Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Forum   Contact   Arhiva
 

PARTENERI MEDIA

www.lumeasatului.ro trafic.ro

Imprimati articolul

Promisiunile noilor guvernanţi

După ce „soluţia morală“ a preşedintelui Traian Băsescu cu domnul Stolojan s-a dovedit a fi una mai mult decât imorală, staff-urile celor două partide au revenit cu picioarele pe pământ, optând pentru oameni hotărâţi să se înhame la greu. Adevărul este că le va fi foarte greu să guverneze în plină criză financiară mondială. Dar, ce ne promit noii guvernanţi?

• în primul rând, protejarea şi crearea de noi locuri de muncă, fără a se angaja că vor şi reuşi, cel puţin în 2009 şi 2010 când, după spusele patronatelor, 30% din unităţile productive vor intra în faliment;

• o creştere economică de 3,5% în 2009;

• menţinerea cotei unice de impozitare de 16%;

• reducerea numărului de taxe şi impozite (iniţial se vorbea de eliminarea a peste 100 de taxe);

• asigurarea resurselor financiare necesare susţinerii sistemului de pensii, inclusiv prin cuprinderea în această categorie a pensiilor din agricultură;

• acordarea de subvenţii în agricultură şi reabilitarea sistemelor de irigaţii;

• realizarea unui ritm înalt de absorbţie a fondurilor europene;

• creşterea alocaţiilor pentru copii.

În program nu se mai face referire la ceea ce promitea dl Stolojan cu privire la reducerea accizelor la motorină, suspendarea taxelor privind lucrările de cadastru şi intabulare (dar nu este exclus ca ele să rămână valabile în varianta Stolojan).

Care sunt, de fapt, doleanţele agricultorilor?

Deşi nu se bucură de prea multă simpatie în mediul rural, fermierii au, parcă, mai multă încredere în Boc decât în Tăriceanu, să zicem.

Ce aşteaptă ei de la noua guvernare:

• înlăturarea rapidă şi definitivă a marilor distorsiuni de pe piaţa agricolă. Ei nu vor legi noi în acest sens, şi nici măsuri de protecţie, ci doar scoaterea în afara legii a celor care batjocoresc munca ţăranilor. Asta nu prin vorbe şi promisiuni, ci prin fapte;

• eliminarea actualei politici de monopol şi a cartelurilor instituite în sfera procesării produselor agricole vegetale şi animale;

• încurajarea, în limita legii, a fermierilor şi companiilor agricole care produc pentru piaţă;

• revitalizarea pieţei funciare, prin introducerea unor pârghii economice care să stimuleze vânzarea terenurilor agricole abandonate. Soluţia rentei viagere nu a dat şi nu va da rezultate, atât timp cât proprietarilor nu li se asigură preţuri sau compensaţii ce le garantează o viaţă cât de cât demnă;

• accesul real la credite a căror dobândă să nu depăşească nivelul celor din ţările dezvoltate;

• instituirea la pupitrul de comandă al agriculturii a unor echipe de profesionişti autentici şi nu cu CV-uri de politruci, cum a fost cazul a echipelor de la ADS;

• reabilitarea în totalitate a sistemelor hidroameliorative viabile;

• încurajarea actualului program de ameliorare şi reproducţie a animalelor;

• promulgarea în regim de maximă urgenţă a Legii Cercetării Agricole, fără de care acest sector riscă să intre în colaps;

• sprijin financiar consistent pentru îmbunătăţirea potenţialului productiv al pajiştilor naturale, mai ales a celor situate în zonele colinare;

• stoparea jafului din silvicultură;

• încadrarea instituţiilor agricole din mediul rural cu specialişti capabili să asigure implementarea programelor naţionale şi europene, în localităţile în care îşi desfăşoară activitatea.

(I.P.)
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.1, 1-15 IANUARIE 2009

Vizualizari: 480



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu



MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII

Ziare.com

ziare-pe-net.ro stiri in timp real!

Anunturi agricole


© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI