Imprimati articolul

Oameni fără Dumnezeu: CUMPĂRAŢI UN COPIL!

Pare incredibil ca unii părinţi să ajungă să-şi vândă pe sume absolut derizorii copiii! Şi totuşi, chiar în imediata noastră apropiere, acest fapt cutremurător se întâmplă!

„Se caută copiii cu ochi verzi şi albaştri“

Totul a început în Penitenciarul Mărgineni, când unul dintre deţinuţii de acolo, Laurenţiu Zamfir, zis „Faraonul“, s-a pus pe povestit: „Mă aflu aici pentru că am dejucat planurile unora. Sora mea, născută în 1993, a fost vândută. De mama mea, Elena Zamfir, în cârdăşie cu oameni sus-puşi. Mă tem că a murit, că ăştia care cumpără copii îi iau pentru organe. Se caută ochii verzi şi albaştri sau sunt buni pentru alte organe, rinichi, ficat, plămâni. Filiera asta a vândut, numai din ce ştiu eu, cel puţin 11 copii. Ei bine, pentru că am descoperit treaba asta, procurorul m-a băgat la închisoare.

La policlinica de pe Praga - n.n.: o stradă din Ploieşti - s-au vândut copii la italieni. Mergeţi pe Buna Vestire, la numărul 157. Acolo stă mama mea. Veţi vedea că femeia asta a vândut copii. Nu numai pe sora de care v-am spus, ci şi alţi doi fraţi. Pentru un ochi sau un rinichi s-au oferit 80.000 de mărci. Alte adrese? Chiar lângă Liceul Caragiale din Ploieşti, adică lângă Poliţia Municipală, s-au vândut. Şi pe Rudului, la 233. Fostul soţ al mamei a fost un sectorist. Şi ăsta era băgat în afacere. Avocatul era numit vânzătorul copiilor. Căci prin mâna lui treceau toate aceste aşa-zise adopţii. El a primit un BMW pentru prestaţia sa deosebită. Există, de altfel, o casetă cu toate operaţiile astea.

Ascultând această destăinuire ne-am rezervat dreptul să începem teatrul. Pe strada Buna Vestire, la numărul indicat, poarta era încuiată. Am întrebat prin vecini şi, spre stupoarea noastră, am fost invitaţi de aceştia la negocieri. Nici mai mult, nici mai puţin, decât negocieri!

„Cumpăraţi unul de la noi, că-i mai bun!“

„Dar de ce să luaţi copil de la asta? - a întrebat bărbatul infirm şi diform aparţinând etniei rromilor. Că este proastă şi nici copii frumoşi nu are. Veniţi la noi, că avem unul cu nişte ochi albaştri, o frumuseţe, cum place la străini. Dă-mi şi mie o ţigară şi hai încoa’ să vorbim.“

Dacă tot a picat pleaşca pe capul meu, am intrat în cămăruţa mică şi întunecoasă. Femeia, purtând iniţialele C.S., se omora cu focul de la sobă. „Şi eu zic la fel, a spus ea, să luaţi de la noi. Că ştim cum se procedează. Ce, noi suntem la primul copil pe care-l dăm la adopţie? Nu, am mai dat trei. Ce să le facem, dacă suntem săraci şi nu putem să-i creştem?

Că Dumnezeu ni i-a dat şi noi nu facem avorturi. Unul l-am dat unui italian, altul în Israel. Treaba e să ne daţi şi nouă un ban, nu degeaba. Că uite, aşa s-a întâmplat cu cel de-al treilea copil al nostru: au luat ei tot şi nouă nu ne-au dat nici măcar 5.000.000 de lei, ca să ne cumpărăm un televizor color. Acum copilul pe care vrem să-l dăm este la cămin, că nu putem să-l ţinem acasă. Am vrea să trataţi mai direct cu noi, să nu vă duceţi la ăia.

Că iau ei grosul şi nouă nu ne dau nimic. Nu, pe primii copii daţi nu i-am mai văzut niciodată.“ Discuţia s-a repetat şi în alte zile. Cum am reuşit să câştigăm încrederea rromilor, am ajuns şi la alte destăinuiri: „Dacă vreţi mai mulţi copii, vă ducem noi la Gălbinaşi. Acolo sunt copii frumoşi. De ţigani, ca noi, dar frumoşi.“

Gemene de o sută de milioane. De lei

Negociatoarea noastră şi bărbatul cu care trăieşte s-au oferit – desigur, contra unor sticle cu bere, ţigări şi bani – să ne însoţească în marginea Ploieştiului, la sora ei, care avea fetiţe gemene. De vânzare... „Dacă daţi o sută de milioane, le luaţi pe amândouă, ne-au spus părinţii micuţelor. Că nu vrem să le despărţim. Nouă ne trebuie banii ăştia, să ne luăm o căsuţă. Vedeţi că nu cerem scump. Am fi preferat nişte străini, dar dacă nu se poate, ne mulţumim şi cu atât. Vă hotărâţi şi aici ne găsiţi.“

În loc de încheiere

Inutil să vă mai spunem că şi la Gălbinaşi, un sat amărât de rromi, nu departe de Bucureşti, lucrurile stau la fel: se vând copii. Legal, adopţiile internaţionale sunt oprite. Şi totuşi ele, cum, necum, au loc. Şi uite aşa suntem marcaţi de ironia sorţii: unii vor să aibă copii, dar nu pot, alţii au şi aleg să-i vândă pentru bani.

Nina MARCU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.14, 16-31 IULIE 2009

֩ Comentarii