Imprimati articolul

Praznicele, la bănăţeni

În satele Banatului tradiţiile şi obiceiurile de odinioară sunt tot mai rare şi poluate de modernisme. Nimic nu mai pare să fie ca altădată, pentru că noul, cu bune şi rele, cucereşte teren ca un soldat conştiincios. Dar, cu toate astea, acum în plină toamnă mai sunt sate unde îţi mai poţi aminti de pitorescul unor vremuri dulci ori amare, de un mod de viaţă după care tânjim din când în când.

Un astfel de obicei întâlnit în satele din judeţele Timiş şi Caraş-Severin sunt praznicele caselor care se ţin în acest anotimp, mai ales în zilele de sărbătoare, adică de Naşterea Maicii Domnului, de Sfântul Dimitrie cel Mare, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, de Sfântul Martin (o sărbătoare catolică ţinută şi de ortodocşi) şi de Sfântul Nicolae. Fiecare gospodar din sat îşi alege o astfel de sărbătoare, cheamă preotul, se face sfinţirea caselor, apoi, seara, în ajunul sărbătorii, gazdele îşi invită rudele şi prietenii la masă. Totul are un farmec aparte şi parcă se desfăşoară după un anumit ritual.

Un copil spune rugăciunea Tatăl nostru, apoi cea mai bătrână femeie din casă vine cu o oală de pământ plină cu jar şi tămâie. Se mai spune o rugăciune de sănătate, cei prezenţi se gândesc la cei dispăruţi şi începe petrecerea. Se serveşte ţuică fiartă, supă, sarmale, friptură, gogoşi calde şi rumene, vin, toate provenind din gospodăria proprie. Nu lipsesc glumele, cântecele vechi, amintirile şi voia bună, totul prelungindu-se până târziu după prânzul nopţii.

Deşi tot mai rare, aceste praznice încă mai sunt o realitate. Mâine probabil că vor dispărea. Este păcat, deoarece prin dispariţia lor oamenii satelor mai pierd o rădăcină cu pământul din care se trag. Adică o pată de mireasmă şi culoare de care nu vom mai avea parte niciodată.

Nicolae PĂTRUŢ
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2009

֩ Comentarii