Imprimati articolul

Preţul prostiei şi lăcomiei

De o bună bucată de vreme nu mai înţeleg, nu mai pot pricepe de ce într-o ţară eminamente agrară până mai ieri-alaltăieri, oamenii au cam dat cinstea pe ruşine, lăsând câmpia ori muntele de izbelişte, ograda bătătură, prefăcându-se din gospodari de ispravă în cerşetori pe la porţile cui se îndură. De ce adică, noi, românii cu tradiţii venind din istoria vremurilor, noi care odinioară stabileam la bursa din Brăila preţul grâului european am ajuns să ne căciulim pentru câţiva creiţari pe care odată primiţi îi returnăm expeditorului, pe dobânzi grase, în schimbul celor necesare traiului de fiecare zi.

Europa, fără noi…

Deşi europeni prin naştere şi vocaţie, am făcut infarct aproape la auzul veştii că facem parte, am fost acceptaţi ca rude mai sărace în familia UE. Uniunii Europene adică. Nu ştiu cine trebuia să-i mulţumească mai întâi celuilalt, fiindcă am convingerea, şi documentele istoriei o atestă, că dacă noi nu eram unde şi suntem, la răscruce de vânturi, adică apărând civilizaţia bătrânului continent cu propria noastră libertate, Europa  n-ar mai fi fost leagănul culturii şi civilizaţiei, pe care îl reprezintă şi cu care se mândreşte astăzi.

Ai crede aşadar că, după bunele tradiţii omeneşti, ne-am legat fraţi de cruce cu concetăţenii noştri europeni pentru a trece mai lesne peste vremuiala unor vremuri nu tocmai senine. Şi, înţelegători cum suntem, cu tradiţia iarăşi a neaoşului adevăr potrivit căruia „capul plecat sabia nu-l taie“, am dat de la noi, ca totdeauna, pentru a fi recunoscători mâinii ce ne-a fost întinsă. Optimismul, pentru moment, a luat aşadar locul îndoielii, speranţa neputinţei şi am pornit-o pe noua cărare cu ochii pe confraţii noştri. Numai că, a băgat cu dreptate de seamă cineva, cel mai credincios şi mai loial prieten nu-ţi poţi fi decât tu însuţi. Apoi, ştiţi fără îndoială şi zicala „fereşte-mă de prieteni, Doamne, că de duşmani mă apăr singur!“

Examenul crizei morale

Proba crizei economice pe care o traversăm a fost curând surclasată de examenul crizei morale. Faci adică ce ţi se spune şi ce ţi se cere, cotele impuse de fraţii noştri în diferite sectoare de producţie amintindu-mi mie de încercări mai de demult, precum celebrul „plan Valev“. Uniunea are în vedere, şi e normal de vreme ce grosul ei o reprezintă ţări avute, aşadar Bruxelles-ul doreşte un alt plan Marshall pentru estul Europei – în sensul nu-ţi dau o coadă de peşte să-ţi astâmperi foamea ci, mai degrabă, o undiţă, că râu cu vieţuitoare ţi-oi găsi şi singur.

Chilipirul supravieţuirii

Şi, cum atunci când eşti la strâmtoare samsarii, bancherii, negustorii abia aşteaptă să-ţi ofere chilipirul supravieţuirii, nici nouă nu ne-a lipsit modelul. Prin urmare, în pofida asigurărilor că nu vom apela la împrumuturi, şi încă la unele cu consecinţe încă nebănuite, am amanetat ţara în contul garanţiilor ce vor urma. Exemplul trist la Greciei şi, de ce nu, al Poloniei ne-a întărit hotărârea. Ce va mai fi vom vedea! Numai că, atenţie, suntem în plină campanie agricolă şi rânduielile economice sunt vraişte.

Subvenţiile rămân o gogoriţă, iar fermierii – păcăliţii unei politici falimentare. Specialiştii recunosc. Agricultura, în ansamblul ei, ar putea scoate carul economiei la drum drept. Dintotdeauna, investiţiile productive, cu viteză de circulaţie a banilor mărită, aduc progres. Dar, la noi, pentru agricultură nu sunt bani. Pentru importuri agroalimentare se găsesc însă miliarde de euro. Şi asta, e limpede, fiindcă ce ni se dă cu o mână ni se ia cu două. Prostia şi lăcomia au preţul lor. Plătit mai devreme ori mai târziu. Un singur adevăr mă doare până la urmă. Să nu fie iarăşi prea târziu pentru o generaţie care a avut parte numai de amărăciune.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 10, 16-31 MAI 2010

֩ Comentarii