Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Forum   Contact   Arhiva
 

PARTENERI MEDIA

www.lumeasatului.ro trafic.ro

     

Imprimati articolul

La Iaşi, într-o organizare de excepţie,
Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România şi-a ales noul preşedinte

O sală plină ochi prinsă în febra specifică... alegerilor, la care participă reprezentanţii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din mai toată ţara. Aşa am aflat-o vineri, 26 februarie, când am intrat în locaţia ieşeană unde urma să aibă loc Adunarea Generală a LAPAR al cărei principal punct la ordinea de zi era alegerea noului preşedinte. O măsură obligatorie ce s-a impus după demisia din această funcţie a lui Adrian Rădulescu ca urmare a numirii sale în funcţia de secretar de stat în Ministerul Agriculturii.

Atmosfera, ce părea la început a degenera într-o dezbatere furtunoasă, a fost uşor detensionată de către preşedintele interimar Nicolae Sitaru şi de alţi vorbitori care au manifestat echilibru în prezentarea aspectelor ce interesau în mod deosebit pe cei mai mulţi dintre participanţi.

Cum era de aşteptat, întâlnirea a oferit prilejul multora dintre cei prezenţi de a face referire la numeroasele probleme cu care se confruntă în activitatea lor ca reprezentanţi ai fermierilor, dar şi ca fermieri. N-au lipsit nici observaţiile asupra unor prevederi ale Statutului organizaţiei din care fac parte.

Momentul cel mai important a fost, cum era firesc, dezbaterile pe marginea proiectelor celor trei candidaţi pentru funcţia de preşedinte: Marcel Cucu – Brăila, fost preşedinte interimar într-o anumită perioadă, Laurenţiu Baciu – vicepreşedinte APA Bacău, şi Nicolae Sitaru – preşedinte ACCPT Ialomiţa. După ce... competitorii au fost ,,judecaţi“, interogaţi, dar şi apreciaţi de mulţi dintre vorbitori, s-a trecut la vot.

După numărătoare s-au anunţat rezultatele: Laurenţiu Baciu – 58 de voturi; Marcel Cucu – 77 de voturi; Nicolae Sitaru – 231 de voturi. Aşadar, noul preşedinte al LAPAR a fost ales Nicolae Sitaru.

După acest moment adunarea generală a validat trecerea lui Ion Zamfir în funcţia de vicepreşedinte şi a lui Ion Mănăilă în funcţia de membru al Consiliului Director. Cu acelaşi prilej au fost supuse dezbaterilor raportul Comisiei de cenzori, unele propuneri privind modificarea statutului LAPAR şi adoptate o serie de măsuri ca priorităţi de rezolvat de noua conducere în 2010.

În partea a doua a şedinţei şi-a făcut apariţia fostul preşedinte al Ligii, Adrian Rădulescu, o prezenţă onorabilă şi necesară în acelaşi timp, un mod elegant de a preda ştafeta noii conduceri.

„În cei zece ani în care am condus Liga n-am reuşit să fac tot ce mi-am propus. Am reuşit însă consolidarea acestei organizaţii la nivel naţional. Veţi primi tot sprijinul meu pentru a face ca Liga să fie puternică şi să aibă un cuvânt greu de spus în relaţia cu organismele statului. Dar pentru a avea succes trebuie să fiţi uniţi, să colaboraţi, altfel nu veţi avea rezultate. Trebuie o implicare totală, inclusiv în realizarea şi consolidarea Camerelor Agricole din care trebuie să faceţi parte.“

O adunare generală ce s-a desfăşurat într-o atmosferă ce a radiat multă înţelepciune, responsabilitate şi maturitate ce a reunit la Iaşi, în organizarea de excepţie a preşedintelui Asociaţiei Producătorilor Agricoli de aici, domnul Dumitru Topală, pe cei mai reprezentativi agricultori ai României.

Nouă nu ne rămâne decât să urăm succes noii echipe din fruntea LAPAR şi putere, multă putere în lupta cu cei ce nu pot sau nu vor să înţeleagă valoarea celor care fac să avem ce pune pe masă.

Ion BANU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.6, 16-31 MARTIE 2010

Vizualizari: 544



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu



MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII

Ziare.com

ziare-pe-net.ro stiri in timp real!

Anunturi agricole


© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI