Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Forum   Contact   Arhiva
 

PARTENERI MEDIA

www.lumeasatului.ro trafic.ro

Imprimati articolul

Oieritul, spre o direcţie greşită

În cadrul seminarului, prof. univ. dr. Horia Grosu a susţinut lucrarea intitulată „Metodologii de evaluare genetică a ovinelor şi caprinelor pentru producţia de lapte“.

Autorul a pus accent pe selecţia animalelor, în special a berbecilor folosiţi la reproducţie, fiind menţionate mai multe metode utilizate curent atât pe plan mondial, cât şi în cadrul institutului. Ca urmare, au fost obţinute animale care au transmis genetic posibilitatea de a da mai mult lapte sau mai multă carne.

S-a vehiculat şi ideea folosirii unor berbeci din rasele specializate pentru producţia de carne, care să fie utilizaţi în cadrul încrucişărilor cu femele din nucleul de producţie din turmele exploatate pentru productia de lapte. Astfel ar rezulta oi care dau şi carne, şi lapte mai mult.

Unii dintre cei prezenţi s-au mirat când au auzit că, prin ameliorarea rasei de oi Carabaşe, existentă în cadrul biobazei experimentale a institutului, au apărut exemplare care dau în medie doi litri de lapte pe zi.

„După cum se observă din fotografiile prezentate, oaia Carabaşe este o vacă în miniatură“ – a apreciat Horia Grosu, directorul general al INCDBN.

Grosu a afirmat că schimbarea obiectivelor ameliorării ovinelor către producţiile de lapte şi carne s-a făcut ca urmare a scăderii cererii şi a preţului lânii, după anul 1990.

Rătăciţi printre formule

VA = h2 x (P-PMed) = 0,25 x (120-80) = 0,25 x 40 kg = + 10 kg lapte. Aceasta a fost prima formulă matematică pentru determinarea valorii de ameliorare pe baza performanţei proprii, prezentată cu ocazia specificării surselor de informaţie utilizate pentru calculul valorii de ameliorare la ovine. Zecile de formule sofisticate i-au făcut şah-mat pe ciobani. Priveau, ascultau, se mai închinau...

„Oare despre ce-o fi vorba? Ce-o vrea să spună dom’ profesor?“ – se întreba, ca pentru sine, Vasile Sarafescu, cioban din Iernut (Mureş), venit să afle despre ameliorarea raselor şi utilizarea nutreţurilor combinate.
„Nu! Noi facem selecţie aşa cum făceau şi bătrânii noştri. Luăm mieluţii, îi punem la saivan şi îi hrănim bine cu concentrate. Apoi le urmărim creşterea. Care se dezvoltă bine, rămâne, care nu, ajunge la tăiere“ – ne-a spus Sarafescu, puţin încurcat în ale matematicii.

Idei pentru viitor

Prezent la seminarul în cauză, l-am rugat pe prof. univ. dr. Codrea Drăgănescu, o celebritate în zootehnie, să ne spună cum vede viitorul sectorului ovine.

„Cred că păstorii vor supravieţui încă 15-20 de ani. Mă refer la cei 70%, existenţi în zona de subzistenţă. În ziua în care ei vor dispărea, vom putea spune că nu mai avem oierit! Aceşti proprietari de oi trebuie sprijiniţi şi încurajaţi, pentru că ei nu taie şi nu înstrăinează animalele şi le ţin acasă în timpul iernii.“

Traian DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.17, 1-15 SEPTEMBRIE 2009

Vizualizari: 298



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu



MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII

Ziare.com

ziare-pe-net.ro stiri in timp real!

Anunturi agricole


© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI