Imprimati articolul

Scrisori de la cititori

Tabarcea Narcis Ioan: „De curând mi-am achiziţionat câţiva iepuri din rasa Uriaşul german şi sunt interesat să aflu de unde aş putea procura vaccinul mixohemovirovac. De asemenea, aş vrea să ştiu şi care e preţul pentru o doză şi la câte capete ar ajunge.“ Pentru a putea răspunde la întrebarea dumneavoastră am solicitat consultanţa doamnei doctor veterinar, Viorica Chiurciu, de la compania Romvac.

Vaccinarea iepurilor contra mixomatozei şi bolii hemoragice

Aplicarea preparatelor biologice de tipul vaccinului MIXOHEMOVIROVAC se face de către medicul veterinar specializat, autorizat, după examinarea atentă a animalelor. Vaccinul poate fi procurat, cu reţetă, de la sediul Romvac sau de la depozitele judeţene ale companiei, la preţul de 15 lei (+ TVA) pentru un set de 10 doze.

Setul de Mixohemovirovac conţine:
− un flacon cu vaccin viu, liofilizat, contra mixomatozei iepurelui, preparat cu tulpina MXO-82, cu titrul minim de 103DICP50/doză - componenta MIXO-liofilizată;
− un flacon  cu  vaccin  inactivat contra bolii hemoragice a iepurelui, preparat cu tulpina VSHI-CN-6, cu titrul minim de 1024 UHA înainte de inactivare/doză - componenta HEMO - apoasă.

Recomandări privind administrarea corectă: Vaccinarea contra mixomatozei şi bolii hemoragice a iepurelui cu produsul Mixohemovirovac se execută utilizând instrumentar steril, după aseptizarea locului de inoculare. Componenta MIXO - liofilizată se rehidratează cu conţinutul flaconului în care se află componenta HEMO - apoasă (după ce în prealabil aceasta a fost bine omogenizată prin agitare), iar amestecul rezultat se omogenizează.

Administrarea se face pe cale subcutanată sau intramusculară în doză de 0,5 ml, atât la tineret (după prima lună de viaţă), cât şi la iepurii adulţi. Durata scurtă a gestaţiei permite administrarea vaccinului după fătare sau la câteva zile după montă (7-10 zile). Consolidarea imunităţii se face prin rapel la 21–45 zile de la vaccinare şi „booster“ din 6 în 6 luni pe toată viaţa economică a iepurelui.

Nu se vaccinează femelele în ultima parte a gestaţiei din cauza stresului creat de actul vaccinării şi posibila reacţie nedorită, indusă de cele două componente ale vaccinului la această categorie de animale. Vasilache Elena, Ciolan Ioan şi Dan Vasile sunt doar câţiva dintre cititorii care ne cer informaţii privind achiziţionarea de puieţi şi marcote de alun, precum şi despre tehnologia de cultură a acestei specii.

Pentru procurarea puieţilor de alun vă puteţi adresa staţiunilor de cercetări pomicole. Din cunoştinţele noastre, de producerea materialului săditor nucifer se ocupă în special cercetătorii din cadrul SCDP Vâlcea. Sunaţi la tel.: 0250.74.08.85 şi cereţi să intraţi în legătură cu domnul ing. Achim Gheorghe. De la dumnealui puteţi afla toate detaliile privind comecializarea alunilor, soiurile existente, dar şi alte informaţii legate de tehnologia de cultură.

Nela: „Am o livadă de meri şi, din nefericire, am uitat să fac pomilor „îmbrăcăminte“ de iarnă, fapt pentru care acum suport consecinţele. Au intrat iepurii şi nici nu vreau să mă gândesc că în primăvară cei care au fost roşi nu se mai pot recupera. Ce e de făcut?“

Domnul Gheorghe Voica, pomicultor cu experienţă din Mărăcineni- Argeş, vă recomandă ca, dacă rosătura este sub jumătate din circumferinţa pomului, să îi lăsaţi aşa pentru că se refac. Dacă depăşeşte însă jumătate nu aveţi altă posibilitate decât să îi recepaţi, adică să îi tăiaţi imediat sub rosătură şi să opriţi lăstarul cel mai viguros care va răsări, din care ulterior veţi forma tulpina şi o nouă coroană.

Meserii înfloritoare care nu mai au preţ

Cei care vizitează expoziţiile de artizanat sau marile târguri meşte­şu­găreşti din judeţele Moldovei remarcă o prezenţă oarecum inedită. Este meşterul Lilian Todiraşcu din satul Heci, comuna ieşeană Lespezi, care oferă o gamă largă de împletituri din nuiele de răchită. Este o meserie de familie, meşterul a deprins-o de la tatăl său, iar cu cei doi copii lucrează acum cot la cot.

Coşărcile de altădată

Este o meserie nu foarte grea, dar frumoasă, care începe cu asigurarea materiei prime. În timp, familia Todiraşcu şi-a creat o plantaţie de răchită „nobilă“. Nuielele recoltate sunt selectate pe lungimi şi grosimi, fierte timp de opt ore, decojite, după care urmează prelucrarea propriu-zisă. Rezultatul? Coşuri de piaţă sau biserică, damigene împletite, coşuri de rufe, de pâine sau pentru păstrat ouă „închistrite“. Nu lipsesc coşărcile pentru cărat porumb sau struguri, deosebit de solicitate. „Toamna, îmi spune meşterul, sunt cel mai căutat om din sat şi pentru a prinde rând la coşărci se fac liste. La fel se caută şi celelalte produse care, continuă Lilian Todiraşcu, se adresează unei categorii care apreciază în egală măsură utilul, dar şi frumosul.“

Am pierdut ce era mai important: piaţa externă

În urmă cu 15 – 20 de ani, împletiturile din nuiele constituiau o importantă sursă de valută. Coşurile de piaţă, cele pentru animale de companie etc. împletite de artizanii români se exportau în Statele Unite, Japonia şi în alte ţări ale lumii.

Acum, ca atâtea alte meserii, şi împletitul nuielelor din răchită cade în uitare. Ultimul atelier aflat în Paşcani şi-a închis porţile anul trecut, iar cei o sută de lucrători au fost trimişi în şomaj şi e păcat pentru că meseria asta se învaţă greu şi mâna de lucru se pierde. Şi, în timp ce produsele româneşti au dispărut, piaţa este inundată de împletituri din China, Vietnam şi alte ţări din Orient, de mai proastă calitate, dar mai ieftine şi în cantităţi tot mai mari

S-ar putea revigora acest străvechi meşteşug? „Fără îndoială, vine răspunsul. Faptul că produsele româneşti erau de foarte bună calitate este un avantaj. Dar cum să ajungi pe piaţă fără niciun sprijin? Sigur, eu, un om oarecare, nu pot intra pe pieţele străine. E nevoie de o instituţie, de un organism, aşa cum era înainte de 1990, care să se ocupe la nivelul ţării de contractarea produselor de artizanat şi de căutarea clienţilor. Ni se recomandă, de asemenea, să ne asociem, pentru că, pasă-mi-te, am fi mai puternici şi ne-am descurca altfel. Cum să mă asociez eu care fac împletituri din răchită cu un cojocar din Botoşani sau cu un ţesător din Neamţ, dacă nu ne coordonează şi nu ne ajută cineva?“

Încercări eşuate

– Am înţeles că aţi încercat şi alte soluţii...

– Am vrut să mă înscriu la un proiect cu bani europeni, dar pentru a accesa, cum se spune acum, un astfel de proiect e nevoie de bani, or eu nu dispun nici măcar de suma care se cere pentru alcătuirea lui; nu mai vorbesc de partea pe care trebuie s-o am eu pentru început.

Mai mult, meşterul Todiraşcu s-a adresat şi Primăriei din Lespezi, în ideea unui parteneriat. Înfiinţând un atelier în comună, zece oameni care beneficiază acum de aju­torul social ar fi devenit salariaţi, ar fi învăţat meseria şi, gândea nea Lili - cum îi spun oamenii satului - obiectele confecţionate la Heci ar fi ajuns din nou în afara hotarelor ţării, aducând un bun câştig primăriei şi oamenilor. Din păcate, nici această încercare n-a avut succes. „Până când se va găsi o soluţie, dacă se va găsi, spune Lilian Todiraşcu, vom fi prezenţi cu produsele noastre la expoziţii şi târguri, oferindu-le celor care apreciază un obiect făcut cu migală şi dragoste.“

Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 4, 16-28 FEBRUARIE 2010

֩ Comentarii