Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Evenimente   Newsletter   Forum   Contact   Arhiva

PARTENERI MEDIA

www.lumeasatului.ro trafic.ro

Imprimati articolul

Metode de înmulţire a familiilor de albine

Materialul pe care îl supunem atenţiei pare oarecum atemporal, însă are darul de a-i îndemna, mai ales pe apicultorii amatori, la un studiu profesional, care să le fie de mare folos în anul apicol următor.

Fiecare apicultor ştie cât este de necesar să vegheze la bunăstarea stupilor săi. În afară de această grijă zilnică, este foarte important, în cazul în care dorim să ne extindem stupina, să înmulţim familiile de albine, lucru ce poate fi realizat aplicând două metode. Una dintre acestea este roirea naturală, fenomen care se întâmplă cel mai adesea la începutul lunii mai şi în luna iulie. Ce-i drept, această metodă este mai puţin adoptată de stupari, pentru că intervenţiile umane în acest proces sunt aproape excluse.

În fapt, definiţia de roire naturală poate fi tradusă astfel: o parte dintre albine şi trântori, împreună cu matca, părăseşte stupul şi caută împrejurul stupinei un alt loc unde să se aşeze. Odată aşezat, pe ramurile unui copac să spunem, roiul poate fi scuturat direct într-un stup nou, care în mod obligatoriu trebuie să aibă în componenţă faguri artificiali. Hrana este, de asemenea, un aspect de care trebuie ţinut cont. Pentru a asigura o creştere şi o dezvoltare normală a puietului este necesar ca familiei de albine nou formate să i se asigure o hrănire corespunzătoare.

Următoarele două zile de la instalarea roiului în noul stup sunt cruciale pentru organizarea lui. În primul rând, trebuie să verificăm prezenţa mătcii, iar mai apoi, pentru a împiedica un nou fenomen de roire, trebuie să distrugem toate botcile din faguri, cu excepţia celei mai mari dintre ele. Pentru a organiza într-un mod cât mai corect şi eficient noul stup, în interiorul lui trebuie lăsaţi doar faguri ocupaţi de albine.

Să prevenim reapariţia roirii naturale

Odată cu instalarea şi organizarea familiei de albine nou formate, trebuie să evităm reapariţia fenomenului de roire artificială. Pentru a împiedica înmulţirea în mod natural a albinelor trebuie să verificăm permanent prezenţa botcilor, acestea fiind un semn clar ce anunţă roirea naturală. În vederea îndepărtării botcilor, este necesară o verificare minuţioasă, la un interval de aproximativ 10 zile, a tuturor ramelor.

Este esenţial pentru împiedicarea unei noi roiri naturale să distrugeţi toate botcile, pentru că altfel instinctul puternic al albinelor intrate în frigurile roirii va persista şi va determina în cele din urmă exodul unei părţi din familia de albine.

O metodă mai eficientă de înmulţire a albinelor este roirea artificială. Ce-i drept, procesul acesta presupune mai multă atenţie şi implicare din partea stuparului, dar este şi mai eficientă.

Una dintre cele mai aplicate metode de înmulţire a albinelor este prin divizare.
Perioada optimă pentru realizarea ei este în zilele călduroase, după terminarea culesului de salcâm.

Divizarea familiilor de albine

Primul pas care trebuie făcut atunci când aţi hotărât să formaţi o nouă familie este să aduceţi lângă un stup deja organizat un stup nou în care vor fi mutaţi jumătate din fagurii cu albine, miere şi puiet.

Următorul pas necesar este poziţionarea stupilor la distanţă unul de celălalt, dar în aşa fel încât urdinişul familiei vechi să fie între cei doi stupi. După zborurile intense efectuate de albine, acestea se vor întoarce la stupi, divizându-se practic în două grupuri. Astfel, se formează o nouă familie de albine.

Pentru a asigura înmulţirea ei în stupul cel nou, poate fi introdusă o matcă împerecheată sau neîmperecheată ori o botcă.

Stolonarea colectivă este o metodă de roire artificială care constă în scoaterea din fiecare familie de albine a doi faguri cu puiet şi albine, a două rame cu puiet căpăcit acoperit cu albine şi a două rame cu miere şi păstură. Acestea se introduc într-un stup nou, al cărui urdiniş va fi ţinut închis pentru a împiedica zborul albinelor. La câteva ore de la această operaţiune, în stup va fi introdusă şi o matcă împerecheată, protejată de o colivie.

Laura DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.21, 1-15 NOIEMBRIE 2009

Vizualizari: 5310



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu


AGRO COMERT


MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII

Ziare.com

ziare-pe-net.ro stiri in timp real!

Anunturi agricole

FONDURI EUROPENE PENTRU PESCUIT - GHIDURILE SOLICITANTULUI - CLICK AICI !


© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI