Imprimati articolul

Meşter de catapeteasmă

Gheorghe Miron s-a născut în comuna Vama din judeţul Suceava, pe 5 aprilie 1955, într-o familie de muncitori. Deşi a terminat Şcoala Profesională de Electricieni din Galaţi, ca om al satului, unde cioplitul în lemn are o veche tradiţie, Gheorghe Miron a fost fascinat încă din copilărie de sculpturile ce ieşeau din mâna meşterilor populari din acea vreme, descoperind astfel tainele cioplitului în lemn.

Continuă să-şi practice meseria de electrician, dar în timpul liber se întoarce la vechea lui pasiune. Ca orice artist pe care-l smulgi din locurile natale, Gheorghe Miron încearcă să depăşească acest moment de dezrădăcinare din satul natal, refugiindu-se în amintirile copilăriei sale şi începe să le exprime prin ceea ce a învăţat el mai bine de la „maeştrii“ săi.

Prietenii rămân uimiţi când văd ce-i iese din mână. Bineînţeles că, odată cu uimirea, încep şi comenzile: „Fă-mi şi mie o pereche de păsărele, spune unul, mie fă-mi o panoplie pentru trofeele de vânătoare, zice altul, mie un tablou în basorelief cu chipul prietenei mele, îl roagă un coleg de serviciu, uite îţi dau poza ei!“…şi uite aşa, din gură în gură, Gheorghe devine cunoscut în tot oraşul, dar şi în împrejurimi. După ’89 greutăţile vin una după alta: şomaj, copii în şcoli şi câte altele.

Se prăbuşeşte pe moment şi, în deznădejdea ce-l cuprinde, şi-aduce aminte de Dumnezeu şi strigă către EL. Gheorghe începe să caute credinţa strămoşească în locul unde se întâlnesc cele mai multe biserici din România. O! Ce binecu­vân­tare pentru el să se nască tocmai într-un asemenea loc!

Visul dumnezeiesc

Într-o noapte visează că Dumnezeu îl îndeamnă să se apuce să sculpteze o catapeteasmă. După ce s-a trezit, şi-a spus: „Iată unde m-a dus nacazul aista! Să-l cunosc mai bine pe Dumnezeu şi să-i slujesc lui, făcând cata­petesme. Poate că suferinţa aceasta era spre mântuirea mea şi a familiei mele!“ Şi cu asta a reînceput totul. S-a apucat să studieze mai mult, pentru a înţelege mai bine ceea ce înseamnă o catapeteasmă.

Prima încercare pe care a făcut-o Gheorghe Miron a fost un tablou religios în baso­relief, copie a „Cinei cea de taină“. Şi cum în România de după Revoluţie a început construcţia multor biserici, şi comenzile de catapeteasmă s-au îndesit.

Nea Gheorghe se apucă de treabă. Îşi amenajează o cameră în casa părintească de la Vama şi o transformă în atelier de creaţie. Stă şi câte 12 ore acolo. Din mână îi ies primii stâlpi sculptaţi care susţin catapeteasma, cu motive florale sau împodobiţi cu diverse ornamente, cum ar fi: ciorchini de struguri, pentru că Iisus este viaţa, sau spice de grâu.

Soţia îl ajută la lucrările de finisare, cum ar fi netezi­rea lemnului, apoi îl lăcuieşte.
Dar catapeteasma rămâne lucrarea cea mai de suflet a lui nea Gheorghe, ea reprezentând în concepţia sa un element de unire, o punte ce duce spre viaţa veşnică, şi nu unul de despărţire de viaţa pământească.

Adela EFTIMIE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.8, 16-30 APRILIE 2009

֩ Comentarii