Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Forum   Contact   Arhiva
 

PARTENERI MEDIA

www.lumeasatului.ro trafic.ro

Imprimati articolul

Plăţile APDRP în 2008, peste jumătate de miliard de euro

Anul 2008 a însemnat demararea în forţă a Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală, pentru care s-au primit până în acest moment nu mai puţin de 3.611 proiecte, valoarea totală a fondurilor solicitate fiind de peste 2,2 miliarde de euro. Acţiunile celor din cadrul agenţiei au fost dozate pe mai multe direcţii, întrucât implementează în paralel şi programul SAPARD

Pentru Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, 2008 a fost, ce-i drept, un an pe cât de bogat în derularea fondurilor disponibile prin PNDR, pe atât de dificil. În luna august, în derularea programului SAPARD au intervenit anumite dificultăţi ce au determinat sistarea plăţilor către fermieri pentru o lună. Prin verificări, Agenţia a reuşit însă să depăşească acest moment de impas.

APDRP a decontat anul trecut către beneficiarii din mediul rural peste 514,4 milioane de euro. Din acestă sumă, 391,6 milioane euro provin de la bugetul Uniunii Europene, iar diferenţa de 122,8 milioane euro de la Bugetul Naţional. Aceste plăţi înseamnă finalizarea a aproximativ 500 de proiecte prin care se vor crea peste 1.000 de noi locuri de muncă.

Sumele alocate în 2008 pentru agricultură şi dezvoltare rurală sunt finanţate şi plătite ca urmare a derulării următoarelor programe naţionale prin APDRP:

• Programul SAPARD, cu o contribuţie de 247,1 milioane euro;

• Programul de investiţii pentru agricultură (SAPARD românesc), cu o contribuţie de 83 milioane euro;

• Programul Naţional de Dezvoltare Rurală:
– măsuri de investiţii, 4,6 milioane de euro;
– plăţi directe, 179,7 milioane de euro.

Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.1, 1-15 IANUARIE 2009

Vizualizari: 386



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu



MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII

Ziare.com

ziare-pe-net.ro stiri in timp real!

Anunturi agricole


© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI