Imprimati articolul

Semne ale creştinismului timpuriu în munţii Buzăului

Munţii despre care vorbim acum au, din punct de vedere religios, istoric şi nu numai, aceeaşi importanţă precum Muntele Athos. Este vorba despre Munţii Buzăului – cu precădere despre masivul Crucea Spătarului – care au săpate în piatra lor urme vechi, zic specialiştii, de aproape 2000 de ani, din perioada de început a creştinismului. Între localităţile Bozioru şi Colţi din judeţul Buzău există, nebăgate în seamă, nepuse pe deplin în valoare, am zice chiar neştiute, chiar şi de locuitorii zonei, mai multe peşteri în care primii misionari şi-au lăsat întipărită în piatră trecerea.

Piscuri ciuruite de veacuri

Oameni care – jură! – văd umbre spătoase de călugări şi chipuri neclare de morţi neîngropaţi după datina creştină. Care au presimţiri ciudate, venite parcă de pe culmile Crucii Spătarului şi Martirei, care străjuiesc tainic, de sute de ani, satul Colţi.

Vin din locuinţele rupestre, chilii călugăreşti şi biserici, toate vechi de două mii de ani, presărate prin munţi. Vin din credinţa nestrămutată a oamenilor acestor locuri că, neştiuţi de nimeni, sihaştrii de demult încă mai bântuie prin pădurile risipite pe culmi. Cică sunt – călugării ăştia din chiliile rupestre – îmbrăcaţi în veşminte albe, ca nişte păreri, făcute din cânepă sau pânză de sac, lungi, până în pământ. Şi iarna ar purta şi cojoace, şi căciuli, ca să nu le fie frig în Munţii Buzăului.

S-ar îndrepta, când se întâlnesc cu localnicii, spre răsărit, mereu spre răsărit, unde se găseşte o culme ascuţită, pe care imaginaţia – deloc exagerată a celor care au văzut-o – au numit-o Athosul Românesc şi unde mai bine de 15 peşteri rupestre stau, de veacuri, misterioase şi ascunse.

Cea mai cunoscută este chilia lui Dionisie Torcătorul, despre care se spune că a săpat aşezarea cu propriile mâini, ţinându-se într-o frânghie, prinsă de peretele muntelui. Mai sunt Ghireta, Casa Hoţilor, Agatonul Vechi şi Agatonul Nou, Bucătăria, Biserica lui Iosif, Piatra Îngăurită, Ruginoasa, Vârful Cameruţei, Fundătura, Fundul Peşterii şi, desigur, şi altele.

Legende

Taman acolo, pe vârful răsăritean al munţilor, se spune că ar fi fost o cruce imensă, cea care a şi dat numele locului de Crucea Spătarului. Cică era făcută din piatră grea, de munte, şi ar fi ascuns, la poalele ei, toată bogăţia spătarului Cristea, un boier al zonei!

Dornici de înavuţire, sătenii ar fi dărâmat crucea, ar fi smuls-o din piatra unde fusese amplasată şi ar fi căutat, cu disperare, averile spătarului. Dar niciunul, ca un făcut, n-a găsit nimic. Şi aurul acela ar mai sta ascuns şi acum în locul unde a fost rădăcina crucii. O undă de mister şi religiozitate pare că zvâcneşte din străfundurile muntelui. Vin sihaştrii? Vine spătarul să-şi caute averea?

(Va urma)

Nina MARCU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.9, 1-15 MAI 2009

֩ Comentarii