase, expuse revărsărilor şi inundaţiilor sau că subsolul este impermeabil. Pe aceste terenuri, apa care prisoseşte nu se strecoară în jos, ci iese ici-colo la iveală, formând ochiuri sau băltoace.

Eliminarea prisosului de apă şi însănătoşirea pământului se realizează prin mai multe mijloace.

Mai întâi, prin efectuarea unei arături adânci, astfel încât apa să găsească mai mult pământ afânat în care să se poată scurge. O lucrare obligatorie o constituie scarificarea terenului după arăturile de toamnă şi de primăvară. Dacă arătura adâncă nu este suficientă, din loc în loc se sapă puţuri largi de 1 m sau 2 m şi adânci, până se ajunge la un strat de nisip. Puţurile se astupă cu pietre (resturi ţiglă ş.a.) şi, când mai este 1 m până la suprafaţă, se adaugă pământ arabil. Apa se scurge printre pietrele din puţ care a fost plasat, de regulă, în puncte diferite de pe panta înclinată.

Eliminarea surplusului de apă se poate face şi prin şanţuri care pot fi deschise sau acoperite. Lungimea lor variază între 50-100 metri, iar adâncimea între 60-100 metri. Deschiderea de sus a şanţului este de 45 centimetri, iar cea de jos de 13-15 centimetri. În cazul şanţurilor acoperite se ridică mai întâi planul terenului (fig. 22), apoi se caută linia de fugă de mijloc destinată şanţului colector în care apa se adună prin şanţurile secundare dispuse lateral, în dreapta şi stânga lui. Pe fundul acestor şanţuri se aşază pietriş în strat gros de 30-40 centimetri, după care se acoperă cu un strat de pământ vegetal.

Protejarea solurilor contra apelor torenţiale se realizează prin efectuarea arăturilor pe curbele de nivel. Asanarea apelor pe suprafeţe mari se realizează prin conducte sau şanţuri betonate care solicită investiţii mari şi care au o durată de funcţionare de 50-100 ani. Toate aceste lucrări îndreaptă proprietăţile fizice ale solului, lasă aerul să pătrundă, apa se scurge, pătura de arabil se încălzeşte, iar capacitatea de reţinere a apei se măreşte.

Perdele de protecţie

Perdele şi garduri vii se amplasează pe suprafeţe deschise în zonele de câmpie şi podişuri lipsite de pădure. Pentru înfiinţarea lor se utilizează fâşii şi clinuri de terenuri, coastele repezi, ravenele ş.a. plasate înspre vânturile dominate din zonă. După formarea lor, ele curăţă şi răcoresc aerul, potolesc forţele vânturilor, contribuie la menţinerea umidităţii, asigură umbra pentru om şi animale.

Se plantează arbori uşor de înmulţit, rezistenţi la secetă, cu creştere viguroasă (salcâm, plop, ulm, frasin, nuc, cireş ş.a.).

În jurul unor trupuri sau tarlale se pot realiza perdele sau garduri vii alcătuite din pomi şi tufe de arbust, rezistente la secetă şi ger, cu vegetaţia grabnică şi crengi multe precum salcâmul, măceşul, păducelul, cătina gledicia, zmeurul ş.a.

Gardul viu, odată creat şi închegat, trăieşte până la 100 ani şi asigură o împletitură prin care nu trece nici pasărea. Devine scut contra vitelor, servind totodată drept cuib şi adăpost pentru prădătorii naturali (şopârle, broaşte, arici ş.a.) atât de necesari în combaterea biologică a bolilor şi dăunătorilor plantelor agricole.

Înălţimea gardului se proiectează la 1,5-2 metri, iar grosimea lui între 30-40 centimetri. Ajuns la înălţimea dorită, gardul se tunde de două ori pe an, la sfârşitul iernii şi în ultima parte a lunii iunie.

Ing. Vasile CIORCAŞ
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.3, 1-15 FEBRUARIE 2010

֩ Comentarii