Imprimati articolul

Săptămâna Blajinilor

În Banatul de munte, săptămâna care începe după prima zi de Paşte este numită şi Săptămâna Blajinilor sau Săptămâna lui Toma. În Paştele Blajinilor se crede că sufletele morţilor sunt libere. În prima zi din Paştele Blajinilor se prepară bucate alese şi se împart vecinilor, cu credinţa că morţii numai în acea zi pot gusta din mâncărurile preparate. Se zice că la cei care nu dau de pomană vin morţii, noaptea, şi le cer.

„Un obicei frumos este cel din dimineaţa Învierii când, după ce au asistat la Sfânta Liturghie, feciorii fac întreceri de ciocnit ouă, în curtea bisericii. Cine sparge mai multe ouăle ia pe cele sparte şi le duce acasă. Câştigă cine adună mai multe“, povesteşte Otilia Hedesan. Acasă, după ce s-au ciocnit ouăle de la masa pascală, se strâng toate cojile şi se păstrează. O credinţă din bătrâni spunea că, vara, când se iscă furtuni mari, se pot arunca flori şi coji de la acele ouă contra furtunii, ca să înceteze.

Mătcălăul şi ciocnirea ouălor

Un alt obicei bănăţean este Mătcălăul, care se ţine în prima marţi de după Paşte. Este şi un prilej de bucurie, un simbol al vieţii, prin practicile premaritale de înfrăţire care-i sunt specifice. În această zi, copiii de până la 14 ani se duc la un pom înflorit pentru a se înfrăţi. Fiecare face o cunună de flori din acel pom, şi-o pune pe cap, apoi, luându-se de mână, ocolesc din dreapta pomul, de trei ori.

Îşi dau cununile de pe cap şi, alăturându-le, se sărută prin ele de trei ori, schimbă între ei ouă roşii aduse (tot prin cununi) şi zic: „Să fim fârtaţi/surori până la moarte!“, primind fiecare o bucăţică dintr-un ban de argint. Cuvintele care se spun în cadrul ritualului de Mătcălău au ajuns la o variantă mult simplificată în timp, comparativ cu cea tradiţională: „Mătcălău! Mătcălău!/ Roagă-te lui Dumnezeu/ Să ne ferească de rău,/ Că şi noi cât vom trăi/ În tot anul te-om cinsti,/ Te-om cinsti cu chiţi de flori/ L-aste mândre sărbători,/ Te-om cinsti şi pomeni,/ Că mătcuţe ne-om numi/ Până-n lume vom trăi!“. Iar varianta diluată: „Văruică cu văruică/ Ciza cu ciza/ Ortac cu ortac/ Mătcălău cu mătcălău“. „Acest obicei se mai păstrează în unele zone, mai ales de munte, pentru spectacolul lui. Totuşi, obiceiul s-a mai simplificat, acesta fiind o agapă de despărţire care se ţine de către tinerii de clasa a VIII-a“, precizează Maria Mandroane.

Clement Lupu
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 7, 1-15 APRILIE 2010

֩ Comentarii