Imprimati articolul

Lupul, veterinarul pădurilor

„Plutind printre norii negrii, luna apăru în spatele crestelor zimţate ale unei înălţimi împădurite şi la lumina ei am văzut în jurul nostru un cerc de lupi cu colţi albi şi limbi roşii ce atârnau, cu labe lungi şi vânjoase, cu blana ţepoasă. Erau de o sută de ori mai înspăimântători în tăcerea cumplită care se aşternuse decât atunci când urlau.“

Iată o descriere care la prima citire ne face să credem că ne aflăm faţă în faţă cu una dintre cele mai întunecate creaturi ce se ascund în umbra pădurilor. Realitatea este însă alta, iar creatura înspăimântătoare despre care vă vorbeam este de fapt un personaj enigmatic al pădurilor: lupul

O reputaţie nedreaptă

Cunoştinţele multor oameni legate de viaţa lupilor, de organizarea lor socială şi de vânătoare se rezumă la imaginea mioarelor speriate în stâne şi la ocarele pe care ciobanii furioşi le aduc lupilor. Dar, dincolo de toate acestea se află un animal al cărui areal de existenţă se întrepătrunde tot mai mult cu teritoriul omului. De aici se nasc şi poveştile uneori fanteziste cu lupi.

În fapt, acest animal este o vieţuitoare caracterizată prin inteligenţă, adaptabilitate şi foarte multă răbdare. Arealul de existenţă al lupilor se regăseşte pe teritoriul unor întinderi precum Alaska, Rusia, Siberia, Peninsula Scandinavă, Orientul Apropiat, Canada, Europa Estică şi Centrală, Asia Centrală.

O ierarhie greu de detronat

Viaţa socială a lupilor este foarte riguroasă, iar cel care îndrăzneşte să încalce ierarhia nu poate avea decât două opţiuni: să devină liderul haitei sau să părăsească viaţa tihnită din mijlocul grupului.

Odată excluşi din haită, lupii ajung să trăiască singuri, iar distanţele pe care aceştia le parcurg în căutarea unui teritoriu propriu sunt foarte mari. Suprafaţa pe care poate vâna un lup este de aproximativ 100 km², însă lipsa unei hrane care să satisfacă cerinţele lui îl determină de multe ori să depăşească graniţele acestui teritoriu şi să îşi extindă arealul pe o suprafaţă chiar şi de zece ori mai mare.

Aceste animale au un spirit de proprietate foarte dezvoltat, dar nu vă închipuiţi că pot marca întreg teritoriul pe care trăiesc şi vânează. Doar în locurile în care haita poposeşte adesea, intruşii pot simţi avertismentul olfactiv lăsat de lupii „proprietari“.

Apetitul lupului este unul demn de luat în conside­rare, acest animal consumând aproape 10 kg de carne odată. Ce-i drept, această atitudine este lesne de înţeles dacă ne gândim că lupul poate răbda de foame zile întregi. Deşi este un vânător agil şi răbdător, urmărindu-şi prada chiar şi zeci de kilometri, partidele lor de vânătoare nu au întotdeauna sorţi de izbândă. Meniul lor nu este însă atât de bogat şi nu de puţine ori lupii se delectează cu gândaci, păsări sau broaşte. Lupul este socotit veterinarul pădurii, întrucât nu există animal rănit sau bolnav care să scape din colţii lui. Deşi este recunoscut pentru plăcerea de a consuma carne, sunt şi vremuri de restrişte când aceştia pot deveni vegetarieni şi se pot delecta cu fructe sau licheni.

Omul, cel mai de temut adversar

Poate vă gândiţi că lupii singuratici nu au parte de o viaţă lungă. În afară de om, care îl vânează pentru reputaţia lui de animal feroce, puţine sunt vieţuitoarele care îndrăznesc să stârnească furia lupului. Haitele de lupi pot avea cel mai puţin şase membri, dar uneori într-un astfel de grup pot convieţui şi 16 lupi. Cunoscut pentru forţa colţilor săi puternici, lupul devine aproape imbatabilă atunci când este ajutat de confraţii săi. Puterea muşcăturii lui este demonstrată şi ştiinţific. Se pare că presiunea exercitată de muşcătura lupului pe un cm pătrat este de 450 kg, adică de cinci ori mai mare decât forţa muşcăturii omului.

În atacurile lor angrenează o forţă incredibilă, iar animalele care pot cădea pradă lor pot fi chiar mai mari de 500 de kilograme.

Laura DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2009

֩ Comentarii