Imprimati articolul

Merele de Sibiu au faţă europeană şi gust românesc

A petrecut mai bine de jumătate de veac în mijlocul livezilor care i-au fost adăpost şi la bine şi la rău. Acum, la cei 74 de ani care nu au lăsat urme prea adânci pe chipul său, inginerul horticultor Ioan Anghel a ajuns să practice pomicultura ca pe un hobby, e drept unul căruia i-a închinat aproape o viaţă de om.

Nu a putut să se retragă când a fost vremea şi din ’99 a devenit consilier la SC Horticola Internaţional SRL Sibiu, societate ce aparţine unui renumit grup de firme al cărui principal obiect de activitate îl reprezintă transporturile. De altfel, proprietarul holdingului, Ilie CARABULEA, a ajuns să fie interesat de ideea livezilor mai mult la îndemnul bătrânului său consilier.

Cea mai mare livadă
În cadrul societăţii s-au dezvoltat de-a lungul timpului trei ferme pomicole, un depozit, precum şi un magazin şi un chioşc de desfacere, unde, pe lângă alte produse alimentare, se vând bineînţeles şi fructe. Suprafaţa totală a livezilor – e drept, o bună parte luată în arendă – este una foarte mare: 649 de hectare livadă cultivată în proporţie de 70% cu măr.

Pe restul suprafeţei sunt plantaţi pruni, cireşi, vişini, piersici şi peri. Conveierul varietal a fost ales în aşa fel încât producţia să fie eşalonată pe întreaga perioadă a anului, începând încă din primăvară.

Şi pentru că suprafaţa exploatată este atât de mare, problemele sunt şi ele pe măsură. Tratamentele, de departe, sunt cele care ridică cel mai mult costurile de producţie, iar ele tind să crească la preţ de la an la an. Cât priveşte subvenţiile şi alte ajutoare de la stat, „la noi acum se dau poveşti“, ne spune inginerul, deranjat în primul rând de faptul că cei cu suprafaţă mare primesc banii şi mai târziu. „Producţiile noastre sunt bune şi de calitate – spune inginerul. Dacă înainte produceam şi desfăceam mii de tone, acum am ajuns să nu mai fim în stare să valorificăm 500 de tone de mere.“ După părerea sa, principala problemă o reprezintă concurenţa fructelor venite din afară, care sunt preferate atât timp cât sunt aduse la preţuri mult mai mici faţă de cele autohtone.

Competiţia obligă la tehnologii noi

În ceea ce priveşte tehnologia practicată acum, lucrarea solului pe rândul de pomi se face cu maşini de ultimă generaţie – pluguri, freze, discuri cu palpator etc. Dacă până nu demult între rânduri solul era întreţinut prin erbicidare, începând cu anul acesta se practică tocatul resturilor vegetale şi a ramurilor de dimensiuni de până la 7 cm care rămân pe sol şi se transformă în humus.

Pe interval, solul din plantaţie este menţinut înierbat, practicându-se din când în când tocatul ierbii între rânduri. Aşa se face că acest mod de tratare a livezilor, chiar şi a celor îmbătrânite şi cu densităţi mici, a dus la obţinerea unui randament foarte bun, cu medii de 60 de tone/ha, producţie realizată în mod obişnuit în primii ani în livezile superintensive.

Idei inovatoare de vânzare

Ce le-a fost specialiştilor la îndemână să facă au făcut. Au construit un depozit pentru păstrarea fructelor şi, cum era şi firesc, s-au aprovizionat de-a lungul timpului cu toate utilajele necesare exploatării cât mai eficiente a unei asemenea suprafeţe. În ultimii ani au plantat soiuri rezistente la atacul de rapăn şi care dau producţii bune atât calitativ cât şi cantitativ. Merele care depăşesc dimensiunea de 65 cm se păstrează pentru desfacerea în stare proaspătă în cele opt celule ale depozitului ce oferă temperatură şi higroscopicitate controlată.

Cu toate acestea, an de an între 40 şi 60% din recoltă ajung la industrializare, pentru că de pe o asemenea suprafaţă e greu să culegi eşalonat. „Chiar şi aşa, în niciun an eu nu am lucrat în pierdere! În 2003 am avut un beneficiu enorm, din care numai statul la vremea aceea ne-a luat 1,8 miliarde“, spune inginerul.

Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.3, 1-15 FEBRUARIE 2010

֩ Comentarii