Imprimati articolul

Satul cu o singură casă şi lupi câţi cuprinde

Pentru cine are curiozitatea să caute pe harta ţării localitatea cu denumirea Valea Lupului va găsi una cu acelaşi nume şi în comuna vasluiană Ghergheşti. Mai greu este să-l depistaţi, cum se spune, pe teren, pentru că satul, ascuns între dealuri, are o... singură casă.

Stăpânul locului, pe numele său Aurel Micu (foto) de 74 de ani, deşi are gospodărie întemeiată în comuna învecinată la Pogana, după ieşirea la pensie a revenit în Valea Lupului, punând pe picioare casa părinţilor săi. „În urmă cu 30 – 40 de ani satul avea zeci de case, ne spune gospodarul. Erau mulţi oameni tineri. De sărbători vălăretul (hora satului) începea de aici. Cu timpul, tineretul a plecat, bătrânii s-au mutat în cimitirul din deal, iar în urma lor au mai rămas doar pomi şi grădinile pe care nu le mai revendică nimeni.“

O gospodărie nu tocmai arhaică

„N-am putut să bat trotuarul ca alţii, zâmbeşte moş Micu, şi pentru că îmi plac animalele. Am venit aici în urmă cu vreo 12 ani şi m-am apucat de treabă.“
A fost greu. La început a crescut porci, dar pentru că preţul oferit de samsari nu acoperea nici pe cel al furajelor, a renunţat şi s-a apucat de vite.

Acum familia Micu creşte 40 de animale, din care 28 de vaci cu lapte şi are tot ce-i trebuie pe lângă casă: un tractor şi utilajele necesare pentru lucrarea pământului, un generator care furnizează energia electrică. Vor să-şi cumpere un aparat de muls şi o cositoare. „Nu simţiţi nevoia, îl întreb, să fiţi mai aproape de oameni, de sat?“

„Nu, vine hotărât răspunsul, avem tot ce ne trebuie, când avem timp ascultăm radioul, ne uităm la televizor, ştim ce se întâmplă în lume. Apoi, având atâtea animale, nu am avea cum să le creştem acolo. Aşa cum cere Uniunea Europeană, ferma mea – să-i spun aşa – ar trebui să fie la cel puţin jumătate de kilometru de ultima casă din sat, aşa că noi suntem la vreo trei kilometri.“

Ajutor de nicăieri

La o asemenea distanţă de primul sat, valorificarea producţiei este principalul impediment. Laptele, deloc puţin, de la 28 de vaci este transformat în caş şi vândut pe piaţa din Bârlad la 30 de kilometri distanţă.

„Aş fi vrut să livrez laptele unui fabricant, dar nimeni nu este interesat să-l cumpere, astfel încât l-am dat nu de puţine ori la porci. Nu rentează, continuă moş Micu, să mai faci agricultură, când nu ai sprijin de nicăieri. Am avut trei hectare cu grâu, iar treieratul m-a costat mai mult decât valoarea producţiei.“

Peste patru luni vine iarna şi gospodarul se gândeşte cu îngrijorare că nu are un adăpost pentru vite. Va trebui să mai vândă din ele, deşi preţul care i se oferă este unul de batjocură.

A vrut să-şi construiască o mică fermă pentru care a iniţiat un proiect la SAPARD. Răspunsul? Proiectul se respinge pentru că nu este drum de acces.

Un nume nou pe harta României

Cu toate acestea, Aurel Micu este optimist. Doi dintre copiii săi s-au mutat la Valea Lupului, ceilalţi, răspândiţi în întreaga ţară, vin la casa bătrânească, se simt bine şi o parte dintre ei, speră gospodarul, vor putea reveni pe plaiul natal, mai ales, spune dumnealui, că lucrurile merg tot mai rău în oraş şi nădăjduieşte că, atraşi de frumuseţea locului şi de traiul sănătos, se vor aşeza aici.

Stresaţi de ideea că Valea Lupului este „locuită“ de mai mulţi lupi decât de oameni, moş Micu ar vrea să atragă spre el mai mulţi nevoiaşi şi să refacă satul, schimbându-i denumirea după înfăţişarea lui.

Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.17, 1-15 SEPTEMBRIE 2009

֩ Comentarii