Imprimati articolul

Mieii cresc şi începe separarea de mamă

Mieii sunt încă mici şi au mare nevoie de laptele mamei. Dar, nu peste mult timp, va veni şi vremea ca ei să se hrănească singuri, fie la iesle, fie pe păşune. Până să ajungă la această independenţă nutriţională, ei trebuie să parcurgă o perioadă grea, aceea a pregătirii înţărcării.

În unele tipuri de înţărcare, chiar dacă se separă mielul de mamă, el nu este trecut la o categorie superioară, deoarece este hrănit până la înţărcarea propriu-zisă cu înlocuitor de lapte, rămânând tot miel sugar.

Pentru a nu stresa animalele, separarea se face treptat, excepţie făcând cazul în care se ia de la mamă imediat după fătare.

De la alăptarea naturală la cea artificială

Metodele de înţărcare ultraprecoce şi precoce se deosebesc una de cealaltă prin vârsta pe care o are mielul la separarea de mamă. În cazul celei dintâi, separarea se face în prima zi după naştere, sau la sfârşitul fazei colostrale, iar la cea precoce separarea se face la vârsta de 12-20 de zile.

Stresul de înţărcare este foarte redus la înţărcarea ultraprecoce, deoarece mieii nu au consolidat pe deplin reflexul de supt. Însă această metodă se poate aplica numai în cazul tehnologiilor de exploatare intensive, când se practică alăptarea artificială a mieilor. Odată separaţi de mamă, mieii se vor transfera în saivane, unde trebuie să se asigure o umiditate relativă de 60-70%, o temperatură de 15°C şi o viteză a curenţilor de aer sub 0,20 m/s. Adăpostul trebuie să fie prevăzut cu instalaţie pentru alăptarea artificială automată sau cu găleţi prevăzute cu tetine, precum şi cu un spaţiu utilizat exclusiv pentru prepararea amestecului de lapte reconstituit.

Ce spune tradiţia

Comparativ cu primele sisteme, înţărcarea timpurie se aplică pe scară largă, efectuându-se la o vârstă de 30-35 de zile a mielului şi la o masă corporală de 12-15 kg. Masculii sunt destinaţi îngrăşătoriilor, iar femelele pentru prăsilă. Metoda prezintă ca avantaj faptul că mielul a fost alăptat toată perioada colostrală şi a supt la mamă în perioada cu energia de creştere cea mai intensă, iar separarea de mamă se face mai uşor deoarece a fost obişnuit cu nutreţ suplimentar.

Producţia de lapte este destinată atât hrănirii mieilor cât şi comercializării. Acest sistem se pretează cel mai bine în crescătoriile care produc material pentru îngrăşare. După înţărcare, mieii sunt separaţi pe sexe, turmele fiind date în primire unor ciobani experimentaţi. Oile sunt reintroduse în ciclul productiv, fiind supuse imediat mulsului pentru a combate mamitele şi a valorifica pe deplin producţia.

Înţărcarea tardivă este diferenţiată de vârsta la care se efectuează şi de rasă. Spre exemplu, la Ţigaie şi Ţurcană se face la 60 zile şi la mase corporale de 15-16 kg, iar la Merinos şi Karakul, la 90 de zile şi la mase corporale de 20-22 kg.

În perioada de alăptare se execută o serie de lucrări cu caracter tehnic, diferenţiate de rasă şi direcţia de exploatare: individualizarea şi cântărirea mieilor imediat după fătare, înscrierea mieilor în registrul de evidenţă a fătărilor; la rasele de lână fină şi la cele de carne se practică amputarea cozii la 1-3 zile de la naştere.

Avantajele metodei

Acestea constau în:
- intensivizarea reproducţiei prin reducerea anestrului postpartum şi obţinerea unui număr mai mare de produşi pe oaia matcă;
- prelungirea perioadei de lactaţie, creşterea cantităţii de lapte marfă;
- sporirea numărului de miei prin creşterea optimizată a gemenilor;
- aplicarea unei furajări constante, uniforme şi controlate pentru miei.

Prof. univ. Stelian DĂRĂBAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.6, 16-31 MARTIE 2010

֩ Comentarii