Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Forum   Contact   Arhiva

PARTENERI MEDIA

www.lumeasatului.ro trafic.ro

     

Imprimati articolul

Noua directivă a scos din buzunarul Agricola trei milioane de euro

Aplicarea, de la 1 ianuarie, a normei Uniunii Europe prin care nu mai pot fi comercializate pe piaţă ouăle provenite de la găini crescute în bateriile vechi ale întreprinderilor avicole a scos din buzunarul Grupului Agricola Bacău nu mai puţin de trei milioane de euro. Banii – spune preşedintele companiei, Grigore Horoi – au fost necesari pentru investiţia în modernizarea fermei Lumina din Constanţa, pe care Agricola a preluat-o cu câţiva ani în urmă, astfel încât găinile ouătoare să crească şi să ouă în condiţii de trai mai bune, „nestresate“ de înghesuiala în care îşi duceau viaţa până acum.

Pentru că – susţin nutriţioniştii – un ou de la o găină stresată este toxic. „În ultimii doi ani – a precizat Grigore Horoi – am renunţat la astfel de instalaţii în jumătate din bateriile de creştere a găinilor, iar pe cele din cealaltă jumătate a fermei avicole le-am închis, până când vom avea bani de noi investiţii. Bani aruncaţi de pomană, pentru că teoria stresului la găinile care n-au cunoscut înainte alt mod de viaţă, mai bun, urmat de condiţii mai grele, nu se susţine. De unde stres?“

România a adoptat legislaţia UE privind bunăstarea păsărilor, iar pe piaţă ouăle trebuie să apară la raft obligatoriu ştampilate. În ceea ce priveşte cifra 3 care apare în ştampila de pe ouă, de la începutul anului în presă se fac însă unele comentarii pe care Grigore Horoi a ţinut să le contrazică. „A reieşit, eronat, probabil printr-o preluare greşită a unor informaţii, că ouăle cu cifra trei nu trebuie consumate, fiind de la găini stresate – a precizat preşedintele Grupului Agricola. Nu este adevărat! Cifra trei arată că ouăle provin de la găni crescute în baterii avicole, dar care acum sunt, cum spuneam, modernizate, unde găinile au tot confortul. Bateriile vechi au fost desfiinţate.“

(P.D.)
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.2, 16-31 IANUARIE 2012

Vizualizari: 141



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu



MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII

Ziare.com

ziare-pe-net.ro stiri in timp real!

Anunturi agricole

FONDURI EUROPENE PENTRU PESCUIT - GHIDURILE SOLICITANTULUI - CLICK AICI !


© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI