Imprimati articolul

Schitul Turbaţi, în căutarea viitorului

Multe şi minunate locuri şi lucruri se mai găsesc în ţărişoara asta, a noastră! Multe şi minunate, în mod real şi neumflate jurnalistic. Adevărate comori, bijuterii în toată splendoarea... Orice alt popor, dacă le-ar avea, le-ar preţui şi le-ar pune în valoare, s-ar făli  cu ele, le-ar proteja şi le-ar arăta şi altora. Noi, nu! Din nefericire, suntem total dezinteresaţi de locurile şi lucrurile minunate pe care le avem în posesie. Nu ne pasă. Nu ne ating nici istoria lor, nici mesajul pe care, în mod fabulos, ni-l transmit. Uite, să facem un test: câţi dintre noi au auzit până acum de Schitul Turbaţi? Cum am prevăzut, deja... Şi e doar la o aruncătură de băţ de Bucureşti...

Bisericuţa, veche şi misterioasă

Pe malul lacului Snagov, nu departe de Ciolpani, umbrită oarecum de vilele somptuoase ale mai-marilor zilei, se află Biserica „Naşterea Maicii Domnului”, care a aparţinut, după cum spun localnicii, de Schitul Turbaţi. Schitul era, conform oamenilor locului, unul de maici şi stareţa lui, o tămăduitoare pricepută, vindeca lumea de turbare. Cum i se dusese vestea de ce e în stare, veneau la micul lăcaş bolnavi de peste tot. Din cauza asta s-ar numi, încă, Schitul Turbaţi.

Din întreg edificiul care a existat până la începutul anilor 1800, azi nu mai e decât biserica al cărei hram este Naşterea Maicii Domnului. Schitul a dispărut, nicio măicuţă nu a mai sălăşluit aici, iar locul a devenit cimitir al satului Siliştea Snagovului. Bisericuţa a dăinuit, aşa părăsită decenii la rând, cum a fost, şi este acum a cimitirului. Arhitectura ei, oarecum bizară, are influenţe romane şi slavone deopotrivă. Ciudat este şi faptul că, deşi una dintre inscripţii vorbeşte despre anul 1692 şi despre voievodul Constantin, construcţia are elemente specifice perioadei lui Matei Basarab.

Mai mult, la intrarea în naos este pictat chiar acesta din urmă, împreună cu doamna lui. Numai că, pe peretele drept de lângă intrarea în pronaos, este pictat Rafail al V-lea. Dacă scuturăm istoria de praf, îl descoperim pe Rafail al V-lea ca fiind voievod al Ardealului în anul 1217! Ţinutul de lângă Bucureşti era altceva decât Transilvania. Cum a ajuns atunci voievodul acesta ctitor al unui lăcaş de cult aici, pe malul Lacului Snagov? În anul 1217...

Deci cu mult înainte de Basarab... Ce implicaţii a avut un domnitor şi celălalt asupra locului şi, implicit, asupra bisericuţei de la Schitul Turbaţi, e greu de spus. Izvoarele lipsesc în acest sens. Nu ne rămâne decât să facem speculaţii şi să credem că primul, nu ştim în ce conjuncturi, a construit sfântul lăcaş şi cel de-al doilea l-a renovat. Astfel, istoria i-a consemnat pe amândoi.

Marea minune

De fapt, se spune că, tot în aceste locuri, ar fi existat şi mai demult decât biserica aceasta, o alta. Localnicii şoptesc încă înfriguraţi că, ea, biserica aceea veche, s-ar fi scufundat la ceas de sărbătoare în apele lacului. Mult mai târziu, dar demult, dacă privim prin prisma noastră, a celor de azi, pe când fiinţa schitul de maici, pe apă au sosit, la date diferite, o icoană – despre care toţi spun că e făcătoare de minuni – şi uşile împărăteşti ale fostei biserici. Se spune că icoana se cerea vie, la dispoziţia credincioşilor, şi de aceea a „evadat“ din întinsoarea de apă care a acoperit totul. La fel şi uşile bisericii, care s-au desfăcut singure din balamale şi au plutit până la schit, unde au fost „pescuite“ şi găzduite în biserică.

Se mai spune că mica bisericuţă mai ascunde şi alt mister: chiar între zidurile sale a fost ucis mişeleşte, din porunca lui Grigore Ghica şi la uneltirile lui Stroie Leurdeanu, fruntaş al nemului Bălenilor, postel­nicul Constantin Cantacuzino. Câţiva ani mai târziu, fiii postelnicului îl aduc pe ucigaş la judecata domnitorului Antonie din Popeşti şi, deşi e condamnat întâi la moarte, Stroie Leurdeanu este mai apoi călugărit cu forţa şi adus la mănăstirea din Snagov, unde săvâr­şise crima... Într-un fel sau altul, din vechime, crimi­nalul se întoarce la locul faptei...

Tainiţele sfântului lăcaş se adâncesc şi mai tare. La intrarea în bise­rică, pisania a fost răzuită cu dalta şi, se spune, responsabil ar fi Stroie şi alţi vrăjmaşi din vremea aceea, ai postelnicului Cantacuzin. Chinuită la fel, cu dalta, este şi piatra de mormânt sub care se bănuieşte că a fost îngropat postel­nicul. De altfel, deşi am tot povestit, nu am spus totul despre bisericuţă: ea este, prin construcţie şi arhitectură, unică în ţară.

Este singura biserică a cărei formă la exterior este de navă şi la interior de cruce! Absidele laterale ale celor trei lobi sunt decu­­pate în grosimea zidurilor şi două nivele se disting în biserică: unul scund, inferior, şi altul superior, cu o încăpere deasupra pronaosului. Aici, după toate probabilităţile, domnitorii neamului îşi ascundeau comorile sau chiar pe ei şi familiile lor când venea câte o urgie. Acum, în tainiţa aceasta, părintele Nicanor a încropit un muzeu de obiecte religioase, carte biseri­cească şi icoane vechi. Poate din toate motivele de mai sus, Schitul Turbaţi este pe lista Monumentelor Istorice Naţionale.

Autenticitate şi responsabilitate

30 de ani a lucrat într-ascuns la bisericuţă părintele Nicanor, cel care păstoreşte satul! Fără să ceară ajutor de la Centru, fără să se plângă de ceva, a plătit, din banii săi şi din cei pe care i-a mai strâns de la credincioşi, restaurarea bisericii. Nu a adăugat nici turle, nici sclipiciuri, nici ornamente de care mai întâlnim în vreo biserică. A refăcut-o cum era când a fost, cine mai ştie când, construită. A ţinut să lase viitorimii un monument istoric desăvârşit, nu un surogat obidit de biserică.

Chiar cele două rânduri de picturi, distruse din pricina spălatului necorespunzător, au rămas la fel: deasupra sfinţii greci, jos, cei slavoni. Faptul că pictura cu aceştia din urmă este mult mai veche demonstrează o altă ciudăţenie: biserica a fost pictată de jos în sus şi nu invers, cum cereau pravila şi canonul teologic. Biserica de la Schitul Turbaţi continuă să dăinuiască, aproape neştiută, în apropiere de Bucureşti. Tainiţele ei aşteaptă cuminţi să fie, una câte una, descoperite.

Nina Marcu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.9, 1-15 MAI 2009

֩ Comentarii