Imprimati articolul

PRIMĂVARA, un anotimp favorabil infestaţiilor cu CĂPUŞE

Căpuşele sunt artropode care fac parte din familia Ixodidae, cu mai multe specii, fiind foarte răspândite pe tot globul. În ţara noastră sunt descrise peste 24 specii de căpuşe. Acestea sunt hematofage, având viaţă ectoparazitară temporară şi obligatorie. Ciclul biologic se realizează prin alternanţa fazelor parazitare cu cele libere.

În stare liberă căpuşele nu se hrănesc perioade lungi de timp ca urmare a unui metabolism specific. În ciclul evolutiv al căpuşelor există 4 stadii de dezvoltare: ou, larvă, nimfă şi adult. În toate aceste stadii, exceptând cel de ou, căpuşele se hrănesc cu sânge, fixându-se pe pielea animalelor sau omului cu ajutorul unei piese bucale specializate (rostrum). Femelele depun ouăle pe sol sub formă de grămezi, din care eclozionează larvele. Acestea se urcă pe firele de iarbă, apoi pe animale. Animalele şi omul sunt parazitate de numeroase specii de căpuşe din familia Ixodidae, care prezintă unele caractere morfobiologice comune, altele specifice.

Au corpul oval, turtit dorsoventral şi dimensiuni de 4-5 mm când sunt nehrănite şi ajung la 11-16 mm când sunt sătule. Au nuanţe de la galben deschis la roşu-brun. Căpuşele ixodide parazitează mai multe specii de animale precum: bovine, ovine, cabaline, câini, pisici, iepuri, vulpi, uneori şi păsările. După numărul gazdelor care intervin în acest ciclu evolutiv, căpuşele pot avea o singură gazdă, pe care parazitează larva, nimfa şi adultul; căpuşe cu două gazde, la care larva şi nimfa parazitează pe o gazdă, iar adulţii pe altă gazdă; căpuşe cu trei gazde sunt cele care petrec fiecare stadiu pe altă gazdă. Speciile de căpuşe care parazitează câinele au două, trei gazde şi se fixează pe zona abdominală inferioară, pe cap, în regiunea cervicală, periauricular şi perianal. La pisică, localizările căpuşelor sunt pe cap, gât, urechi şi labe.

Rolul patogen al căpuşelor asupra gazdelor parazitate

În faza parazitară căpuşele acţionează fie direct, fie indirect, prin inoculări de germeni cu efect local sau general, producând diferite boli. Acţiunea directă a acestora se manifestă prin efect spoliator, sărăcind organismul de sânge şi putând duce la anemierea sau chiar la moartea animalului parazitat.

Acţiunea mecanico-iritativă este determinată atât de pătrunderea rostrumului în piele, cât şi de diferitele toxine introduse odată cu înţepătura. Pe piele apar edeme, noduli, mici hemoragii, sensibilitate, depilaţii, însoţite de prurit intens, care generează leziuni întinse. Aceste leziuni se pot complica cu stafilococul auriu (piemia de căpuşe) sau pot fi sediul pentru larvele unor insecte. Ca urmare, la animale apare un disconfort continuu, cu slăbire, iar la cele de interes economic are loc şi diminuarea producţiilor.

Acţiunea indirectă constă în transmiterea unor agenţi patogeni atât la animale cât şi la om. Astfel, căpuşele au un rol deosebit în transmiterea hemosporidiozelor (babesiilor), fiind gazde definitive pentru aceste protozoare. De asemenea, sunt vectori pentru transmiterea unor rickettsii, spirochete (Borrelia burgdorferi), bacterii (Salmonella sp.), virusuri (encefalita de căpuşe, mixomatoză), helminţi etc. Diagnosticul se pune pe examinarea clinică a animalelor.

Combaterea

Pentru a nu rupe rostrumul căpuşelor, care este adânc înfipt în piele şi care ar provoca infecţii animalului, nu se recomandă desprinderea căpuşelor cu mâna sau cu penseta. Deparazitarea animalelor preventiv şi curativ se face cu produse antiparazitare specifice, astfel: ECVIROM şi ECVIROM I la cabaline, ROMIVERMECTIN la suine, ovine şi bovine, ROMAVERMECTIN B1, ROMAVERMECTIN PLUS la bovine, PARAKILL la câini şi pisici.

Dr. Viorica Chiurciu,  medic veterinar doctor în ştiinţe medicale
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 10, 16-31 MAI 2010

֩ Comentarii