Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Forum   Contact   Arhiva
 

PARTENERI MEDIA

www.lumeasatului.ro trafic.ro

Imprimati articolul

Mare sărbătoare la şcoala agricolă din Focşani

Sala de festivităţi a Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea a fost arhiplină cu elevi, cadre didactice de la Grupul Şcolar Agricol Focşani cu prilejul împlinirii a 85 de ani de existenţă a şcolii. Festivitatea a marcat schimbarea denumirii şcolii în Colegiu Tehnic şi acordarea numele Acad. Valeriu D.Cotea. La eveniment au fost prezente oficialităţi de marcă ale ştiinţei româneşti, în frunte cu academicienii Eugen Simion, Maia Simionescu, Marius Sala, scriitorul D.R. Popescu. 

Şcoala a meritat această onoare

În ultimii 40 de ani am trecut de mai multe ori pragul acestei şcoli agricole. Întotdeauna am întâlnit aici oameni care au imprimat acestui loc statutul unei instituţii de învăţământ cu putere de referinţă. Am întâlnit ordine şi disciplină, dascăli buni profesionişti şi tact pedagogic, un colectiv rar întâlnit în peisajul învăţământului agricol.

Şcoala a avut marea şansă să fie condusă de dascăli cu calităţi deosebite, oameni de un profesionalism deosebit. Dacă ar fi să facem comparaţie, cred că e o unitate unicat în ţară. O şcoală să-şi aleagă acelaşi director timp de peste 20 de ani reprezintă o raritate în România. Aş aminti ultimii doi directori: Prof. Alex Cucereanu – director între anii 1966-1982 şi actualul director, Prof. Florin Iamandei, care are această calitate din anul 1987, deci de peste 25 de ani.

După 85 de ani de existenţă

În decursul celor 85 de ani de existenţă, în viaţa şcolii s-au produs mari transformări.

Meritoriu este devotamentul conducerii şcolii şi al cadrelor didactice, care au avut capacitatea de a renaşte şi de a transmite prin generaţii de elevi făclia încredinţată de predecesori.

O şcoală trăieşte prin absolvenţii ei. În cei 85 de ani, şcoala a pregătit mii de absolvenţi. Mulţi dintre ei lucrează astăzi, cu realizări de excepţie, ogorul ţării.
Unei asemenea şcoli este normal să i se recunoască saltul de la Grup Şcolar Agricol la Colegiu Tehnic Focşani, şi să poarte un nume de renume în ţară şi străinătate. Este o mare onoare pentru învăţământul agricol românesc ca o şcoală să poarte numele distinsului academician Valeriu D. Cotea, o personalitate puternică, de o factură şi farmec aparte, care s-a impus pe plan intern şi internaţional. Valeriu D.

Cotea este omul care prin creaţia sa originală, perseverenţa unei minţi agere şi ţinuta sa de cărturar a fost plasat definitiv în galeria savanţilor români.

Teodor MARIAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.1, 1-15 IANUARIE 2009

Vizualizari: 316



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu



MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII

Ziare.com

ziare-pe-net.ro stiri in timp real!

Anunturi agricole


© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI