VIDEONET
     

    Home
    Despre noi
    Articole
    Arhiva
    Video (nou)
    Oferta carti
    Aniversare 100
    Oferta speciala
    Comunicate
    Contact
    Newsletter

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII


Oferta promotionala - Dacă doriţi să vă editaţi o carte, editura ALT PRESS TOUR vă stă la dispoziţie ...detalii

Imprimati articolul

Laptele în faţa standardelor internaţionale de calitate

Pentru a îndeplini aceste condiţii, laptele trebuie să fie mereu sub lupa medicilor veterinari. Aceşti specialişti sunt singurii în măsură să controleze starea de sănătate a acestui produs, care mai ales în cazul copiilor reprezintă principala hrană. Din acest punct de vedere importante sunt calitatea biologică, precum şi valoarea nutritivă a laptelui. Mai presus de acestea se află indicatorii ce ţin de sănătatea acestui aliment. Este vorba de gradul său de igienă, caracterizat de doi parametri esenţiali: numărul de celule somatice şi numărul total de germeni. În articolul de faţă vom aborda doar problemele ce ţin de prevenirea şi depistarea celulelor bolnave cauzate de infecţii ale ugerului.

Mamitele, marele pericol al infectării laptelui

Este suficient ca la 100 de vaci să existe un singur exemplar care să infecteze producţia de lapte cu celulele somatice determinate de infecţia ugerului. Problema se pune mai ales în cazul depistării acestei boli prin actualele instalaţii de muls mecanic. Este foarte riscant să lăsăm această operaţie doar pe mâna îngrijitorilor, pentru simplul fapt că ei nu au cum să vadă dacă laptele muls de la fiecare vacă este sănătos. Prevenirea acestui incident igienico-sanitar este astăzi posibilă în proporţie de100%, prin dotarea fermelor cu instalaţii de muls care depistează automat această infecţie încă de la prima picătură de lapte muls.

Opţiunea pentru modelele occidentale

Până să aleagă cea mai modernă şi eficientă staţie automatizată de muls, doctorul veterinar Claudiu Frâncu din Seinii Maramureşului a cutreierat toată lumea civilizată oprindu-se la un model american. Instalaţia de muls este dotată cu un sistem care permite selectarea animalelor cu probleme de sănătate şi tratarea acestora fără intervenţia directă a operatorului. Mai mult decât atât, datorită sistemului de conductibilitate electrică, poate fi determinată din timp orice formă de mamită, inclusiv forma subclinică în care nici ugerul şi nici laptele nu suferă modificări evidente.

Beneficiile economice obţinute ca urmare a implementării ei sunt incomparabil mai mari, forţa de muncă fiind considerabil redusă. Pentru un număr de 400 de animale sunt necesari doar trei îngrijitori, aşadar productivitatea muncii este foarte crescută. În ţara noastră acest tip de instalaţie a început să fie tot mai cunoscută, dovadă fiind ocuparea unui segment de piaţă de aproximativ 30-35%.

Sala de muls prezintă, de asemenea, un nivel ridicat de performanţă, care creează un complex prin care se rezolvă multe dintre problemele unei ferme de vaci pentru lapte. Este o sală de tip paralel 2 x 12 , cu posibilitate de extindere la 2 x 16 , dotată cu subsol tehnologic. Aceasta a fost prevăzută cu sistem de management integrat pentru producţie, reproducţie, status de sănătate al animalelor, poartă de sortare, sală de tratamente integrată, sistem de gestiune a datelor, prerăcitor de lapte pe bază de schimbător de căldură cu apa, care ulterior este folosită la adăpat şi antiîngheţ.

Alte avantaje pe care le implică implementarea unei astfel de instalaţii de muls sunt:
- programul de urmărire şi control al reproducţiei;
- confortul animalelor înainte, în timpul şi după muls;
- posibilitatea identificării greşelilor de exploatare.

Laura DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 5, 1-15 MARTIE 2010

Vizualizari: 219 

֩ Comentarii


֠ 1.     Mihai Caceamac -- (2-March-2010 )
O instalatie de muls performanta , situata in sala de muls , este fara discutie un enorm avantaj din toate punctele de vedere pentru fermier , dar sa nu uitam ca este conceputa si realizata de oameni pentru a usura munca oamenilor .De aceea dragi fermieri care aveti sau va doriti o asemenea instalatie de muls performanta , nu lasati instalatia sa mulga si sa masoare singura cu toti parametrii cu care este inzestrata , ci alegeti oameni destoinici care sa stie sa foloseasca instalatia . Si ma repet , omul (mulgatorul) este dirijorul instalatiei de muls , chiar performanta .

-

--> Click aici pentru a adauga un comentariu


AGRO COMERT

Apariţie editorială MNA

Ziare.com

Anunturi agricole



© 2006-2010 REVISTA LUMEA SATULUI