Imprimati articolul

Moştenirea familiei Şuţu

Urmând drumul Şuţeştilor, am purces a vedea ce s-a ales din ceea ce prinţul Costache Gregore Şuţu, în fapt întemeietorul aşezării, a ridicat din nimic: un castel pe care bătrânii locului îl numeau în vechime în mod preţios „palat“, precum şi biserica a cărei frumuseţe îţi taie respiraţia. O istorie pierdută într-un prezent zugrăvit în note de un derizoriu sfâşietor…

Conacul, asemenea unei aristocrate octogenare

Într-o margine de Bărăgan, aproape de o fostă albie a râului Buzău, stă deloc semeaţă o clădire. Are aerul unei aristocrate octogenare pedante de o frumuseţe încă răpitoare, sedusă însă şi abandonată. Cândva i-au trecut pragul capete încoronate, prinţi şi oameni de vază ai încercatului secol XIX. Cu toţii, amfitrioni şi oaspeţi, obişnuiau să se piardă în interesante partide de vânătoare ori în nesfârşite jocuri de cărţi. „Străbunica, care locuia în apropiere, îmi spunea că din curtea palatului ieşeau călări fete frumoase. Le privea printre scândurile de la gard, prin ochii de copil“, ne-a istorisit un localnic. Astăzi, conacul ori „palatul“, ridicat de postelnicul Costache Şuţu pe la 1830, nu mai stârneşte admiraţie nici măcar copiilor din localitatea ce poartă numele întemeietorului ei.

Plăsmuitor de legende

La aproape două veacuri de când a fost construit, legendele despre conacul din Şuţeştii de azi sunt încă vii printre localnici. Ghidul de ocazie – „omul“ actualului proprietar – ne-a istorisit câteva dintre ele. „Aici a fost un beci în care erau aruncaţi ţăranii dimpreună cu şerpii, începe el grav, arătând spre o deschizătură în zidul lateral al clădirii. Lumea vorbea că ar fi existat un tunel care ducea la biserică. Dom’ doctor mă tot roagă să spargem zidu’ din dreapta să vedem, dar eu i-am spus: «Dom’ doctor, io de unu’ singur nu pot. Dacă sunt mai mulţi, da…»“, a spus dintr-o răsuflare omul aflat între douâ vârste.

Biserica, splendoare vie

În vădit contrat cu castelul, biserica păstrează încă destul de pregnant parfumul epocii, chiar dacă timpul şi-a pus amprenta pe zidurile sale exterioare. Ctitorie a aceluiaşi Costache Grigore Şuţu, Biserica parohială Sfinţii „Constantin şi Elena“ şi Şuţeşti a fost construită în anul 1842, fiind una dintre cele mai mari lăcaşe de cult de pe întreg arealul judeţului Brăila. Textul pisaniei, scris în limba română, cu alfabet slavon, are următorul conţinut: „Mare al credinţii logofăt, fiul lui Grigorie Şuţul Costake cu soţia sa Rocsandra prea iubită fiică a lui Dimitrie Vornicul Racoviţă, satul Şuţeşti înfiinţându-l ăst sfînt lăcaş clădit-au spre vecinica a moşi părinţilor lor tot pomenire şi acelor din cei coborîţi în veacul de vecie, la una mie sute opt şi patruzeci doi leatul, îngrijitor aflându-să kir Ioan Radiki“.

Cu nimic mai prejos decât vestitele mănăstiri, impresionează încă de la intrare prin măreţie. Potrivit lucrării „Monumentele judeţului Brăila“, scrisă de Florian Anastasiu şi Ana Maria Vicol, „biserica are plan dreptunghiular cu axa longitudinală subliniată de cele două turle octogonale, aşezate pe soclu pătrat, ce încununează naosul şi pronaosul. Biserica are funcţie de necropolă a familiei, aici fiind înmormântaţi ctitorul Costache Gregore Şuţu, fiul său Gregore C. Şuţu şi fiica Irina Gregore Şuţu“.

Inimă de grec

Originar din Epirul grecesc, Costache Şuţu a avut o viaţă aventuroasă. Fiu al lui Grigore Bezaidea Şuţu, caimacam al Munteniei în 1812 şi al Saftei Dudescu, Costache Şuţu a fost o figură reprezentativă a vremii, îndeplinind diferite funcţii în Moldova. S-a căsătorit la 17 ani cu Roxandra, fiica marelui vornic Racoviţă, cu care a avut cinci copii: patru fete şi un băiat, Grigore. După moartea soţiei, în 1866, Costache devine nesocotit de cheltuitor, motiv pentru care fiul său, Grigore, îi limitează accesul la propria avere. La moartea bătrânului ctitor al bisericii din Şuţeşti, în 1875, întreaga avere din ţară şi străinătate revine lui Grigore Şuţu.

Camelia MOISE
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 4, 16-28 FEBRUARIE 2009

֩ Comentarii