Oferta promotionala - Dacă doriţi să vă editaţi o carte, editura ALT PRESS TOUR vă stă la dispoziţie ...detalii

Imprimati articolul

Mărturiile ultimului frate (III) Ion Ceauşescu

– La un moment dat spuneaţi că nu aveaţi cum să-l apăraţi pe bunul dvs. prieten Nelu (Ion Iliescu), din momentul în care el intrase în dizgraţia tovarăşei. Avea ea o putere atât de mare încât să-l îndepărteze de familie pe unul dintre favoriţii lui Nicolae Ceauşescu?

– Ce să vă spun, oamenii din jurul Lenuţei au reuşit să mă scoată din structurile înalte ale agriculturii tocmai în momentul în care sectorul pe care îl conduceam era la apogeu.

– E uluitor ceea ce spuneţi, dar…

– Nu există niciun dar. Este un adevăr din cauza căruia, în momentul în care l-am cunoscut, am făcut primul infarct.

– Cum adică?

Relaţiile mele cu fratele Nicolae erau foarte bune. Dacă nu mă sprijinea el, nu puteam să fac ceea ce am pus la cale cu oamenii de ştiinţă şi practicienii din horticultură. Eu zic că noi am constituit o formidabilă echipă de reformişti din spaţiul agricol al fostului CAER.  Ungurii, care se dau astăzi marii reformişti ai sistemului agricol comunist, la vremea respectivă contau pe piaţa agricolă europeană doar prin numărul impresionant de hibrizi americani cultivaţi.

În paranteză fie spus, omul care a reuşit să-l convingă pe Ianoş Kador să-i susţină programul de revoluţionare a agriculturii ungare era un ardelean de-al nostru, bun prieten cu Nicolae Giosan, un ardelean român, care nu ştiu din ce motive a fost „transferat“ într-o zonă politică cu puţină influenţă în susţinerea agriculturii. Am încercat, dar nu am reuşit să desluşesc cauza adevărată a acestei marginalizări. Dacă ar fi în viaţă Angelo Niculescu ar putea să lămurească acest lucru, inclusiv „izolarea agricolă“ a lui Giosan.

– Naraţiunea dvs pe această temă mă face să cred că marele Angelo nu era şi marele prieten al dumneavoastră…

– Angelo rămâne pentru mine cel mai mare ministru al agriculturii din ultimii 50 de ani, să zicem. Avea o minte sclipitoare, un spirit inovator, reuşind să-l convingă pe Nicolae Ceauşescu să-i aprobe implementarea ideilor reformiste de tip capitalist pe care le-a adus din Statele Unite, unde s-a şcolit o bună vreme de timp.

– Vă admir auzindu-vă vorbind cu atât respect de Angelo Miculescu. Se pare, totuşi, că el privea cu oarecare teamă ascensiunea dvs. în ierarhia agriculturii.

– Adevărul este că niciodată nu am dorit să mă desprind de colegii mei din horticultură, care la vremea respectivă făceau parte din spuma agricultorilor din România. Din câte ştiu, Angelo n-a fost îndepărtat de la conducerea agriculturii din motive profesionale, fratele Nicolae ţinea la el ca la un om care avea capacitatea să dea agriculturii comuniste un alt sens de organizare şi productivitate. Viaţa a făcut însă ca el să cadă sub incidenţele unei hotărâri de partid care îl face incompatibil cu poziţia de demnitar. În faţa probelor, a acceptat demiterea. A fost însă mai puţin demn în momentul în care i-a sugerat secretarului general înlocuirea mea de la horticultură, pe motivul că n-o să mă pot înţelege cu înlocuitorul lui, Ion Teşu.

Fapt este că fratele Nicolae m-a sunat imediat şi m-a întrebat: „Ce ai cu Teşu?“. Pur şi simplu m-am blocat şi am apucat doar să-i spun că suntem prieteni buni. Teşu n-a avut ce face şi a cerut audienţă la secretarul general. Abia după aceea aveam să-mi dau seama că în jurul fratelui Nicolae există o conjuraţie condusă tocmai de soţia sa. Serviciile secrete au înregistrat convorbirea dintre secretarul general şi noul ministru al agriculturii, iar a doua zi Teşu a fost chemat la cabinetul II şi făcut praf şi pulbere.

Iosif POP - va urma -

... Alte mărturii

Am chibzuit mult până să facem cunoscute mărturisirile profesorului Ion Ceauşescu despre viaţa sa particulară şi publică din perioada în care s-a afirmat ca specialist şi demnitar în agricultura comunistă. Reţinerea nu ţinea atât de impactul asupra cititorilor, cât de reacţia celor care critică cu virulenţă un sistem economic care se dovedeşte a fi condamnat de istorie.

Iată că, după primele două „mărturisiri“, această temere pare a se risipi. Cel puţin aşa deducem din scrisorile primite din partea unor specialişti care au trudit din greu la afirmarea horticulturii româneşti în Europa.  Le redăm aşa cum ne-au fost transmise de doi dintre martorii acelor vremuri.

(V.Ş.)
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 5, 1-15 MARTIE 2010

֩ Comentarii