Imprimati articolul

Pledoarie pentru supravieţuirea Terrei (II)

S-au scurs 37 de ani de la celebra Conferinţă a Naţiunilor Unite de la Stockholm privind Mediul şi Umanitatea (1972), eveniment care poate fi considerat drept trezirea conştiinţei generale, prin lansarea semnalului de alarmă: „Avem un singur Pământ şi trebuie să-l protejăm!“

Un prim aspect care trebuie avut în vedere este că, din ponderea globală a uscatului de 29%, numai 6,4% reprezintă sol pretabil pentru agricultură.
Faţă de ponderea modestă a solului pretabil pentru agricultură, sunt demne de revăzut datele asamblate de către Norman E. Borlaug, unicul agronom din lume distins cu Premiul Nobel, şi prezentate la Simpozionul organizat de AIEA, în 1994, la Acapulco, Mexic, care afirmă:

Deşi Norman Borlaug este specialist în genetică şi ameliorare, cu o deosebită capacitate de discernământ spune: „În mod cert, promovarea soiurilor de mare productivitate şi extinderea irigaţiilor au jucat un rol major în progresul agriculturii. Cred însă că mai important este efortul care trebuie făcut pentru menţinerea şi creşterea fertilităţii solului.“

Pacea lumii poate fi construită doar pe bunăstare

Norman Borlaug susţine că problema actuală a omenirii constă în distribuţia inechitabilă a hranei, care se acutizează pe măsura creşterii presiunii demografice şi avertizează pe toţi cei implicaţi în producţia alimentelor să nu omită faptul că pacea lumii nu poate fi construită pe foamete şi mizerie umană.

O estimare mai recentă a producţiei mondiale agroalimentare este dată de FAO în 2003, când s-a realizat un total de 7,5 miliarde de tone. Aceste date sunt cât se poate de elocvente în ceea ce priveşte potenţialul agricol global al solului satisfăcător pentru susţinerea populaţiei, fără a lua în calcul capacitatea creativă a ştiinţei agricole de a îmbunătăţi fertilitatea solului, de a perfecţiona caracteristicile productive şi de calitate ale materialelor biologice, de a elabora tehnologii superioare de cultură.

Nu putem însă ignora factorii restrictivi care se manifestă relativ la fertilitatea solului, această calitate unică şi indispensabilă de a oferi condiţii pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor.

Un factor restrictiv important este reprezentat de graduarea şi distribuţia neuniformă în spaţiu a fertilităţii solului.

Solul românesc este bun, lucrarea lui este rea

Comparativ, România se găseşte într-o situaţie mai favorabilă, întrucât numai 52% din soluri au o fertilitate redusă şi foarte redusă, 20,7% posedă o fertilitate moderată şi 27,3% o fertilitate ridicată şi foarte ridicată.

Din suprafaţa totală a României, de 23,8 milioane ha, suprafaţa agricolă este reprezentată de 14,717 milioane ha, distribuţia pe cap de locuitor este de 0,65 ha, ceea ce ne situează între primele şase ţări din Europa.

Luând în considerare suprafaţa de teren arabil de 9,414 milioane ha, pe cap de locuitor revenind 0,45 ha, România urcă în ierarhia statelor europene pe locul 5.

Ţara noastră dispune de o suprafaţă de 4,795 milioane ha de păşuni şi fâneţe, o sursă extraordinară de biomasă încă nevalorificată suficient pentru dezvoltarea sectorului zootehnic.

Pădurile şi vegetaţia forestieră acoperă 6,368 milioane ha, adică 26,8% din teritoriul ţării, sub acest aspect situându-se sub majoritatea ţărilor europene a căror suprafaţă forestieră medie este de 33%.

Conţinutul solurilor în azot, fosfor şi potasiu – macroelementele nutritive de bază pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor – este cu mult mai mic decât cerinţele acestora pentru realizarea unor producţii mari şi stabile.

Aproximativ 90% din solurile româneşti cartate agrochimic au o asigurare slabă şi mijlocie cu azot, 43% din suprafaţa agricolă cartată are o aprovizionare slabă şi foarte slabă cu fosfor mobil, accesibil plantelor, conţinut mijlociu şi bun găsindu-se numai pe o suprafaţă de 7,7%. Aprovizionarea cu potasiu mobil a solurilor româneşti este predominant bună şi foarte bună.

Cifrele prezentate demonstrează faptul că România are un potenţial agricol mai ridicat comparativ cu potenţialul agricol mediu mondial, dar acesta este contracarat de numeroase deficienţe privind repartiţia fondului funciar, structura culturilor agricole, sistemele de agricultură practicate, forţa de muncă necalificată profesional, dotarea insuficientă şi depăşită tehnologic cu utilaje şi echipamente etc.

Revenind la fertilitatea solului, trebuie să luăm în considerare faptul că aceasta nu este o caracteristică imuabilă, fiind supusă la schimbări pe scară spaţială şi temporală.

Multitudinea tipurilor de sol

Variaţia spaţială a solului românesc este dată nu numai de distribuţia neuniformă a fertilităţii, ci şi de multitudinea de tipuri de sol amplasate în diferite condiţii climatice, care a fost remarcată de specialişti din 69 de ţări, din toate cele 5 continente, participanţi la Congresul Mondial de Ştiinţa Solului din anul 1964, care au studiat profilele de sol din ţară.

Fără excepţie, toţi aceşti specialişti au ajuns la concluzia că, datorită diversităţii tipurilor de sol, România poate fi considerată drept un muzeu natural de soluri, astfel încât, mai mult decât oriunde, cercetarea ştiinţifică proprie în cadrul reţelei sale organizate s-a impus ca o necesitate de prim ordin.

Evident, fiecare dintre tipurile de sol este dotat cu un anume grad de fertilitate, iar pentru solurile moderat sau slab fertile cercetarea ştiinţifică a adus şi aduce contribuţii pedoameliorative valoroase.

Variaţia temporală a fertilităţii este mult mai complexă şi, în general, este caracterizată printr-o scădere continuă în timp ca urmare a unui spectru larg de factori care acţionează separat sau împreună fie naturali, fie de natură antropică.

Acad. Cristian HERA, Dr. Ana POPESCU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.17, 1-15 SEPTEMBRIE 2009

֩ Comentarii