Imprimati articolul

Pomicultorii din Argeş nici nu mor, nici nu se pricopsesc

Cu acest gând m-am întors de curând dintr-un scurt periplu prin livezile din judeţul Argeş, acolo unde am ajuns într-un moment în care mult aşteptatul rod atârna greu, parcă prea greu pentru plantaţiile îmbătrânite. Căci puţini sunt cei care au reuşit să mai înfiinţeze plantaţii tinere, moderne, iar dacă au făcut-o, suprafeţele sunt încă nesemnificative pentru potenţialul unei asemenea zone, create parcă special pentru această îndeletnicire. Aşa cum ei înşişi afirmă, în tot acest timp dedicat pomiculturii nici n-au murit de foame, dar nici nu s-au pricopsit.

Periplu dezolant prin „patria merelor“

Deşi cândva Argeşul era un renumit bazin pomicol, astăzi praful s-a ales de tot şi nimic din ce a fost nu mai e de recunoscut. O spun chiar pomicultorii, cei care de-a lungul timpului au fost martorii acestei aşa-zise restructurări. Cât despre plantaţii, cele mai multe au ajuns lemne de foc.

Valea râului Doamnei. Case frumoase dintotdeauna, dar puţini sunt cei care mai trăiesc în prezent din pomicultură. La Pietroşani, cândva mărul, părul şi prunul erau la mare cinste. În special merele obţinute aici sunt de o frumuseţe rară. Astăzi, când traversezi satul, imaginea plantaţiilor abandonate te răscoleşte. E greu de crezut, dar cei mai mulţi dintre localnici cumpără mere de la magazin! Mulţi trăiesc din ajutoarele sociale, iar câţiva se ocupă cu exploatarea lemnului. Domneşti şi Muşăteşti sunt locuri unde cândva se făcea pomicultură adevărată. Astăzi, cât vezi cu ochii livezi părăsite, pentru care, unde mai pui, mulţi iau subvenţii.

Valea Topologului. Tigveni, Cepari, Şuici, Sălătrucu. Patru sate dintr-o zonă ceva mai răsărită, cu plantaţii bătrâne, dar încă întreţinute. Din loc în loc şi câte o casă dotată cu panouri pentru captarea energiei solare, semn că oamenii sunt încă în putere. Explicaţia se pare că stă în faptul că aici nu a existat CAP, ci doar IAS. Oamenii au avut aşadar animale şi s-au ţinut de pământurile şi de grădinile lor.

Livezile tinere, ţinta prădătorilor
Dincolo de costurile mari, mulţi sunt şi cei care nu îşi înfiinţează plantaţii noi de teama hoţilor. Dacă în livezile bătrâne se mai poate trece cu vederea lipsa câtorva kilograme de fructe, în cele tinere paguba este mult mai mare pentru că aici ispita o reprezintă pomii proaspăt plantaţi. Şi în acest caz, ca în multe altele, justiţia este oarbă chiar şi atunci când pomii furaţi sunt descoperiţi pe la diverşi negustori frauduloşi. Lipseşte proba, spun anchetatorii, deşi proprietarul are metodele lui de a-şi recunoaşte pomii, în primul rând după modul în care şi i-a tăiat.

Aşa se face că, pe lângă investiţia propriu-zisă, proprietarii livezilor tinere se văd nevoiţi să arunce bani grei pentru pază, garduri, ba mai nou şi pentru sisteme moderne de supraveghere care au rolul de a-i prinde în fapt pe cei care atentează la bunul lor. Astfel, la înfiinţarea plantaţiei pomicultorul român este probabil singurul din lume care are de trecut în deviz şi cheltuielile cu mijloacele de apărare a plantaţiei de hoţi.

Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.21, 1-15 NOIEMBRIE 2009

֩ Comentarii