Imprimati articolul

O misiune ratată

Pentru a testa atitudinea puterilor occidentale faţă de România, în toamna anului 1938 regele Carol al II-lea a întreprins o vizită la Londra, Paris, Bruxelles Berlin. Opinia publică din ţară, căreia călătoria i-a fost prezentată ca un succes deplin, a fost ţinută la curent mai mult cu aspectele protocolare, cu declaraţii oficiale, fără să ştie de fapt ce se ascundea în spatele acestora.

La Londra, deşi i s-a făcut o primire fastuoasă, sugestiile regelui nu au găsit ecou suficient. După ocuparea Cehoslovaciei, care a suspendat comenzile de armament către Uzinele Skoda, România spera ca industria engleză să-i furnizeze material de război. Ministrul englez Halifax a făcut numai promisiuni vagi, cu atât mai mult cu cât ţara noastră nu acceptase propunerea britanică de creare a unei baze de operaţii navale la Mangalia.

La Paris, Carol al II-lea a avut o discuţie foarte agitată cu premierul Daladier care era şi ministru de război. La solicitarea regelui privind eventualele livrări de armament, prim-ministrul ar fi ripostat: „Luaţi de unde vreţi, dar armaţi-vă! Dar vom fi nevoiţi să ne adresăm Germaniei.“ – „De ce nu? Şi în 1916 aţi avut armament german, ceea ce nu v-a împiedecat să vă bateţi alături de noi“. Până la urmă, mai calm, Daladier a cerut generalului Gamelin să satisfacă cererile României „în măsura posibilului“. Rezultatul? Printre materialele trimise României au fost şase baterii de tunuri antiaeriene... de model vechi.

Ostilitatea germană

Neîncrederea în politica şi persoana regelui Carol al II-lea a fost sporită în Occident până la indispoziţie când, la întoarcerea în ţară, regele s-a oprit la Berchesgaden pentru a avea o întrevedere cu Hitler. La întâlnirea cu Fuhrerul, regele României a căutat să repare efectul supărător pentru Germania al declaraţiilor pe care le-ar fi făcut presei la Paris spunând: „Acolo unde se va bate soldatul francez, alături de el va fi şi soldatul român.“

Aparent, Hitler a dat crezare propunerilor de neutralitate a regelui, ba chiar el ar fi dat asigurări că Germania ar garanta integritatea teritorială a României şi că nu va sprijini pretenţiile revizioniste ale Ungariei.

Ministrul de externe al Reichului, Joachim von Ribbentrop, a pus însă lucrurile la punct, declarând cu alt prilej: „Ideea de bază a politicii noastre faţă de România şi Ungaria, în momentul de faţă, este următoarea: să ţinem ambele fiare de călcat în stare de incandescenţă şi să aranjăm lucrurile după interesele Germaniei, ţinând seama de desfăşurarea evenimentelor“.

I. Mocsony-Styrcea, care l-a însoţit pe rege, nota că Hitler ar fi spus: „România este chemată acum a se hotărî pentru Reich sau contra lui, dar răspicat, cinstit şi sincer, şi imediat, nu mai târziu, când ar avea cuţitul la gât.“ Mai mult, Hitler l-a somat pe Carol să accepte alianţa cu Germania, România să se retragă din Socie­tatea Naţiunilor, să denunţe tratatele politice oficiale şi cele secrete în schimbul garantării graniţelor.

Cum Carol a respins condiţiile puse de Hitler – exceptându-le pe cele de natură economică – convorbirea s-a terminat într-o atmosferă de ostilitate care, în perioada ce va urma, va îmbrăca accente tot mai violente.

Prin toate acţiunile, Carol al II-lea a reuşit să amplifice indispoziţia atât a puterilor occidentale prin contractul său cu Hitler, cât şi a acestuia prin suprimarea lui Codreanu, iar România, în loc de a-şi lărgi şi consolida prieteniile cu celelalte state, se afunda tot mai mult în izolare.

Stelian CIOCOIU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.10, 16-31 MAI 2009

֩ Comentarii