Imprimati articolul

Mai vrea Dumitru să fie ministru?

Cu siguranţă da, chiar dacă sunt voci care încearcă a sugera că i se pregăteşte sau chiar îşi pregăteşte debarcarea pentru a se întoarce la Bruxelles. Ideea este poate ancorată în „exemplul“ oferit de Cioloş ale cărui şanse de a ajunge Comisar au crescut după ce în CV-ul său a apărut şi funcţia de ministru al agriculturii României, îndeplinită anterior.

În ceea ce mă priveşte, nu cred că asta îşi doreşte ministrul Dumitru acum. Mai târziu, poate. Priorităţile domniei sale anunţate la începutul mandatului, ce vizau perioade medii şi lungi – cel puţin pentru patru ani –, sunt motive care mă fac să cred în… longevitatea sa în această poziţie. Problemele actualului ministru – pentru că ele, trebuie să recunoaştem, există – sunt generate de absenţa unui sprijin politic substanţial şi, mai ales, a unui aparat competent şi cu experienţă la toate nivelurile.

În teritoriu, dar şi la nivel central, situaţia este generată de imixtiunea politicului în actul de conducere instituţională care a condus la înlăturarea unor funcţionari cu înaltă pregătire profesională şi multă experienţă pentru a se face loc clientelei politice. O stare de lucruri ce se repetă, din nefericire, de douăzeci de ani, la intervale aproximativ egale. Este un adevărat dezastru şi lipsă de respect pentru naţiunea pe care o reprezinţi să insişti în a aduce, uneori în funcţii importante, oameni care n-au nici cea mai mică legătură cu domeniul pe care urmează să-l păstorească.

Pe de altă parte, bugetul mai sărac „ca ieri şi ca de când ne ştim“ face imposibilă finanţarea corespunzătoare în agricultură, ceea ce generează valuri de nemulţumiri, cu consecinţe inclusiv asupra erodării poziţiei şi personalităţii chiar şi a unui demnitar de marcă.

Dumitru are neşansa să funcţioneze într-un guvern care nu înţelege fenomenul agricol, nu pricepe că banii investiţi în agricultură, cu excepţia celor alocaţi marilor investiţii, se recuperează poate înzecit după doar câteva luni, cu urmări benefice asupra bugetului naţional, a balanţei comerciale şi, nu în ultimul rând, a populaţiei. Mă întreb de multe ori dacă nu cumva chiar s-a introdus în programul de guvernare, printre rânduri, susţinerea agricultorilor altor ţări?! Cum altfel s-ar putea explica abandonarea propriei agriculturi şi propriilor fermieri, de vreme ce pe piaţa românească arareori mai găseşti produse autohtone?

Dar poate nu doar guvernele sunt de vină pentru degradarea agriculturii, ci şi agricultorii care nu înţeleg că lucrurile mari se fac de jos şi nu de la Bucureşti. Nu înţeleg că printr-o organizare perfectă pot domina pieţe şi pot impune reguli.  Privind şi altfel lucrurile, cred că se impune ca fiecare dintre noi să ne dorim mai mult din produsele alor noştri care sunt cu certitudine şi mai sănătoase. Şi apoi să nu uităm că nimeni nu ne va îmbrăţişa cu mai multă căldură decât… ai noştri. Istoria a dovedit-o.

Cât despre Dumitru, fiţi siguri, va mai rămâne ministru. Şi dacă nu are suficient sprijin politic de-acasă – cu excepţia celui din partea preşedintelui Băsescu – se bucură măcar de unul substanţial din partea comisarului european pentru agricultură. Probabil recenta vizită a acestuia nu a fost tocmai întâmplătoare.

I. BANU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 9, 1-15 MAI 2010

֩ Comentarii