Imprimati articolul

Povestea ouălor roşii

Paştele vine, în mod tradiţional, cu ouă roşii. Multe ouă roşii, care se împart prin vecini şi pe la neamuri... Se spune că, sub crucea pe care era răstignit Mântuitorul, s-ar fi aflat la momentul acela un coş cu ouă. Când sângele a început să curgă, picuri mari au căzut peste coş şi peste ouă, colorându-le în roşu. De aceea, de Paşti, cuvântul de ordine este să înroşim ouă. Obiceiul a degenerat un pic, din motive estetice astăzi ele colorându-se şi în galben, albastru, portocaliu, verde. Vopsite încă din Joia Mare, ouăle nu lipsesc de pe nicio masă la această sărbătoare. Este momentul în care toţi cei de faţă ciocnesc între ei ouă. Cel care ciocneşte spune „Hristos a Înviat!“, în vreme ce cel care aşteaptă răspunde: „Adevărat a Înviat!“. Ciocnitul ouălor se face cap la cap şi dos la dos, existând credinţa că aceia care ciocnesc se vor întâlni pe lumea cealaltă. Cel care sparge oul celuilalt are voie să i-l ia dacă vrea şi, de teamă să nu-l mănânce „dincolo“ stricat şi cu păcură pe el, învinsul i-l cedează.

Mai există însă şi o altă legendă care explică roşul ouălor. Se spune că vestea Învierii lui Iisus a fost primită de unii cu mare neîncredere. O precupeaţă care vindea ouă în piaţă ar fi zis, sceptică şi răutăcioasă: „Voi crede că a înviat din morţi numai când ouăle astea se vor înroşi!“. Din senin, ouăle au căpătat, spre bulversarea totală a femeii, culoarea roşie. De altfel, de Paşti avem ouă pe masă şi pentru că, din vechime, oul a fost subiect de poveşti şi legende. Poate că nu întâmplător prin popor încă se mai întreabă câte unul: cine a fost înainte? Oul sau găina?   De altfel, prin cronici stă scris că, încă înainte de Hristos, în epoca precreştină, când Anul Nou se sărbătorea la echinocţiul de primăvară, se ofereau cadou, ca simbol al creaţiei şi fecundităţii, ouă. Pe la diferite jocuri, ca premiu, erau oferite tot ouă. Ca să fie mai frumoase, s-a început vopsirea lor.

Încondeierea

Prin lume, astăzi obiceiul vopsitului ouălor nu mai există. Dar la noi oul vopsit este, de generaţii întregi, un adevărat simbol. Mai mult, au apărut şi constituie chiar un act de cultură, ouăle încondeiate. Pentru realizarea lor se folosesc motive specifice, tehnici perfecţionate, materiale diverse. Niciodată – sau doar la comenzi – nu se folosesc ouă de gâscă sau de raţă, ci numai de găină. Ele, după ce au fost acoperite cu ceară caldă de albine, se colorează cu culori vegetale, obţinute din coajă de măr dulce, de măceş, de ceapă, de mălin, de şovârn, din frunze de nuc, muguri de măr pădureţ, în funcţie de culoarea care se doreşte a fi obţinută.

Pentru pictarea lor se foloseşte o pană de gâscă, un pămătuf şi o ţeavă subţire de metal, pentru scrierea motivului ales. Ca modele, predomină ornamentele geometrice, cele reprezentând plante, animale şi păsări, dar, în funcţie de zonă şi imaginaţia celui care pictează, sunt reprezentate şi scene biblice. De preferinţă, când ideea este să fie consumate, ouăle se fierb înainte şi apoi se încep operaţiile despre care vorbim acum. Dacă se păstrează de decor, se scoate conţinutul din ou cu o seringă. Ceara se îndepărtează, după ce ouăle sunt aşezate lângă o sursă de căldură, care o topeşte. La final, ouăle se ung cu grăsime, ca să strălucească pe farfuria pe care sunt aşezate.

Nina MARCU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 7, 1-15 APRILIE 2010

֩ Comentarii