Imprimati articolul

Petru şi Pavel, doi mari apostoli ai lui Iisus

O zi, 29 iunie, doi sfinţi, Petru şi Pavel. Ei sunt sărbătoriţi în acelaşi timp, pentru că amândoi, deşi fără să aibă legătură unul cu altul, au fost martirizaţi odată, în anul 67, în Roma păgânului Imperiu Roman. Aceasta este explicaţia pragmatică, dar mai există şi aceea că amândoi sfinţii sunt „prietenii lui Hristos“, adică ambii, deşi l-au renegat pe Iisus, au ajuns, prin căinţă şi iertare, foarte importanţi în cadrul Bisericii Ortodoxe. Piatra de temelie şi vasul ales, aşa am putea să-i numim, fără să greşim cu nimic, pe cei doi apostoli de bază ai lui Hristos. Ei au dus, atât cât au trăit, cuvântul evenghelic în toate colţurile lumii, l-au propopăvăduit pe Iisus şi au făcut pe unde au trecut fapte bune şi măreţe.

Petru, la prima întâlnire cu Iisus

Sfântul Petru, piatra de temelie a lui Iisus şi a creştinătăţii, n-a fost mereu sfântul Petru. Pe când era pescar sărac, ca şi fratele lui, Andrei, şi se numea Simon, pescuia de dimineaţă până seara în apele lacului Ghenizaret, pentru o bucată de pâine. Cel mai adesea, fie că Simon nu era pescar bun, fie că nu avea momeală corespunzătoare, peştele nu venea la mreajă. Aşa a fost şi în dimineaţa în care L-a întâlnit pe Iisus: stătuse toată noaptea pe lac şi nu prinsese nimic. El era cătrănit de truda zadarnică şi, când Mântuitorul l-a îndemnat să mai încerce o dată, să mai arunce mreaja, n-a crezut nicio clipă că va scoate măcar un singur peşte, nu o cantitate imensă, cum, de fapt, s-a întâmplat.

Marea misiune

Ei au primit misiunea de a vesti tainele împărăţiei lui Dumnezeu şi de a împărtăşi harul divin. Petru, căci despre el vorbim în acest text, rămas lângă Hristos până în momentul fatidic al Săptămânii Patimilor, când s-a dezis de trei ori de Mântuitor, a fost martorul tuturor minunilor pe care El Le-a săvârşit pe oriunde a trecut.

A văzut, s-a mirat, a încercat să înţeleagă. Momentul de slăbiciune – prorocit de Mântuitor la Cina cea de taină şi negat de Petru - când a tăgăduit că Îl cunoaşte pe Iisus, darmite şi că e unul dintre ucenicii săi, avea să-l coste lacrimi amare şi grele, când a văzut cum au decurs apoi lucrurile. Iertat după Înviere şi redevenit apostol, Petru a pornit în lumea întreagă, plină de păgâni, ca să propovăduiască, aşa cum avea misiune, cuvântul Domnului. S-a confruntat cu neîncrederea oamenilor, cu luarea în râs de către păgâni, cu statul în mai multe temniţe, şi de mai multe ori, cu bătăile şi cu pedepsele comandanţilor şi împăraţilor, doar pentru că era unul dintre cei care credeau în Dumnezeu.

Drama lui Pavel

Povestea lui Pavel nu e, poate, la fel de cunoscută ca a lui Petru, dar el e la fel de important în credinţa creştină. Cu atât mai mult cu cât a fost, multă vreme, cel mai mare duşman al credincioşilor. Pe numele lui adevărat Saul, acesta era iudeu şi învăţase la şcoala învăţatului Gamaliel, pentru a deveni rabi. Nu avea nimic în comun cu creştinismul, ba chiar era un prigonitor al celor care credeau în Dumnezeu. Aparţinând sectei fariseilor, bun cunoscător al legilor şi tradiţiilor iudaice, Pavel este prezent în anul 33 la uciderea cu pietre a arhidiaconului Ştefan. Păzea hainele ucigaşilor. A văzut cum tânărul creştin e lovit de fiecare piatră, a auzit strigătele de bucurie ale celor care îl omorau. Şi, pentru că şi el vedea lucrurile la fel ca ei, s-a bucurat. Ba a cerut şi voie să prigonească şi să omoare la Damasc cât mai mulţi creştini.

Propovăduitor al Domnului

Ce s-a mai întâmplat acolo, nu se ştie, dar Saul a făcut cum i s-a cerut: s-a dus la Damasc, l-a căutat pe preotul Anania şi i-a cerut acestuia botezul. Aşa a primit noul nume, Pavel, care înseamnă vas al alegerii. Şi cel mai mare prigonitor al creştinilor a devenit cel mai mare propopăvăduitor al Domnului. Apoi, ca şi Petru, a pornit prin lume, vorbindu-le oamenilor despre Hristos şi, ca şi Petru, a fost bătut, închis, lovit cu pietre, în primejdie de moarte, pe uscat şi pe ape. Nicio clipă nu şi-a pierdut curajul şi credinţa. În aceeaşi Romă păgână, unde a murit Petru, a ajuns şi el. Cu aceeaşi ostilitate şi cu acelaşi dispreţ a fost primit şi el. Pe acelaşi 29 iunie al anului 67 a fost şi el omorât, tăindu-se capul. Dar, ca şi Petru, a rămas pentru creştini unul dintre stâlpii acestei credinţe.

Nina Marcu
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 12, 15-30 IUNIE 2010

֩ Comentarii