Imprimati articolul

Luaţi aminte la poveţele marelui Brown!

M-a fascinat deunăzi cuvântul ori, altfel spus, discursul de recepţie cu ocazia primirii ca membru de onoare al Academiei Române a poate celui mai lucid savant în studiul impactului planetar la nivelul secolului XXI – prof. dr. Lester Brown, preşedinte al Institutului de Politică Planetară şi întemeietor al Institutului pentru „Veghea planetară“ din Washington D.C. Ce spunea, în esenţă, distinsul savant?Omenirea se află la răscruce. Peste ea se prăvălesc cu furia unui taur negru viscolele unor realităţi, s-ar părea, de neînvins.

Planeta dă semne de oboseală cronică.

În căutarea leacului vindecător

Gâfâie adică sub povara celor peste şapte miliarde de pământeni, sleită de resurse şi putere. Se află, ca să folosesc un termen adecvat, la secţia de terapie intensivă, celor ce i-au descoperit boala lipsindu-le deocamdată leacul vindecător. Anotimpurile, observăm noi înşine, au luat-o razna, mercurul dârdâie în termometre confundând cel mai adesea valorile potrivite momentului; rezerva de apă dulce e pe sfârşite; solul, cât mai e de folos pentru agricultură, respiră aerul morbid al chimizării. Am defrişat continente, am deşertificat întinderi fertile până mai ieri, alaltăieri, am bombardat spaţiul cosmic cu mecanisme gata să ne ucidă pe noi înşine.

Recitindu-l pe Malthus

Foametea este o realitate a prezentului, genetica fiind încă timidă în a oferi soluţii. Prin 1972 – acum, luaţi aminte, aproape cincizeci de ani –, Clubul de la Roma semnala marile probleme ale supercivilizaţiei viitorului. Resursele – demonstrau încă de pe atunci savanţii – se epuizează în progresie geometrică sub securea dezvoltării industriale şi demografice, cele regenerabile fiind şi ele într-o perpetuă diminuare. De aici ideea profesorului Brown de a publica în fiecare an, începând cu 1984, un raport asupra „problemelor globale ale omenirii“. Savantul susţinea mai zilele trecute că cea mai dură criză, al cărei spectru este deja evident, va fi criza alimentară.

Preocuparea de căpătâi

Aşadar, înţeleg eu, prioritatea mondială, preocuparea de căpătâi a fiecărei ţări şi guvern ar trebui să devină de acum mediul şi, în consecinţă, agricultura. Privesc în jurul meu, ascult aceşti oameni de turuit vorbe goale, politicienii vreau să spun, şi înţeleg, înfiorându-mă, că României îi lipsesc de departe asemenea preocupări. Ceea ce oamenii de seamă numesc prioritate, urgenţă, noi numim „baliverne“. Doar aşa se explică dezinteresul total pentru un sector în care investiţiile se pot reproduce cu beneficii însemnate într-un ciclu de doar câteva anotimpuri, am numit, fireşte, agricultura.

Cât despre mediu – ceea ce se întâmplă, ceea ce ni se întâmplă de fiecare dată la vremea ploilor ori secetei – e limpede, ca lumina zilei, că problema figurează pe agenda guvernelor la „diverse“.Zilele, ca să nu zic săptămânile din urmă, au tulburat viaţa românilor, accentuând sentimentele de insecuritate alimentară şi pace, linişte socială. Criza economică, în care tocmai ne aflăm, este proba propriei noastre neputinţe de înţelegere şi gândire. Fiindcă, asociată unei crize morale fără precedent, ea a despărţit ireconciliabil socialul de economic, a reînviat chiar o altă formă a luptei de clasă, cei mulţi, cei săraci ori sărăciţi privind cu ură şi disperare către cei care au agonisit. Aşa se face că societatea românească s-a gripat. Nu mai funcţionează!De ce? Până când?Mă întorc însă la spusele de mai zilele trecute ale profesorului Lester Brown.Ceea ce se petrece nu e decât prefaţa a ceea ce urmează – foametea.

Gh. VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 11, 1-15 IUNIE 2010

֩ Comentarii