Imprimati articolul

Muzeul Naţional al Agriculturii - Slobozia

Incursiune în lumea fascinantă a satului românesc

Dacă eşti un spectator al vieţii şi încerci să priveşti o activitate comună, cotidiană, uzuală dintr-un unghi diferit de vedere poţi avea o adevărată revelaţie. Nu multă lume poate face acest lucru. Dar cei înzestraţi să o facă vor reuşi la rândul lor să îmbogăţească fondul spiritual al comunităţii.

În Slobozia, la câteva sute de metri de gară te închini în faţa bisericii vechi din lemn. Acesta e semnul că ai ajuns în faţa unui loc binecuvântat de Dumnezeu: Muzeul Naţional al Agriculturii.

Un loc menit să te facă să redescoperi o lume într-o dimensiune aparte, originală şi spectaculoasă. Aici nu o să găseşti ceva la care te aştepţi într-un muzeu teoretic tehnicizat, ci dimpotrivă intri într-o galerie de artă. Numai că exponatele nu au rame, ci poartă coroane de lemn şi fier, iar soclurile, în loc de forme estetizate conştient de artist, duc „povara“ pietrelor folosite la morărit, a plugurilor sau a altor minunăţii de lucrat pamântul. Până şi depozitul e un laborator. Şi totul se reconfigurează din timp în timp.

Reconstituirea unei vieţi adevărate

E un loc viu (evit să-l numesc „muzeu“). Fiecare zonă de aici e compusă după o temă: „Unealtă şi Artă“, „Fire şi Timp“, „Viaţa în Ramă“, „Chipuri de ţărani“ etc.
În acest loc nu te duci ca într-un muzeu tehnic clasic, unde accentul cade pe prezentarea rece şi impersonală a pieselor, dimpotrivă vei descoperi poveşti despre viaţă, înţelesuri profunde ale muncii pământului şi fenomenului numit agricultură.

Relaţiile dintre elemente, fie că e vorba de un vechi tractor Lanz-Bulldog ori de un locomobil Huco de la începutul secolului XX sau o batoză alături de o colecţie de unelte manuale vechi, sunt metafore vizuale asamblate de fiecare dată în ipostaze surprinzătoare. Orice piesă dezvăluie tradiţia complexă şi potenţialul ei epic. E de ajuns să asculţi povestea ţestului ca să conştientizezi resursele conceptuale pe care o astfel de idee le poate genera.

Acest muzeu este de fapt un suflet, viu, real, profund, enigmatic pe care câţiva oameni inimoşi şi credincioşi îl oferă timpului şi vremurilor pentru înţelegere, apreciere şi continuă rememorare. Ei se numesc Răzvan, Viorica, Adrian, Maria, Mariana, Magdalena, Andreea, George şi lista continuă...

P.S: Ceea ce vedeţi în aceste fotografii sunt filtre, mai mult conceptuale decât optice, prezente în calendarul 2009 al Muzeului Agriculturii.

Ciprian PALEOLOGU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 5, 1-15 MARTIE 2009

֩ Comentarii