Imprimati articolul

Simple cugetări despre iubire

Pare normal a-ţi iubi aproapele, dar mai nou acesta se transformă uneori în ură şi între fraţi. Ce-i drept, nu numai la români, ci şi la alte popoare sensul iubirii se reduce la dragostea dintre om şi femeie, dintre fecioare şi feciori. Este frumos şi înălţător când acest sentiment poate fi jurat şi probat pe altarul credinţei. Când el ţine de la primele înfiripări şi până ne îndreptăm spre veşnicie. Nu odată în viaţa de zi cu zi, iubirea se manifestă în ataşamente situate între extaz şi agonie.

Dacă fiinţa care suferă pentru că cineva pe care iubeşte, nu o mai iubeşte, e bine să-şi amintească că nici ea nu a putut să iubească pe cineva care a iubit-o enorm. Nu poţi aduce iubirea cu japca în sufletul tău. Nu este exclus să simţim iritare când un om deosebit ne iubeşte. Ai fost aspru şi rău, dar asta s-a întâmplat pentru că în tine nu era iubire.

Acum, când tu iubeşti şi nu eşti iubit, poţi să vezi în aceasta lumina divină care te călăuzeşte? Poţi înţelege că, oricât ai fi prinţul sau prinţesa pământului, dacă nu simţi iubire, n-ai ce să faci? S-ar putea să fii cea mai frumoasă femeie, cel mai inteligent şi puternic bărbat de pe faţa pământului. Dacă în inima celuilalt nu a poposit bucuria iubirii, n-ai ce să faci. N-ai cum să schimbi aceasta.

Oricât ai suferi, oricât te-ai sprijini pe banii tăi, pe prestigiul, pe frumuseţea sau pe măreţia ta, dragostea nu vine în inima celuilalt.

Este dureros să iubeşti o fiinţă doar pentru că-i frumoasă, deşteptă, înaltă, cu picioarele până-n gât, ori că este puternică. Toate acestea ne plac atunci când avem iubire în suflet. Fără iubire, lucrurile, înfăţişarea, inteligenţa şi puterea îşi pierd însemnătatea. Fără să mişte şi să pună pe jar inima ta, frumuseţea rămâne stearpă şi inutilă, precum toate lucrurile acestei lumi.

Căci iubirea poartă în ea visul şi frumuseţea chipului divin, pe care îl vedem la fiecare om îndrăgostit. Iubirea în Dumnezeu este singura şi cea veşnică şi de aceea, oricât ai suferi şi oricât ai judeca pe altul pentru că nu te poate iubi, nu faci decât să negi divinitatea ce ne ocroteşte.

Dacă nu eşti iubit, Dumnezeu nu este în inima celuilalt şi, prin aceasta, el îţi spune: Aşteaptă-mă. Nu sunt aici“. Dacă nu te supui acestor precepte acceptă că nu eşti iubit, acceptă că nu iubeşti pe oricine. Aşa vei suferi mai puţin şi vei cunoaşte mai mult chipul divin ce se va dezvălui pentru tine prin zeci şi zeci de forme de manifestare. Vei descoperi iubire poate vei înţelege că toate lucrurile devin bune şi frumoase când iubeşti.

Apropiatele sărbători Pascale pot însemna pentru mulţi dintre noi un moment de reculegere şi reevaluare a sentimentelor de iubire faţă de apropiaţii noştri. Faţă de cei care ne stau aproape în momentele grele ale convieţuirii. Cu acest sentiment trebuie să ne înfăţişăm la tainica spovedanie în faţa celor chemaţi să transmită credinţa noastră în bunul Dumnezeu.

R. Simionescu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.6, 16-31 MARTIE 2010

֩ Comentarii