Imprimati articolul

RAHITISMUL, o boală gravă de nutriţie

Rahitismul este o osteopatie, caracterizată prin tulburări în mineralizarea oaselor, ceea ce duce la deformări osoase, articulare şi la fracturi. Este întâlnit la tineretul tuturor speciilor, fiind însă frecvent la pui, purcei, căţei, mai rar la miei, mânji şi viţei.

Cauzele şi factorii care influenţează apariţia rahitismului

Printre cauzele cele mai importante care duc la apariţia rahitismului se numără diverşi factori favorizanţi, ca de exemplu stabulaţia permanentă, lipsa de mişcare, absenţa luminii solare, parazitismul intestinal, înţărcările precoce etc.

De asemenea, nu trebuie omisă nici insuficienţa de aport de calciu, fosfor şi vitamina D3 la animalele care sunt hrănite cu furaje necorespunzătoare. Astfel, sunt afectate rasele cu un ritm de dezvoltare mai rapid, deci cu necesar mai mare în aceste elemente.

Mai mult, de vină sunt şi tulburările de absorbţie care apar în primul rând din cauza dezechilibrului dintre raporul Ca – P, specific diferitelor specii de animale, dar şi în cazul afecţiunilor digestive şi hepatice.

În plus, rahitismul este cauzat şi de tulburările de fixare a calciului şi a fosforului în oase, determinate de unele dereglări endocrine sau nervoase, dar şi de carenţe în vitaminele D, A şi C.

Însă, indiferent de cauzele şi factorii care influenţează apariţia rahitismului, rezultatul este lipsa mineralizării oaselor lungi, cu lărgirea capetelor articulare şi deformarea acestora.
Rahitismul trebuie considerat o boală generală în care, pe lângă sistemul osos, este afectat întregul organism, înregistrându-se întârzieri în creştere, artropatii, tulburări de excitabilitate neuro – musculară, constipaţii, diaree, scăderea rezistenţei generale a organismului, cu apariţia de infecţii intercurente.

Cum se pune diagnosticul?

Diagnosticul este uşor de pus pe baza semnelor clinice, ţinând cont de vârsta tânără şi de condiţiile de alimentaţie şi zooigienă. Semnele caracteristice se constată cu prilejul palpării articulaţiilor care sunt deformate şi dureroase, iar la păsări prin palparea oaselor lungi şi a ciocului care au o consistenţă elastică (oase moi). Diagnosticul se confirmă prin examene de laborator.

Prevenţie şi tratament

Ca în toate tulburările de nutriţie, prevenţia este cea mai importantă, realizându-se prin asigurarea necesarului de calciu, fosfor şi vitamina D3 în furaje.

De asemenea, trebuie efectuate la timp deparazitările interne şi externe, trebuie tratate enteritele şi se recomandă expunerea animalelor la soare.

Tratamentul constă în redresarea metabolismului fosfo-calcic prin corectarea raţiilor alimentare. Pentru aceasta recomandăm premixuri care, prin aportul necesar de vitamine, minerale şi aminoacizi, acţionează în combaterea rahitismului şi a hipocalcemiilor la tineretul tuturor speciilor. În acest sens, produsele cele mai indicate sunt CAVITROM, PREMIX PROTEINO-VITAMINO-MINERAL, ROMZEOFORT şi VITA PREMIX BIOMOS. La câini şi pisici recomandăm TRICALD3 şi BIOVIT comprimate. Mai mult, uneori este necesară suplimentarea cu vitamine buvabile sau injectabile, precum VITAMINA AD3E, MULTIVITAROM şi VITAMINA C.

Simptomele bolii

Simptomatologia debutează cu o fază prerahitică manifestată prin tulburări digestive, alternări de diaree cu constipaţie, apetit capricios, pică, slăbire, absenţa vioiciunii şi erupţia întârziată a dinţilor. Uneori apar şchiopături cu mers înţepenit şi dureros sau chiar fenomene de titanie hipocalcemică, în special la căţei şi purcei. În unele cazuri apare spasmul glotei cu contracţii ale musculaturii respiratorii, care pot duce la moarte prin asfixiere.

În faza rahitică au loc scurtarea oaselor, deformări osoase şi articulare, deviaţii ale coloanei vertebrale; apar „mătănii costale“ care se prezintă ca un şir de mărgele la articulaţia coastelor cu sternul; membre cu aspect de „labă de urs“, în X sau O; deformări la nivelul bazinului şi tulburări la nivelul dentiţiei.

În plus, animalele preferă să stea în decubit, iar când se ridică o fac cu dificultate din cauza durerilor, adoptând diferite poziţii: „în genunchi“, poziţia „câinelui şezând“, deplasarea se face anevoios, „ca pe ace“, iar la pui se remarcă mersul caracteristic, legănat, de raţă.

Dr. Viorica Chiurciu, doctor în ştiinţe medicale
SC ROMVAC COMPANY SA
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.21, 1-15 NOIEMBRIE 2009

֩ Comentarii