Imprimati articolul

La Malu cu Flori semne bune pentru porcul românesc

În urmă cu 10 ani, domnul Paul Popescu a pus bazele fermei de reproducţie a suinelor Malu cu Flori. Oportunitatea aceasta s-a ivit atunci când a achiziţionat adăposturile unui fost CAP, unde iniţial a încercat o afacere cu struţi, care n-a mers. Prin forţe financiare proprii şi mergând, după cum ne-a mărturisit, pe politica paşilor mărunţi, întreprinzătorul a dezvoltat o fermă de reproducţie a porcinelor, proiect mai rar întâlnit în România ultimilor ani. Pe lângă rolul de unitate productivă, ferma îndeplineşte un rol mult mai important, şi anume acela de a continua actul de cercetare ştiinţifică în domeniul porcinelor, un sector care, din nefericire, pare să fi căzut într-un con de umbră.

Începutul n-a fost promiţător

A început cu numai cinci scroafe şi un vier, fără să anticipeze că ferma va atinge dimensiunile de astăzi. Deşi unitatea este concepută la o capacitate de 400 de animale, managerul fermei are în vedere extinderea ei la o capacitate de 500 scroafe. Nucleul de reproducţie este format din 200 de scroafe aflate în producţie, patru vieri şi 200 de scrofiţe pregătite pentru montă.

Una dintre considerentele care au stat la baza înfiinţării unei ferme de reproducţie de dimensiuni mai mici ca număr de exemplare ţine de poziţionarea geografică, care nu este una propice cultivării cerealelor. În acest context, implementarea unei îngrăşătorii de dimensiuni mari s-ar fi dovedit foarte costisitoare.

Între ştiinţă şi practică

În ferma din Dâmboviţa, specialiştii geneticieni lucrează pe o rasă achiziţionată de la Compania PIC România. Rigurozitatea încrucişărilor făcute în ferma Malu cu Flori este aceeaşi ca în orice institut de cercetare. Normele pentru obţinerea unor exemplare reuşite, performante şi din punct de genetic, sunt respectate cu stricteţe, motiv pentru care domnia sa a primit numeroase aprecieri din partea clienţilor. Rezultatele obţinute ca urmare a procesului genetic se regăsesc în proprietăţile aparte ale exemplarelor. Astfel, media de înţărcare este foarte bună, sporul mediu de îngrăşare fiind de aproximativ 950 de grame pe zi. Există mame eroine care au ajuns şi la 12 fătări, scrofiţe care au fătat şi 15 purcei, recordul fermei fiind de 24 de purcei la o fătare. Domnul Popescu susţine că, deşi nu a beneficiat de sprijinul statului şi nu a dispus de fiecare dată de instrumentele financiare necesare, actul ştiinţific din ferma sa este demn de institutele de profil.

Mai mult pe cont propriu

Una dintre problemele birocratice cu care s-a confruntat a ţinut de normele de acordare a subvenţiei. Potrivit normativelor, aceasta se acorda numai pentru scrofiţele la prima fătare, lucru deloc avantajos pentru continuitatea unei ferme de reproducţii. Întreprinzătorul se declară dezamăgit de dezinteresul vădit cu care este privită cercetarea practică în România şi afirmă că efectele acestui fenomen se regăsesc în decalajul nostru faţă de cercetările efectuate peste graniţă. Rememorând perioada în care marile complexe zootehnice româneşti reprezentau un reper important pe harta agricolă mondială, domnului Popescu îi vine greu să admită faptul că România a ajuns să fie la mâna străinătăţii prin importurile de porci şi de carne, dar mai ales de material biologic pentru reproducţie.

Valorificarea, o problemă spinoasă

Îngrădirea comerţului este o problemă fundamentală în sectorul suinelor, dacă facem referire la restricţiile privind exportarea cărnii de porc, dar şi la dificultăţile de valorificare a cărnii în ţara noastră. După cum ne-a mărturisit domnul Popescu, relaţia dintre producători şi procesatori este una în care cei din urmă impun regulile, de cele mai multe nefavorabile fermierilor.

Un impediment de care s-a lovit managerul fermei a fost şi birocraţia legislativă. Aşadar, tot ce a realizat a fost posibil doar prin forţe financiare proprii, iar întreţinerea fermei se realizează din câştigurile obţinute prin vânzarea purceilor. Profitul nu este unul care să motiveze, dar domnul Popescu este de părere că acest lucru se poate schimba dacă fermierii români vor fi impulsionaţi să deschidă o afacere cu porci şi nu restricţionaţi, aşa cum se întâmplă acum.  În ceea ce priveşte tehnologiile folosite în fermă trebuie să precizăm că se practică doar monta artificială, iar laboratorul unde este pregătit materialul seminal este dotat cu echipamente şi instrumentar de înaltă calitate specifice acestui proces.

Tehnologiile, aşa cum sunt

În ceea ce priveşte dotarea fermei, a achiziţionat o moară nemţească, iar furajarea se face manual. Adăparea este automată, prin intermediul unor recipiente speciale pe bază de suzetă. Deşi nu dispune de tehnologii complexe de ultimă generaţie, datorită spiritului managerial de care dă dovadă domnul Popescu, ferma Malu cu Flori este o unitate prosperă către care îşi îndreaptă privirile, dar mai ales interesul, tot mai mulţi fermieri.

În cazul în care va reuşi să-şi mărească efectivele, pe viitor are în vedere şi construirea unui abator aferent. Speră astfel să crească eficienţa economică şi să primească un preţ mai bun pentru producţia de carne. Domnul Popescu recunoaşte că ferma pe care o gestionează nu este una foarte mare, dar afirmă că, în condiţiile în care susţinerea statului este aproape inexistentă, este obligat să-şi dimensioneze activitatea la posibilităţile proprii de dezvoltare. Mai mult decât atât, domnia sa susţine că în România crescătorii de porci trebuie să îndeplinească nişte condiţii care nu fac obiectul unei legislaţii specifice acceptate la nivel mondial de fermieri şi că acesta este încă un motiv pentru care porcul românesc nu pare să aibă o soartă prea bună.

Laura DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 10, 16-31 MAI 2010

֩ Comentarii