Imprimati articolul

O pagină din istoria tezaurului de la Moscova

Vara anului 1917 se arăta, în ciuda victoriilor obţinute pe fronturi, tragică pentru România. Revoluţia bolşevică ce continua de fapt politica de trădare şi nesinceritate a Rusiei faţă de ţara noastră a fost consemnată magistral de către generalul englez Thompson, fost ataşat militar la Bucureşti: „Acum iat-o zdrobită şi sfărâmată (România n.n.), victimă a două invazii; una a duşmanului la sud, cealaltă a ruşilor la nord. Puterile apusene erau dornice, peste măsură, „în simpatia lor“ – nici nu aveau să fie dornice de altceva – şi acum sunt martorele neputincioase ale nenorocirii cauzate de ele.

 În Franţa, un optimism neastâmpărat şi ignorant concepuse un plan egoist. Anglia susţinuse acest plan, iar Rusia, în numele intereselor aliate, urmărise o politică tradiţională care fusese şi obscenă, şi sinistră.“

Eroarea lui Brătianu

În aceste condiţii, guvernul român hotărăşte, încă din septembrie 1916, să pună în siguranţă „avutul mobil al ţării“. Primul transport cu valori, care cuprindea peste 93 tone de aur fin, ajunge la Moscova pe 25 decembrie 1916. Urmează un al doilea transport cu valori inestimabile, deşi, să nu uităm, în iulie 1917 statul rusesc era în plină disoluţie. Hotărârea lui Brătianu de a salva aceste valori în Rusia este de neînţeles, cu atât mai mult cu cât numeroşi specialişti, între care şi unul dintre fruntaşii finanţelor, bancherul M. Blank, fusese de părere că tezaurul să fie transportat în Marea Britanie sau Statele Unite.

Guvernanţii nu au fost de acord şi au găsit o soluţie de compromis. Pentru a-l pune într-un fel la adăpost, tezaurul a fost cedat ca gaj către Marea Britanie, Franţa şi Statele Unite pentru împrumuturile pe care România le contractase în vederea refacerii armatei. Marile puteri ar fi garantat în felul acesta securitatea tezaurului, precum şi revenirea lui în ţară după pacea generală. Ce s-a întâmplat, ştim!

Bijuteriile reginei Maria

În primul transport plecat la Moscova în decembrie 1917 au fost incluse şi două lăzi care conţineau bijuteriile reginei Maria în valoare de şapte milioane de lei aur. Un ziar rusesc, care apărea în 1933 la Paris, publică istoria acestor lăzi care au fost date în păstrare lui Diamandy, ministrul român la Petrograd. După ruperea de către guvernul bolşevic a relaţiilor diplomatice cu ţara noastră, Diamandy ar fi dat aceste lăzi în păstrarea consulului american care, înainte de a părăsi Rusia, le-a predat consulului Norvegiei ce gira interesele României.

Acesta fiind silit să plece din Rusia, la sfârşitul anului 1918, ar fi ascuns bijuteriile într-un zid de la primul etaj al vilei sale din Petrograd. Secretul, cunoscut doar de unul dintre oamenii de serviciu ai fostului consul norve­gian, a fost vândut mai târziu de un german lui Iakulo­vici, primul secretar al ambasadei sovietice la Berlin, contra unui procent din valoarea bijuteriilor.

Ca urmare, în 1923, autorităţile sovietice ar fi descoperit bijuteriile în vechea ascunzătoare din vila de pe strada Haritonov. Neprimindu-şi răsplata promisă, denunţătorul - scrie ziarul de la Paris - a dat în judecată statul sovietic, prin intermediul notarului berlinez Bruno Morwitz. În cele din urmă procesul n-a mai avut loc, intervenind o înţelegere între guvernul sovietic şi cel german.

Maica Rusie, în drum spre bolşevism

Indiferent de autenticitatea informaţiilor din ziarul parizian, un lucru este cert: astfel s-au „pierdut“, în vălmăşagul evenimentelor care au zguduit „Maica Rusie“, cantităţi uriaşe de lingouri şi monede din metal preţios. Tezaurul a fost depozitat în 288 de lădiţe, fiecare cuprinzând opt saci a câte o mie de bucăţi!

 La aceştia se adaugă valori, efecte şi obiecte de preţ, manuscrise şi documente istorice aparţinând statului, Academiei Române, Pinacotecii Statului, altor instituţii sau persoanelor particulare pe care istoricii le consemnează, studiind documentele vremii. Şi tot aceştia amintesc faptul că, în ianuarie 1918, guvernul bolşevic a arătat clar, în nota sa oficială, că toate bunurile româneşti confiscate vor fi „restituite poporului român“. Au trecut de atunci mai bine de 90 de ani!

Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.3, 1-15 FEBRUARIE 2010

֩ Comentarii