Imprimati articolul

Paştele de altădată în Bucovina

Ţinut de legendă, Bucovina înseamnă o largă şi preţioasă paletă de bogăţii naturale, înseamnă istorie eroică, dar şi tradiţii şi obiceiuri de certă originalitate, între care un loc deosebit l-au ocupat şi încă îl ocupă obiceiurile şi tradiţiile de Paşte.

Tradiţiile care marchează sărbătoarea îmbină ritualurile arhaice păgâne cu cele religioase creştine.

Începând din seara Duminicii Floriilor se manâncă puţin şi se bea puţin până în Joia Mare, când creştinii se împărtăşeau. În tot acest răstimp încercau să nu se supere sau să vorbească rău despre cineva, întâmpinând astfel cu sufletul curat şi fără de păcat Învierea Domnului.

În Joia Mare, după Denia celor 12 Evanghelii, fetele mari făceau la o frânghie 12 noduri pe care o puneau sub cap şi astfel îşi visau ursitul.

Vinerea Mare mai purta şi denumirea de Vinerea Seacă, fiind explicată prin postul negru pe care mulţi oameni obişnuiau să-l ţină. În Vinerea Mare se înroşeau sau se încondeiau ouăle. Încondeierea sau „închistritul“ ouălor de Paşte a devenit în Bucovina, până în zilele noastre, o adevărată artă.

În noaptea Învierii

Noaptea sfântă a Învierii era marcată de o mulţime de datini şi obiceiuri mai mult sau mai puţin legate de sărbătoare. Odată cu lăsarea serii, în curţile bisericilor se aprindeau focuri mari, oamenii spunând că aşa se păzeşte Paştele. În unele sate, toaca era luată de la biserică şi dusă de flăcăi la cimitir, aici fiind bine păzită. Cel care reuşea s-o fure oferea flăcăilor băutură din belşug.

La miezul nopţii se trăgeau focuri de puşcă. La acest semnal, oamenii se trezeau, având grijă să calce pe un aşternut, ca în vară să nu-i mai usture tălpile!
Toţi ai casei se spălau într-un lighean în care se aflau un bănuţ de argint, un ou roşu şi un fir de busuioc.

Coşul în care se duceau la sfinţit bucatele sau păscăriţa se folosea numai în acest scop. În coş se puneau, pe lângă pască şi ouă, slănină, caş proaspăt, risteile de la jug. Păscăriţa era dusă la biserică numai de capul familiei.

Unele fete mari veneau la biserică cu un ou roşu în sân ca să fie roşii în obraz tot timpul anului, iar când preotul spunea prima dată „Hristos a înviat!“, fetele ziceau repede „Eu să joc înainte“, sperând să fie jucate la hore şi să se mărite de-a lungul anului.

La încheierea slujbei, oamenii veneau spre casă cu lumânările aprinse, prima oprire fiind la grajd unde atingeau capul vitelor cu păscăriţa. Animalele domestice se bucurau de libertate: vacile nu se mulgeau deloc, viţeii aveau parte de tot laptele, iar câinii, oricât ar fi fost de răi, erau lăsaţi liberi.

Masa de Paşti

Urma o masă când bărbatul ciocnea un ou roşu cu nevasta şi copiii, crezând astfel că se vor întâlni şi pe lumea cealaltă.

Prima zi de Paşte era rezervată odihnei. Tinerii se adunau în curtea bisericii, trăgeau clopotele şi băteau toaca, bucurându-se astfel de Învierea Domnului.
Din oul colorat primul în Săptămâna Mare, în prima zi a Paştelui mâncau toţi copiii casei, iar găoacea se păstra pe grindă, după ce era umplută cu aluat.

Ziua a doua a Paştelui era ziua vălăritului sau ziua udatului, flăcăii obişnuind să ude cu apă fetele. Altădată tinerii satului se adunau la scrânciob. Era preferat scrânciobul cu roată în amintirea spânzurătorii lui Iuda.

Cei maturi vizitau rudele şi prietenii, aceste vizite fiind numite altădată umblatul cu pasca, în amintirea vremurilor când creştinii vesteau Învierea Domnului Nostru Iisus Hristos.
Ziua a treia a Paştelui mai era numită Marţea albă. Se spunea că această zi ar fi ruptă din Înviere, iar tradiţia cerea să se dea de pomană la săraci.

Urma Săptămâna Luminată, şi aceasta marcată de numeroase tradiţii şi obiceiuri.

Stelian CIOCOIU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.8, 16-30 APRILIE 2009

֩ Comentarii