Imprimati articolul

Părăsirea Basarabiei

Potrivit celei de a doua note ultimative din noaptea de 27-28 iunie, sovieticii au cerut guvernului român evacuarea Basarabiei şi a Nordului Bucovinei în decurs de patru zile şi să comunice acceptarea acestei cereri până pe 28 iunie la ora 12. Silite să primească aceste condiţii, autorităţile române aveau la dispoziţie 96 de ore. La sfârşitul fiecărei zile, trebuia ca trupele române să fie distanţate de cele sovietice printr-o etapă de marş. În realitate, retragerea s-a făcut sub presiunea forţelor sovietice, care au depăşit permanent liniile de demarcaţie.

Problema era deosebit de dificilă, trebuiau evacuate în primul rând trupele ce formau garnizoanele din oraşe şi cele care alcătuiau ceea ce se numea „cordonul de siguranţă de-a lungul Nistrului“, depozitele militare, autorităţile şi marea masă a populaţiei îngrozită de teama ocupaţiei străine, a exceselor şi răzbunărilor elementelor locale.

Coloana a V-a, în acţiune

Printr-un program întocmit în grabă de Marele Stat Major au început să fie retrase pe zone succesive, în etape, unităţile Armatei a III-a, comandată de generalul Iosif Iacobici, şi cele ale Armatei a IV-a a generalului N. Ciupercă. Din păcate, programul nu a putut fi îndeplinit peste tot, cu atât mai mult cu cât, începând cu 29 iunie, nodurile de comunicaţii au fost blocate de blindate sovietice sau unităţi de paraşutişti.

La acestea s-au adăugat grave incidente provocate de „Coloana a V-a“ – comunişti şi grupuri de minoritari care s-au dedat, aşa cum se specifică într-o sinteză contrainformativă a Marelui Stat Major, la o „sinistră vânătoare de oameni, din care nu au fost cruţată nici armata. (...) Au fost împuşcaţi de bandele comuniste colonelul Cernobescu, comandantul Reg. 7 Vânători Chişinău, împreună cu căpitanul de rezervă Grumvescu, fost primar de Ungheni (...) au fost asasinaţi sau prinşi - printre alţii – colonelul Cornea de la Reg. 8 Roşiori, colonelul Grenaru, maior Millo, căpitan Paso (...).“

Umilinţe fără răspuns

Al. Kretzeanu, secretar general în Ministerul Afacerilor Externe, îşi amintea în 1957: „Primeam un val continuu de proteste din partea şefului de Stat Major care raporta un număr considerabil de incidente, numeroase cazuri de asasinate şi răniri, chiar cazuri de sinucidere printre ofiţerii care trebuiau să se supună fără apărare ilegalităţilor Armatei Roşii. Înaltul nostru Comandament insista să fie revocat ordinul care interzicea să nu se tragă, în orice condiţii şi în orice împrejurări. Nu trebuia cruţat niciun efort pentru a evita să li se ofere sovieticilor chiar şi cel mai slab pretext pentru depăşirea liniei pe care ei şi-au fixat-o.“

De acest ordin strict au profitat din plin bandele bolşevice. Iată ce se consemnează în ziarul Universul despre situaţia din Chişinău: „În grădinile publice şi-au făcut apariţia bandele teroriste, arborând steaguri roşii. Minoritari înarmaţi opresc autobuzele, trăsurile cu refugiaţi, smulg bagajele, poşetele femeilor... şi aşteaptă convoaiele de refugiaţi ca să le atace şi să le jefuiască. Sunt atacate cu pietre, cu oale cu apă clocotită, cu conţinutul oalelor de noapte şi convoaiele militarilor în retragere. Ofiţerilor li se smulg tresele, unor ostaşi li se taie nasturii de la pantaloni, apoi li se dă drumul în hohotele de râs ale «populaţiei locale». Unii militari sunt duşi nu se ştie unde, fiindcă în spatele civililor se află soldaţi ruşi care îi preiau.“

Au fost şi situaţii când, sub comanda unor şefi cu temperament calm şi hotărât, unele unităţi au efectuat retrageri exemplare. Între acestea şi Regimentul 25 Vaslui, al cărui comandant, colonelul Vasile Dumitrescu, a stat tot timpul în ariergardă, unitatea nepierzând niciun om, nicio piesă.

Un batalion din Regimentul 17 Infanterie s-a retras din Cernăuţi într-o ordine perfectă, formând un careu bine organizat cu patrule în toate direcţiile. Se pot cita şi alte exemple dar, trăgând linia, rezultă că retragerea din Basarabia şi Nordul Bucovinei a fost una dintre cele mai grele încercări prin care a trecut Armata Română, obligată fiind să nu răspundă sub nicio formă provocărilor.

Consecinţa? În afara pierderilor teritoriale, prin acţiunile conjugate sau separate ale armatei de invazie cu bandele bolşevice, România pierde 356 de ofiţeri şi subofiţeri şi 42.876 de soldaţi şi gradaţi, adică de patru ori mai mulţi decât în Războiul de Independenţă!

Toate acestea îl îndreptăţesc pe generalul Ion Antonescu să-i scrie regelui Carol: „Maiestate, Ţara se prăbuşeşte. În Basarabia şi Bucovina se petrec scene sfâşietoare. Mari şi mici unităţi, abandonate de şefi şi surprinse fără ordine, se lasă dezarmate la prima ameninţare. Funcţionarii, familiile lor şi ale ofiţerilor au fost lăsate pradă celei mai groaznice urgii...“

Stelian CIOCOIU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 9, 1-15 MAI 2010

֩ Comentarii