Imprimati articolul

Rubla, cătunul fantomă

Pe monumentul ridicat de Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici Brăila în memoria deportaţilor stă scris: „Rugămu-ne, Stăpâne de apoi/Să-i vindeci cu azur şi bunătate/Pe duşii prea devreme dintre noi“
(A. Ciurunga)

O gospodărie sărăcăcioasă încropită acum o jumătate de veac şi un bărbat cu sufletul brăzdat de cicatrici arhaice. E tot ce-a mai rămas din satul Rubla (judeţul Brăila), unul dintre temutele iaduri din Bărăgăn, ridicate din nimic în timpul prigoanei comuniste de către deportaţii aduşi din zona frontierei de vest.

Să încerci localizarea pe hartă a satului Rubla e în van. Să mergi în Bărăgan şi să duci mâna streaşină la ochi, căutându-l cu privirea, e iarăşi în zadar. Şi totuşi, locul nu-i doar una dintre acele legende cu iz cenuşiu melancolic. Pe şoseaua ce taie câmpia, legând Brăila de Slobozia, se face un drumeag de pământ, adesea desfundat. După o bucată bună de mers prin pustiu, la un moment dat se arată privirii un sălaş. Înăuntru, lângă plita pe care tocmai ce fusese vârâţi nişte coceni, stă un bărbat posac, uşor resemnat. Este Constantin Ciolac, singurul locuitor al Rublei. Poate chiar ultimul…

Prizonierul destinului

Constantin Ciolac s-a născut 1949 prin părţile Banatului, unde familia, părinţii şi sora mai mare Elena se refugiaseră din Basarabia. Trei ani mai târziu, familia Ciolac, considerată ca având origini „nesănătoase“ şi, prin urmare, periculoase pentru noua cârmuire, avea să fie deportată alături de alte 300 în deşertul Brăilei, pe Valea Călmăţuiului. Copilăria şi-a petrecut-o ca într-o temniţă la Rubla, ridicată de saşi şi maghiari.

Aici se juca prin lutul şi paielele din care ai lui se căzneau să ridice un adăpost pentru a nu mai dormi sub cerul liber. Mai târziu, când restricţiile de a nu părăsi localitatea s-au ridicat, Constantin a mers la Galaţi pentru a urma Liceul Pedagogic, iar apoi la Constanţa, unde s-a angajat în port în speranţa că va reuşi să prindă un vapor să plece din ţară. „Dacă apucam să ies pe mare nu mă mai întorceam, scăpam de România“, mărturiseşte cu obidă fiul de basarabean, încă marcat de amintirea acelor încercări cumplite.

Ca într-un joc al destinului, în 1993 Constantin avea să revină în satul ororilor, constrâns de beteşugurile greu încercatei lui mame. Şi-a luat o slujbă la IAS Însurăţei, iar după ce acesta s-a desfiinţat a hotărât să rămână la Rubla şi să se ocupe de grădina şi de via de lângă casă.

Şi „Seniorul“ s-a întors la Rubla

La cinci ani după întemeierea Rublei, deportaţilor li s-a redat libertatea. În doar câteva luni, satul a fost părăsit de saşi şi maghiari, în locul acestora fiind aduşi deţinuţii de drept comun, iar mai apoi deţinuţii politici. Printre „duşmanii poporului“ obligaţi la domiciliu forţat în Valea Călmăţuiului - satul Rubla s-a aflat şi Corneliu Coposu, adevărat cadavru ambulant la acea vreme, potrivit mărturisirilor Elenei Ciolac.

În semn de adâncă evlavie faţă de amintirea tovarăşilor de suferinţă, după 1989 „Seniorul“ a revenit la Rubla, insistând pe lângă autorităţile vremii ca satul să fie racordat la reţeaua de electricitate. Şi într-adevăr, în casa din pustiu a lui Ciolac pâlpâie slab un bec, fără ca acesta să poată acoperi vreodată întunericul şi durerea surdă din sufletele chinuite ale foştilor deportaţi la Rubla.

Camelia MOISE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.8, 16-30 APRILIE 2009

֩ Comentarii