Imprimati articolul

Locul în care doar bătrânii mai ascultă
CHEMAREA PĂMÂNTULUI

O întindere nesfârşită de dealuri acoperite de zăpadă. Aşa mi s-a dezvăluit drumul spre un sat ascuns de ochiul nemilos al tehnologiei, un loc unde, după cum îmi spunea cineva, încă mai poţi vedea brazdele de pământ întoarse doar sub tăişul plugului tras de boi.

În judeţul Râmnicu-Vâlcea, comuna Roşiile, undeva între faldurile dealurilor se ascunde cel mai îndepărtat sat al comunei, Zgubea. În călătoriile mele prin ţară am ajuns şi în acest loc despre care auzisem că are puterea de a te deconecta de la ritmul alert al vieţii din metropole.

Un sat arhaic

Odată ajuns pe uliţele satului urechile îţi sunt inundate de armonia binecuvântată a liniştii, rareori auzindu-se motorul vreunei maşinii. În rest, se aud doar cântecele păsărilor şi paşii apăsaţi ai sătenilor grăbiţi spre muncile zilnice.

Imaginea satului este una curată şi păstrează în esenţa ei amprenta ţăranului truditor. Casele poartă însemnele vremurilor care au trecut peste ele, conferind satului o imagine arhaică, încărcată de tradiţie. Puţine sunt clădirile moderne ridicate aici.

De curând, primăria a hotărât să înnoiască această imagine prin asfaltarea străzii principale care traversează Zgubea. Proiectul a fost început, dar finalizarea lui se lasă aşteptată, până acum fiind asfaltaţi mai puţin de doi kilometri. Strădaniile de a da o nouă faţă satului sunt de apreciat, dar calea până la crearea unui sat de tip european este lung şi anevoios.
Asemeni altor sate, şi Zgubea are aceeaşi suferinţă.

Deşi aici trăiesc 160 de familii, uliţa este mai mult pustie. Împinşi de neajunsuri, tinerii au părăsit vatra părintească, îndreptându-se spre locuri unde banii sunt mai uşor de câştigat. În urma lor au rămas bătrânii, în inima cărora se mai simte încă chemarea pământului. Este o comunitate restrânsă, în care fiecare îşi cunoaşte menirea.

Pâinea este câştigată doar cu forţa mâinilor

Viaţa la ţară nu este una uşoară, iar oamenii de aici ştiu asta mai bine decât oricine. În Zgubea, agricultura şi creşterea animalelor sunt singurele activităţi care îţi pun pâinea pe masă. Întreaga economie se rezumă la forţa mâinilor, iar o zi de muncă începe la primul cântat al cocoşilor şi se termină seara târziu, când toate cele trebuincioase unei gospodării au fost deja făcute. Fiecare om din sat are fâşia lui de pământ pe care o munceşte cu sârguinţă, iar roadele le valorifică în propria gospodărie sau în târgurile comunale din apropiere.

Este greu însă pentru oamenii apăsaţi de povara bătrâneţii să mai străbată dealurile pentru a-şi vinde produsele în alt sat, aşa că activitatea lor se desfăşoară practic într-un circuit închis. Deşi în fiecare gospodărie este crescută cel puţin o vacă, în satul de aici nu există un centru de colectare a laptelui.

Producţia semnificativă de lapte obţinută la nivelul satului nu este valorificată în niciun fel, sătenii fiind nevoiţi să arunce bună parte din lapte. Gândindu-mă la asta, nu pot să nu semnalez vădita lipsă de interes pentru înfiinţarea unei astfel de unităţi. Cu toate acestea, sătenii nu se plâng, muncesc până la istovire şi doar atunci când forţele îi lasă se îndură să-şi vândă animalele.

Laura DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.2, 16-31 IANUARIE 2010

֩ Comentarii