Imprimati articolul

Procesatorii îndeamnă fermierii să fie pe aceeaşi parte a baricadei

În numerele trecute ale revistei noastre am dezbătut problemele spinoase ale crescătorilor de animale din România, iar una dintre concluzii a fost că un aspect grav al situaţiei zootehniei este proasta valorificare a produselor. Din nefericire, acesta este unul dintre cele mai evocate motive atunci când vine vorba despre conlucrarea dintre crescătorii de animale şi procesatori, soldată adesea cu abandonul fermierilor.

Cine este vinovat?

Nu de puţine ori ne-a fost dat să auzim despre cantităţile de produse pe care ţara noastră le importă, iar asta face dovada unei politici anacronice faţă de agricultura românească. O relaţie care, în mod normal, ar trebui să decurgă în bună înţelegere şi apreciere este cea a crescătorilor de animale şi a procesatorilor, doi pioni importanţi care ar trebui să contribuie la îmbunătăţirea zootehniei. Cum era de aşteptat, aceştia pasează unul altuia culpa pentru situaţia nefericită în care se află.

De curând, am participat la una dintre întâlnirile organizate de Asociaţia Patronală a Industriei Laptelui. În cadrul acestei conferinţe, cei mai importanţi procesatori au prezentat problemele cu care se confruntă, au prezentat situaţia industriei laptelui în anul trecut, precum şi previziuni pentru 2009.

Alături de preşedintele APRIL, Ioan Dârzu, au fost prezenţi reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ai Autorităţii Sanitar-Veterinare, precum şi diferite companii din sectorul de procesare a laptelui. Fiecare şi-a expus opinia şi a încercat să facă propuneri pentru înlăturarea distorsiunilor existente.

Nemulţumirile sunt şi de-o parte, şi de alta

Datele statistice arată că, în anul 2008, piaţa laptelui s-a bucurat de o creştere semnificativă comparativ cu 2007, dar că mai sunt foarte multe aspecte pentru care trebuie găsite rezolvări.

Preşedintele APRIL, Ioan Dârzu, a vorbit despre cât de dificil le este procesatorilor în acest context economic, despre cât de mult au scăzut puterea de cumpărare şi cea de vânzare şi despre invazia produselor la preţ de dumping. Dacă fermierii acuză dificultăţile în negocierea laptelui, procesatorii se plâng de concesiile pe care le fac în parteneriatul cu supermarket-urile.

Un subiect a cărui explicaţie ar trebui să o dea cei care conduc destinele agriculturii este importul de lapte. Despre asta, dl Dârzu a afirmat că este o variantă de avarie, care defavorizează în egală măsură fermierii şi procesatorii, dar că în România avem doar 60% lapte, deci corespunzător calitativ şi, în consecinţă, este greu să renunţăm la import. Domnia sa recunoaşte că, într-adevăr, laptele importat nu este mai bun calitativ dar, cu siguranţă, se încadrează normelor europene.

În acest sens, a solicitat autorităţilor abilitate să acorde o perioadă de graţie până în 2011 pentru procesarea laptelui declasat. Dacă laptele străin este prost, de ce nu se interzice importul acestuia? O altă întrebare ar fi aceea: ce proprietăţi miraculoase are laptele confraţilor europeni de a nu se acri atât de repede precum cel autohton? Din punct de vedere ştiinţific, explicaţii biologice nu ar fi; poate că autorităţile care veghează la sănătatea populaţiei şi mai ales a copiilor noştri ar putea da lămuriri. Din păcate, aceştia se fac că nici usturoi n-au mâncat şi nici gura nu le miroase.

Oricum, problema calităţii laptelui, atât a celui autohton, cât şi a celui importat, este mult prea importantă pentru sănătatea noastră spre a fi tranşată doar în dezbaterile unor simpozioane.

Laura DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.9, 1-15 MAI 2009

֩ Comentarii