Imprimati articolul

Primarul cu suflet de dascăl

Poate că nu m-aş fi oprit în mod deosebit asupra lui Jan Cristea, primarul comunei prahovene Chiojdeanca, dacă nu mi-ar fi atras atenţia faptul că omul, dincolo că e un personaj caragialian, are trasată de astre în destin o anumită constanţă.

Deşi a plecat din cadrul bisericii, unde lucra ca dascăl – cântăreţ bisericesc, cum ţine să precizeze domn’ Jan – la primărie, continuă să aibă sfântul lăcaş, cu tot cu cimitirul, în apropiere. Mai clar spus, primăria şi cimitirul sunt vecine. Aflat în „biroul oval“ al instituţiei, primarul stă, că vrea, că nu vrea, la propriu, cu ochii pe cimitir. Vede cine intră cu flori şi lumânări pentru vreun cunoscut, aflat în incintă, observă dacă popa pleacă la timp la parastase, bagă de seamă şi pasărea cerului care dă ocol, cine ştie din ce pricini, cimitirului.

Dincolo de ambiţie

Dar să-i dăm cuvântul dascălului primar, care, ca o paranteză, are şi oficiul poştal al comunei în casa proprie: „Am lucrat, întâi, la ITAU Ploieşti, apoi m-am dus sub steaguri, pentru ţară, pe urmă, când am terminat cu armata, m-am încadrat la IPPSSC. Mai apoi am fost transferat în interes de serviciu la Protoeria Vălenii de Munte, parohia Chiojdeanca. Şi am dat examen pentru cântăreţ bisericesc.

Am reuşit şi am fost angajat la biserică, în comună. Cu carte de muncă, nu oricum. După care, m-am băgat în politică, pentru că în 14 ani nu s-a mişcat nimic în Chiojdeanca. Eram vecin, cum lucram eu la biserică şi cimitir, cu primăria şi vedeam ce se întâmplă pe acolo. Şi am zis să încerc să ajung la primărie. Să plec de la cimitir. Adică să trec drumul la cealaltă instituţie. Şi am ieşit, din 2004 până acuma, primar. Cele două meserii, de dascăl şi de primar, se împacă bine.

Şef peste popi, şef peste primărie

Am comunicat cu oamenii şi înainte, când eram cântăreţ bisericesc, comunic şi acum. Atunci am intrat în case de oameni când mergeam cu botezul şi ştiu cum le sunt casele şi care le sunt necazurile. Le ştiu până şi icoanele pe ce pereţi sunt şi ce reprezintă ele. Nu toate sunt la răsărit. Le pune omul unde poate şi unde are spaţiu. Şi noi avem mai multe icoane în biroul aici de faţă, biroul primarului, dar sunt aşezate, după cum observaţi, pe toţi pereţii încăperii.

E mai bine la răsărit, dar cetăţenii trebuie să ştie că nu e niciun impediment să le pună şi altundeva. Uite, de exemplu să mascheze un perete crăpat, cum avem noi în primărie. Am să vă spun ceva, ca să fim în ton cu discuţia de până acuma: printre alte realizări pe care le-am făcut în comună, am introdus iluminatul public şi în cimitirul din Chiojdeanca. E drept, din cauze obiective, cam două săptămâni pe an, dar cred că e un lucru bun. Am cumpărat şi staţie pentru biserică. Să se audă ce slujbă se ţine. Avem doi preoţi, în două biserici. Din cântăreţ bisericesc am ajuns, e adevărat, doar într-o oarecare măsură, şef peste preoţii care îmi erau mie şefi. Vorbind serios, ne mândrim, noi, la Chiojdeanca – suntem localitate mică, avem doar 1.817 locuitori – cu biserica de la Nucet, care are hramul Sfântul Dimitrie şi datează din 1774, adică atunci este atestată documentar, dar noi credem că e mai veche...

Avem şi bibliotecă în comună, serios. Se găsesc aici în jur de 5.000 de volume, pe care le citesc adulţii şi copiii. Eugen Simion, fiu al locurilor şi fost preşedinte de academie, ne-a promis că, dacă facem bibliotecă nouă, ne va dona o grămadă de cărţi. Deocamdată, nu ne-a donat. Dar nu e timpul trecut, căci nu am făcut încă biblioteca. Ea va fiinţa acolo unde va fi şi sediul cel nou al primăriei. Casa lui Eugen Simion apare şi pe stema localităţii, căci e cel mai mare dintre noi, împreună cu două ramuri de prun, la noi fiind, fără doar şi poate, patria ţuicii. Şi pe cimitir, să ştiţi, sunt pe mai departe, cu ochi.“
Dată fiind conjunctura, pe cuvânt că nu mă îndoiam...

Nina MARCU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 4, 16-28 FEBRUARIE 2010

֩ Comentarii