Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Forum   Contact   Arhiva
 

PARTENERI MEDIA

www.lumeasatului.ro trafic.ro

     

Imprimati articolul

Pictorul naiv Ioan Măric - „Lada mea de zestre e satul...“

• Un „joc“ de… 60 de ani;
• 101 expoziţii personale şi peste 1.000 de grup;
• Tablourile lui Ioan Măric, în zeci de ţări ale lumii.

Bucuria recoltei, Petrecere, Duminică în centrul satului sunt doar câteva dintre lucrările pictorului naiv băcăuan Ioan Măric, o personalitate de prim rang cu o paletă artistică strălucitoare prin sobrietate şi concizie, prin relieful impresionant, prin coloritul local şi prin spiritul naţional legat de pământ şi de casă, de veşnicia satului, a vetrei părinteşti.

A văzut lumina zilei în 1945 în satul Luncani. „De mic copil, îşi aminteşte artistul, îmi plăcea să desenez mereu. Acasă, la lampă în chiler. Mi-au plăcut foarte mult poveştile şi basmele. Stăteam cu gura căscată când auzeam poveştile femeilor bătrâne. Desenam toate personajele din basme (...). Cel mai mult mi-a plăcut să pictez oameni. Din ce-am văzut, din amintiri reconstitui satul copilăriei mele, care, din păcate, începe să dispară. Lada mea de zestre este satul, iar toate vorbele din popor – expresii, tradiţii, legende, povestiri – am încercat să le pun pe pânză.“

În lucrările sale regăsim personajele din poveşti, din lumea satului, un univers în care oameni şi animale sunt condamnaţi să trăiască în armonie, toate acestea fiind zugrăvite într-o cromatică specială, în tuşe viguroase, ceea ce l-a determinat pe criticul de artă Ioan Parhon să-l considere pe Ioan Măric „un Chagall al artei naive“.

„Bădiţa Ioan“, cum îi spun cu dragoste cei apropiaţi, empatizează din toată fiinţa cu lumea satului, e mereu în mijlocul acestei lumi pe care o înnobilează şi o transfigurează ca nimeni altul. Adesea, te întrebi de unde le mai scoate, cum de nu-şi epuizează tolba de subiecte.

Pe simezele lumii

A început să picteze din joacă şi acum, cu sufletul mereu tânăr, joaca continuă. Nu-şi mai aminteşte când a avut prima expoziţie, „prin 1968“. Au urmat multe expoziţii personale, peste o sută, şi participarea la mai mult de o mie de expoziţii colective. Pânzele lui Ioan Măric au fost admirate în expoziţii din Finlanda, Italia, Grecia, SUA, Mexic, Germania etc. şi multe lucrări se găsesc în colecţii particulare din Israel, SUA, Canada, Bulgaria, Elveţia, Olanda ş.a., precum şi la colecţionari din România.

În 2008 şi 2009 a avut expoziţii la Bruxelles, la Parlamentul European, de unde a primit şi o diplomă de excelenţă, o alta pentru lucrările dintr-o expoziţie la Strasbourg, iar în toamna trecută a fost prezent cu mai multe lucrări în holul Senatului României.

Ioan Măric şi tablourile sale au fost, ca să spunem aşa, personaje de filme. Documentarul intitulat „În pădurea cea stufoasă“, semnat de Titu Mesaroş, a primit opt premii naţionale şi internaţionale.

Ioan Măric continuă să lucreze şi să ne bucure. Artistul are sufletul tânăr, un suflet care şi-a făcut o strălucită ucenicie la şcoala permanenţelor neamului, luând cu brio cinci examene fundamentale la „materii“ precum: credinţă, dragoste, altruism, umor şi omenie, în acord deplin cu credinţa strămoşilor noştri ţărani pentru că „unde nu e rânduială, spunea Ernest Bernea, nu e lege şi unde nu e lege nimic nu poate să dureze“.

Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.3, 1-15 FEBRUARIE 2012

Vizualizari: 131



֩ Comentarii

 
֠ 1.     Măneanu Varvara Magdalena -- (1-February-2012 )
Mă bucur de succesele Domnului Ioan Măric. Am prieteni pe facebook la Muz. de Artă din Bacău. Am văzut că acolo sunt mulţi oameni talentaţi. Nu mă mir de succesul şi diplomele dl Ioan Măric.Îmi place f. mult sintagma Lada mea de zestre este satul.....O voi utiliza neuitând a spune cui aparţine.Transmiteţi Sănătate şi succes, Dv. asemenea.

Răspunsurile la întrebarile dumneavoastră le puteţi găsi în revista tiparită. Abonaţi-vă acum la Lumea Satului şi veţi avea gratuit suplimentul Agro-Business. Detalii aici

--> Click aici pentru a adauga un comentariu



MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII

Ziare.com

ziare-pe-net.ro stiri in timp real!

Anunturi agricole


© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI