Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Evenimente   Newsletter   Forum   Contact   Arhiva

PARTENERI MEDIA

www.lumeasatului.ro trafic.ro

Imprimati articolul

„Moştenire grea“ în silvicultură

Stadiul realizării principalilor indicatori ai Programului de activitate a Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) – Romsilva a fost prezentat de Florian Munteanu, directorul general al Romsilva, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute cu ocazia Zilei Silvicultorului.

Domnia sa şi-a început alocuţiunea cu câteva date alarmante, înregistrate la 31 decembrie 2008. „Cauza a fost managementul defectuos din ultimii ani, la nivel central şi local. Am să vă dau doar câteva exemple mai mult decât elocvente“ – spunea directorul general.

Se zice că lucrurile încep să se îndrepte

Această situaţie, considerată fără precedent, a fost analizată cu maximă responsabilitate atât în şedinţa Consiliului de Administraţie din luna mai, cât şi în recenta şedinţă de analiză cu noile echipe manageriale, la care a participat şi conducerea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. Au fost stabilite măsuri clare şi ferme pentru redresarea situaţiei economico-fïnanciare.

Iar lucrurile merg mai bine deja. În primele cinci luni ale anului 2009, principalii indicatori au fost în creştere. De exemplu, regenerarea pădurilor a depăşit programul cu 25% (9.907 ha, în loc de 7.924 ha programate), iar cifra de afaceri a atins 398.315.000 lei, cu depăşire de 1,1%.

Criza lemnului

Au urmat discuţii cu presa. Noi i-am cerut lămuriri lui Florian Munteanu despre faptul că, în fiecare an, cantitatea de masă lemnoasă neexploatată creşte şi că agenţii economici implicaţi nu participă la licitaţii.

„Cunosc acest fenomen, pentru că m-a preocupat piaţa lemnului. Această piaţă nu s-a suprapus crizei economice mondiale. În acest domeniu cererea a început să scadă încă din anul 2007. Aveam foarte multe contracte cu diferiţi beneficiari din mai multe ţări, care în septembrie 2007 au venit şi au redus cantităţile contractate, iar unii chiar au reziliat contractele, pentru că s-a redus cererea de produse lemnoase.“ Gheorghe Nichiforel, director general adjunct al Romsilva, a adăugat că a scăzut şi cererea la lemnul mărunt, pentru că în România au dispărut combinatele de prelucrare a celulozei.

- Profitul brut, la 31 decembrie 2008, a reprezentat 36,4% din valoarea realizată la aceeaşi dată în anul 2007.
- La finele anului trecut, un număr de 15 direcţii silvice
au înregistrat pierderi, în sumă totală de circa 30 milioane
de lei.
- Cheltuielile totale înregistrate de RNP – Romsilva, la 31 decembrie 2008, au reprezentat 108%, comparativ cu valoarea acestora la finalul anului 2007.
- Valoarea totală a stocurilor, la aceeaşi dată, a înregistrat o creştere de 14% faţă de anul 2007.
- Sumele neîncasate de la clienţi, la 31 decembrie 2008, au reprezentat 116% faţă de anul 2007, în timp ce sumele neachitate faţă de furnizori au înregistrat o creştere de 130%.
- Cheltuielile totale pentru 1.000 de lei venituri, la 31 decembrie 2008, s-au ridicat la 980 lei, faţă de 944 de lei în anul 2007“, a declarat Munteanu.

Traian DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.14, 16-31 IULIE 2009

Vizualizari: 200



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu


AGRO COMERT


MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII

Ziare.com

ziare-pe-net.ro stiri in timp real!

Anunturi agricole

FONDURI EUROPENE PENTRU PESCUIT - GHIDURILE SOLICITANTULUI - CLICK AICI !


© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI