Imprimati articolul

Primar în Civilizaţia Cucuteni

„Ceea ce mă doare este faptul că această uriaşă civilizaţie veche de cinci mii de ani a fost uitată. De câţiva ani aici, la muzeu, pe dealul Cetăţuia, nu mai vin nici studenţii de la Iaşi şi acest pământ binecuvântat ascunde multe alte comori de care nu se mai interesează acum nimeni, iar vizitatorii îi poţi număra pe degete. Aceleaşi vitrine învechite, aceleaşi fotografii alb-negru decolorate. Puţinii străini, de regulă specialişti, care mai vin nu înţeleg cum asemenea valori zac uitate.“ – Mihai TUN –

Mergem împreună pe uliţele satului. Cel care mă însoţeşte – mic de statură, uscăţiv, nu-şi arată vârsta – vorbeşte cu însufleţire, răspunzând în acelaşi timp celor care îl salută şi îi însoţesc salutul cu apelativul „dom’ primar“. Este Mihai Tun (foto), cel care a condus destinele comunei ieşene Cucuteni neîntrerupt până în 2006, vreme de 33 de ani!

Despre existenţa Culturii Cucuteni se ştia de o sută de ani. Până în anii ’60 săpăturile, efectuate de profesorii Marin şi Petrescu-Dâmboviţa, au scos la iveală un mormânt princiar din neolitic cu piese de o extraordinară valoare.

„Eram funcţionar la Consiliul comunal – cum se chema atunci – când în 1976, îşi aminteşte domnul Mihai Tun, m-au chemat la judeţ şi mi-au propus funcţia de preşedinte al Consiliului local şi, automat, pe cea de lider politic. N-am fost prea încântat, dar la îndemnul părinţilor şi al preotului Ioan Corcodel, care avea să-mi fie naş de cununie, am acceptat.“

Au urmat ani de muncă şi tânărul primar, cu perseverenţă, a reuşit să „tragă“ curentul electric în satele comunei, să pietruiască drumuri şi, mai ales, să pună în valoare descoperirile arheologice care au făcut vestită localitatea moldavă în întreaga lume.

„Am început o adevărată bătălie, îşi aminteşte domnul Tun, şi am reuşit ca în 1984 să dăm în folosinţă muzeul pe care îl vedeţi. La inaugurare au fost prezenţi delegaţii de specialitate din 10 ţări, toţi subliniind importanţa pe care o au descoperirile de aici în istoria culturii europene.“

Satul cu galerie de artă

– Revenind la munca de fiecare zi a primarului…

– Să ştiţi că a fost greu şi înainte, dar aş zice mai greu după Revoluţie, când numărul celor care cer este cu mult mai mare şi nu poţi să-i mulţumeşti pe toţi. Eu m-am bucurat de încrederea oamenilor pentru că, să ştiţi, ochii celor care te-au ales sunt îndreptaţi mereu spre tine şi fiecare greşeală este trecută pe răboj.

Eu spun că, în ultimii 16 ani, am reuşit să realizez unele obiective, cum ar fi aducţiunea gazului metan, o şcoală construită cu fonduri europene, pietruirea unor drumuri etc. Comuna găzduieşte – anul acesta am ajuns la a V-a ediţie – un simpozion internaţional de arte vizuale. De asemenea, am înfiinţat, şi probabil suntem singura comună din această parte de ţară, o galerie de artă.

O cultură milenară aproape uitată

– Iar despre neîmpliniri ce puteţi spune?

– Nu am reuşit în aceste mai mult de trei decenii să valorific o altă bogăţie a locului – apele minerale descoperite şi analizate de marele savant Petru Poni în 1884.

Văd cum se cheltuiesc sume uriaşe pentru „dezvoltarea“ turismului românesc cu spectacole care sunt uitate a doua zi, cu prezentări fastuoase în diverse capitale ale lumii şi mă întreb dacă cineva dintre cei prezenţi acolo au ştiinţă sau au pomenit de cea mai veche civilizaţie a Europei care se află aici şi care ar putea să fie un „brand“ – cum se spune de la o vreme – pentru România.

Stelian CIOCOIU
REVISTA LUMEA SATULUI NR.18, 16-30 SEPTEMBRIE 2009

֩ Comentarii