Imprimati articolul

O doamnă care priveşte în sufletul românilor

Deşi născută în Austria, pentru doamna Monika Puiu acasă înseamnă deopotrivă atât ţara din care provine cât şi România. Dumneaei ne priveşte cu ochii austriacului care ştie însă multe despre România. Prima oară a fost trimisă aici în ’88 de către firma austriacă la care lucrează şi astăzi. Nu i-a fost foarte greu să se acomodeze realităţilor româneşti, asta şi pentru că nu dorea să se stabilească aici.

Cu toate că nu a venit într-o perioadă prea fericită, ceva aici i-a plăcut. Prima ei iubire a fost parcul Herăstrău primăvara. Apoi s-a căsătorit cu un român, de unde şi numele de familie. Discuţia cu domnia sa o facem din calitatea de preşedintă a Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Maşini Agricole din România (APIMAR), funcţie pe care o deţine de mai multă vreme. Sub managementul său a fost organizată zilele trecute bine-cunoscuta expoziţie RomAgroTec.

Diferenţa stă în finanţare

– Este dificil să lucrezi cu românii?

– Nu mai mult decât este cu alte naţionalităţi. Totuşi, în agricultură lumea este altfel, după cum văd eu. Aici este mai greu să faci cunoscute regulile internaţionale, dar e mai uşor să ai încredere într-un fermier decât într-un om de afaceri din alt domeniu.

– Dacă ar fi să comparaţi fermierii noştri, pentru că îi cunoaşteţi acum, cu cei din Austria, la ce nivel ne situăm? Începem şi noi să ne ridicăm, să fim competitivi?

– Eu sunt convinsă că da, deşi drumul este încă lung şi greu. Avem fermieri care au înţeles cum stau lucrurile, ce înseamnă calitatea şi deja aplică ceea ce au învăţat în materie de tratamente, seminţe şi tehnică. Dar nu toţi.

Situaţia fermierilor români este mai dificilă decât a celor austrieci deoarece ei nu sunt obişnuiţi cu ceea ce înseamnă finanţare şi nu neapărat pentru că nu ar avea acces la ea. Fermierul austriac are o relaţie de 30 de ani cu banca lui şi aceasta ştie exact ce face fiecare dintre ei. Aici, relaţiile fie nu sunt, fie se desfăşoară pe o perioadă de un an sau poate de cinci ani şi de aceea cooperarea este mult mai dificilă. În plus, ei nu sunt sprijiniţi deloc nici de stat, dar nici nu sunt uniţi între ei. În Austria, fermierii sunt mult mai bine organizaţi în asociaţii, iar sprijinul Camerei Agricole este substanţial. Dacă un agricultor are acces la un fond european, el află chiar a doua zi după ce s-a luat această decizie, aici însă nu ştie. Fiecare poate avea în continuare grijă de afacerea lui, dar cu toţii trebuie să facă parte dintr-o asociaţie care să aibă măcar rolul de informare.

„Foametea“ de tehnică

– Sunteţi şi preşedinta Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Maşini Agricole din România.

– Aşa este, şi prin asta încercăm să-i informăm şi pe fermieri, dar nu asta este ţinta noastră. Prin Asociaţie ne dorim să reglăm piaţa pe care activăm, să fim siguri că utilajele importate în România se ridică la cele mai înalte standarde: practic, vrem ca fermierul să fie pus la punct cu tot ceea ce înseamnă tehnică. Din acest motiv, organizăm an de an şi expoziţia RomAgroTec. Prin aceasta, fermierul român are acces şi ştie ce înseamnă tehnică modernă şi, cel mai important, a înţeles că are nevoie de ea pentru a putea face faţă competiţiei europene.

Oameni cu inimă mare

– Aţi văzut, fără îndoială, satele noastre. Seamănă în vreun fel cu cele austriece?

– Diferenţa astăzi este foarte mare. Când eram eu mică în satele austriece erau mult mai multe ferme, cam cum sunt astăzi aici. Pot spune că, din acest punct de vedere, România arată astăzi aşa cum era Austria în urmă cu 50 de ani. Arată, dar nu se vede înăuntru. Însă ce m-a atras pe mine în România sunt oamenii cu inima deschisă pe care nu i-am întâlnit nicăieri altundeva. Oriunde am fost, românii m-au primit cu o căldură şi ospitalitate deosebită.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 9, 1-15 MAI 2010

֩ Comentarii